Zece mistreţi, în centrul oraşului Sinaia. Doar jandarmii i-au putut alunga

×
Publicitate

Situație incredibilă pe Valea Prahovei, unde nu mai puțin de 11 urși au ajuns mari seară în stațiunea Bușteni, printre locuințele oamenilor. Iar la Sinaia, o turmă de 10 mistreți a defilat miercuri dimineață chiar prin fața primăriei.

Urşii au apărut în trei locuri din Bușteni între orele 19.20 și 21.40. Primul se află în apropierea drumului național 1, iar mai apoi o femelă cu doi pui a ajuns pe o stradă din stațiune. În vreme ce jandarmii încercau să sperie animalele, la 112 au sunat oameni care au văzut alți 7 urși deodată în celălalt capăt al străzii.

Salbaticiunile sunt atrase de gunoaiele risipite în jurul tomberoanelor care nu se închid ermetic. Patrula de jandarmi a alungat urșii cu ajutorul sirenelor și a farurilor puternice. 

La Sinaia, mistreții au apărut ziua în amiază mare, într-o zona intens circulată. Primarul spune că în ultimele zile 45 de mistreţi au intrat în oraș și că singură soluție pentru a scapă de sălbăticiuni este aprovizionarea lor cu hrană, cât mai departe de zonele locuite.

Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, a declarat, pentru News.ro, că autorităţile locale au contract pentru ridicarea animalelor sălbatice din oraş, 45 de mistreţi fiind alungaţi în pădure în ultimele zile, însă animalele continuă să coboare după hrană.

”Trebuie găsite alte soluţii pentru a-i hrăni, astfel încât să rămână în mediul lor natural”, a declarat primarul.

Autorităţile le recomandă oamenilor să nu se aproie de animale, care pot deveni agresive, şi să sune la 112 dacă zăresc animale sălbatice în zone în care se află populaţie.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Starea Regelui Mihai. Fostul suveran a primit sfânta împărtășanie

Onomastică îndurerată, la Aubonne, în Elveţia. Majestatea Sa Regele Mihai este în suferinta, este mesajul transmis miercuri dimineaţă de Casa Regală a României.

O aeronavă a aterizat de urgență pe aeroportul Henri Coandă

O aeronavă Boeing 738, aparţinând companiei Sunexpress Deutschland, care efectua cursa Hanovra-Adana (Turcia) a solicitat marţi seara, la ora 22.07, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.

Un român a amenințat că se aruncă de pe o catedrală din Spania. Ce le-a cerut oficialilor

Un român a pus în alertă autorităţile din oraşul spaniol Murcia.

Recomandări
Incidente la protestul fermierilor din Piața Victoriei: violențe, gaze lacrimogene, amenzi și persoane transportate la spital

Violențe la protestul din Piața Victoriei al crescătorilor de animale. Unele persoane au devenit agresive atunci când jandarmii au încercat să le împiedice să blocheze circulația rutieră. Circulația în Pasajul Victoriei este blocată.

Ce i-a cerut Grindeanu lui Bolojan să facă pentru a opri violențele din Piața Victoriei: „Este singura soluţie”

Dialogul premierului interimar cu reprezentanţii fermierilor este singura soluţie pentru a opri escaladarea conflictului, a afirmat, marţi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Președintele Nicușor Dan, criticat de un procuror CSM: „Dacă urmăm linia desenată de preşedinte nu mai e nimeni corupt”

Procurorul Claudiu Sandu, membru al CSM, îl critică pe președintele Nicușor Dan după ce acesta a spus că lipsa relatărilor despre cazuri de mare corupție reprezintă „un mic pas înainte”.