Târg de toamnă la Alba-Iulia. Cât de mult s-au scumpit fructele şi legumele

×
Publicitate

Este perioada târgurilor de toamnă, unde clienţii sunt aşteptaţi cu tot felul de legume şi fructe, pe care producătorii nu mai contenesc să le laude.

În Alba de exemplu, recolta nu a fost la fel de bogată că în alţi ani, dar tarabele gospodarilor s-au umplut în acest weekend şi oferta este variată.

Vremea capricioasă de anul acesta a afectat serios producţia de legume şi fructe, spun gospodării din Alba. Merele au avut cel mai mult de suferit. Producţia e mai mică cu 60-50% faţă de anul trecut."

Şi cum marfă este mai puţină, preţurile au crescut. Chiar şi aşa, clienţii nu au întârziat să apară la târg. Pentru un kilogram de roşii au plătit cinci lei, ardeii s-au dat cu şase lei, iar ceapă cu patru lei.

La mare căutare au fost şi dulceţurile din fructe de pădure sau din plante, pregătite după reţete moştenite din bătrâni. Şi, aşa cum era de aşteptat, nu puteau lipsi plăcintele aburinde şi ceanuele în care clocoteau tocăniţele.

Pe cei care nu şi-au umplut deocamdată cămările, gospodării îi aşteaptă la târgul din Albă Iulia şi astăzi.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Greșelile care îi bagă rapid în faliment pe cei care își deschid o cafenea

Visul a mii de români de a avea o cafenea sau un restaurant s-a tranformat repede într-un coşmar pentru că au dat faliment chiar în primele luni de la deschidere.

Lovitură pentru Uber. De ce a pierdut licența de a opera în Londra

Lovitură pentru Uber -  a pierdut licența de a opera în capitala Marii Britanii, afectând peste 40.000 de șoferi, relatează Reuters.

Colosul cu picioare de lut. A doua economie a lumii, pericol iminent de prăbușire

Retrogradarea, a doua venită în acest an din partea unui agenții mari de evaluare financiară, erodează încrederea investitorilor internaționali.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.