Moody's: Deciziile luate de liderii europeni, "insuficiente". Bursele europene au deschis in scadere

×
Publicitate

Oricum, lipsa detaliilor cu privire la felul in care vor fi aplicate reformele si prapastia cascata intre Marea Britanie si restul Europei nu prevestesc nimic bun.

Mai mult, premierul David Cameron este acuzat de "tradare" in Regatul Unit.

ln opinia analistilor, absenta masurilor cu efect pe termen scurt inseamna ca Uniunea Europeana ramane vulnerabila la noi socuri.

"Daca analizam atent deciziile luate privind chestiunile esentiale - criza financiara, consolidarea Fondului de Stabilitate, imprumuturile de bani catre FMI, pentru ca acesta sa imprumute inapoi diverse tari - s-ar putea ca liderii europeni sa nu fi reusit decat sa castige putin timp", a spus Richard Quest, corespondent CNN.

O alta veste care a provocat freamat pe pietele financiare este declaratia candidatului socialist la prezidentialele din Franta. Francois Hollande a spus ca, daca va fi ales, are de gand sa renegocieze angajamentul luat de Nicolas Sarkozy la Bruxelles.

Totusi, moneda euro s-a intarit luni, dupa ce China si-a anuntat intentia de a investi 300 de miliarde de dolari in Europa si SUA.

In schimb, la Londra, tot mai multi politicieni il ataca fara mila pe David Cameron, pentru ca a marginalizat Marea Britanie.

"Nu e un act de curaj ca Marea Britanie sa ramana suspendata in mijlocul Atlanticului, lipsita de influenta in Europa si fara sa fie luata in serios la Washington", a spus si Nick Clegg, vicepremierul liberal-democrat al Marii Britanii.

Prezent in Camera Comunelor, Cameron si-a motivat decizia, sustinuta si de 57% dintre britanici, spunand ca un nou tratat ar fi insemnat pierderea suveranitatii, multa birocratie si legi noi.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Inflatia anuala la cel mai mic nivel de la Revolutie. Lista produselor care totusi s-au scumpit

Este un semn ca multe produse nu s-au mai scumpit peste masura, ca-n alti ani. Din pacate, n-a fost o regula generala: sunt si marfuri ori servicii cu majorari de preturi exagerate.

(P) VreauMobila.ro – magazinul tau de mobila, saltele, canapele si scaune

Daca intampini probleme cu mobilarea apartamentului tau sau iti doresti mobila personalizata, atunci cea mai simpla solutie pentru problemele tale este mobila la comanda.

Agentia care vrea sa retrogradeze 15 tari din Europa avertizeaza: "Zona euro are nevoie de un soc"

Economistul sef al Standard&Poor’s, Jean-Michel Six, a averizat luni ca timpul pentru rezolvarea crizei datoriilor suverane din zona euro se apropie de sfarsit, iar regiunea ar putea avea nevoie de un nou soc financiar pentru a se pune in miscare.

Recomandări
Siegfried Mureșan, gata de o nouă rotativă pentru voturile PSD. Cum ar putea fi împărțită guvernarea în următorii ani

Președintele Nicușor Dan va semna sâmbătă decretul de desemnare a lui Siegfried Mureșan pentru funcția de premier, iar luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. 

Până la 50.000 de euro pentru ciobani, în planul de reluare a exporturilor de oi și capre. În ce condiții pot primi banii

Comisia Europeană a aprobat planul României pentru deblocarea exporturilor de oi și capre. Măsurile prevăd vaccinarea diferențiată în regiunile cu riscuri mari de infectare cu pestă și variolă.

Bursele sociale pentru elevi se vor acorda și în vacanțe, ca până acum. Guvernul interimar a decis menținerea plăților

Bursele sociale pentru elevi se vor da și în vacanțe. Decizia a fost luată vineri de guvernul interimar. Asta după ce, în vară, a existat o propunere a Ministerului Educației, prin care aceste plăți să fie făcute doar pe perioada cursurilor.