Un bărbat din Bucureşti și-a lovit iubita, a alungat-o din casă și s-a încuiat în locuinţă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni

×
Publicitate

Un bărbat din Bucureşti şi agresat concubina şi a alungat-o din locuinţa situată în Sectorul 5, rămănând încuiat în casă cu cei doi copii ai lor, de 4 luni. Negocierile au eşuat, echipa de asalt imobilizând bărbatul.

„La data de 1 mai 2024, Poliţia Capitalei - Secţia 17 a fost sesizată, de către o femeie, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubinul său, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, iar ulterior a fost alungată din imobilul în care locuiesc, situat în Sectorul 5. De asemenea, aceasta a precizat că în apartament se aflau cei doi copii ai lor, gemeni, în vârstă de 4 luni”, a transmis, miercuri seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că la faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii secţiei menţionate, negociatori şi o echipă de asalt din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

„A fost iniţiată procedura de negociere, însă bărbatul în cauză a refuzat dialogul. Ulterior echipa de asalt a pătruns în forţă în apartament, iar în urma activităţilor specifice, bărbatul a fost imobilizat de luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, fiind îndepărtaţi cei doi copii de orice pericol”, a mai transmis Poliţia.

Instituţia a precizat că minorii se află în siguranţă şi au fost preluaţi de către mama lor.

„În urma intervenţiei nu au rezultat victime, bărbatul fiind condus la sediul Secţiei 17 Poliţie, în vederea audierii şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62350136
Un militar american este acuzat că a difuzat documente clasificate. Unde a postat informațiile

Un tânăr militar american acuzat de autorităţile federale de o scurgere răsunătoare de documente clasificate "secret de apărare" va fi de asemenea urmărit penal de justiţia militară, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Pentagonului.

 

62446124
„Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului”. Când estimează drumarii că va fi deschisă șoseaua. VIDEO

Drumarii lucrează pentru a curăţa de zăpadă DN 7 C, Transfăgărăşan, estimând că traficul va putea fi deschis înainte de data obişnuită de 1 iulie.

62446123
Ce pățesc tot mai mulți români când merg pe munte. Avertismentul salvamontiștilor

Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonele montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că șerpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Cristela georgescu id291811 inquam photos ovidiu micsik
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.