Un an de la Colectiv: cosmarul supravietuitorilor. "Sunt momente in care ai vrea sa apesi pe un buton sa se opreasca totul"

30 octombrie, 2015, o seara de vineri. Clubul Colectiv, un loc in care ar fi trebuit sa intre maxim 80 de persoane, este arhiplin. Peste 3 sute de tineri au venit la lansarea noului album al trupei Goodbay to Gravity. Se distreaza. Pe un stalp, o artificie arunca scantei spre tavan. La ora 10 si jumatate, in doar cateva secunde iadul coboara pe pamant.

Flacarile cuprind stalpul imbracat in burete si se imprastie pe tot tavanul care incepe sa se topeasca peste oamenii care incerca sa se salveze. Panica si groaza ii fac sa se calce in picioare si singura iesire a clubului se blocheaza cu trupuri. Cei care reusesc sa iasa suna la salvare.

Pompier: - Alo, pompierii. Spuneti-mi unde arde, la intrare?
Victor- Inauntru, exista un club.
Pompier- Da, da, stiu unde este Colectiv. Spuneti-mi exact unde arde, inauntru.
Victor- A luat foc o izolatie.
Pompier- Sunt persoane ranite?
Victor- Da, da, da, acum ard niste oameni.
Pompier- Ard niste oameni?
Victor- Da. Ies raniti. Scoateti-i afara!

Un raport al corpului de control al guvernului vorbeste cateva luni mai tarziu despre lipsa de reactie si coordonare a celor care ar au actionat in acea noapte. Prima salvare a ajuns in 11 minute. Au urmat mai tarziu altele. Insufieciente insa pentru numarul mare de raniti. Raportul arata ca interventia din noapte de 30 octombrie a fost o actiune necoordonata. De altfel, asta se vede si din imaginile acelei nopti. Coordonarea actiunii a fost plasata de la un superior la altul in functie de cum apareau la fata locului.

Citește și

La aproape 1 an de la tragedie, Goodbye to Gravity lanseaza un clip nou: "In 30 octombrie, speranta s-a transformat in scrum"

Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Ultimul sosit a fost vicepremierul de atunci, Gabriel Oprea, care avea o singura grija. “L-am informat pe presedintele Iohannis. I-am trasmis si primului ministru.”

26 de oameni sunt declarati decedati la fata locului. 184 de raniti sunt internati in 11 spitale din capitala. Situatia depaseste orice imaginatie si mai presus de toate capacitatea de primire in spitale, spitale care nu aveau nimic in comun cu tratarea arsilor. Pentru raniti si pentru familiile lor incepea un cosmar.

"M-am trezit in Romania la spital, tot in seara aia, ca plangeam dupa o sticla de apa si nu puteam sa deschid ochii, fiindca ma dureau foarte tare. Deliram si le-am spus asistentilor: ce frumosi sunteti! Si atunci mi s-a spus ca si eu sunt foarte frumos. Si eu am raspuns ca n-o sa mai fiu."

Ce trebuie sa fi fost oare in inima unui copil, aflat in clubul Colectiv, in seara de 30 octombrie? Este greu de imaginat. Trecusera doar trei saptamani de cand Pavlos implinise 15 ani, iar concertul Goodbye to Gravity era un vis implinit. Mergea alaturi de cei mai buni prieteni, Laur si Mihai, in scaun cu rotile. Dupa cateva piese, Pavlos incepea o lupta cumplita pentru supravietuire. "Eu ma gandeam ca e o flacara mica, o s-o stinga careva, doar n-o sa murim acum. Si am vazut ca flacara urca pe tavan, m-am uitat la Laur, in spate, el s-a uitat la mine, ne-am uitat amandoi catre carut si am facut semn: hai spre usa, ca aici nu mai e distractie deja. Laur tragea cu spatele din fata carutului, eu impingeam din spatele lui.”

Pavlos nu a iesit din club fara Mihai. "Ne-a trantit focul, pe Laur nu l-am mai vazut. In fata mea era un perete de oameni. Eu am cazut peste oameni. Cred ca asta a fost ghinionul meu, sa nu cada nimeni peste mine, ca astfel am ajuns foarte ars pe spate. Am dat carutul la o parte si dupa l-am luat in brate. Asta e partea cea mai terorizanta pentru mine. A trebuit sa calc oameni in picioare ca sa ies de acolo si imi pare mai mult decat rau. Efectiv eu nu stiu daca mi-am calcat oamenii acolo, prieteni sau… oameni care nu meritau pasii mei calcati pe capul lor. Si nimeni nu merita asta, dar a fost o lipsa de alegere"

Cu o putere nebanuita, a reusit sa iasa cu Mihai in brate si sa il predea unor oameni de la salvare. Apoi a ajuns si el la o asistenta. "Am luat-o de umeri, am zguduit-o si am spus: fa-mi ceva ca ma doare. De aici mi s-a taiat filmul."

Intre timp, parintii aflasera ca in Colectiv a avut loc un incendiu. "M-am dus la club. Acolo, cand am ajuns, am gasit calvarul vietii”, spune tatal lui Pavlos, Adrian Popovici. L-au cautat in toate spitalele, degeaba. Peste cateva ore, un prieten l-a gasit la Elias, ultimul spital in care parintii nu ajunsesera. Medicii i-au spus ca starea lui Pavlos e grava. Iar unul dintre ei i-a recomandat sa il mute la spitalul de copii, Grigore Alexandrescu. “Zice: aici am 11. E focar de infectie. Cel mai bine e sa il duci acolo."

Intre timp, pe strazile din Romania, oamenii cereau schimbarea.

Pavlos, alaturi de alti 7 pacienti romani, a fost transferat pe 7 noiembrie, la Bruxelles. Acolo, la aterizare, a facut stop cardio respirator si medicii au reusit sa il salveze la limita - dupa 40 de minute de resuscitare. A fost cel mai dificil caz spun medicii belgieni. Avea arsuri pe 60 la suta din suprafata corpului. In plus, din spitalele noastre plecase cu bacterii extrem de rezistente.

Belgia a fost o sansa la viata. A stat in coma indusa aproape doua luni, iar parintii au trait fiecare zi cu gandul ca ar putea fi ultima pentru copilul lor. "Au fost momente in care ziceam ca nu mai trecem ziua de maine”, povesteste tatal sau.

Cand s-a trezit pentru prima data, socul a fost cumplit. S-a intamplat in ziua de Craciun. Intr-o lume dreapta, de Craciun, copiii ar trebui sa fie acasa, langa brad. Prietenii sai, Laur si Mihai, au avut putin mai mult noroc: au scapat din spital.

In noaptea de Craciun, Pavlos intra din nou in coma. S-a mai trezit de Revelion. Noul Pavlos avea sa traiasca momente cumplit de dureroase. "La cateva zile dup ace m-au scos din coma definitiva, am facut o baie la care nu m-au adormit, fiindca nu mai aveau voie sa-mi dea anestezic. Si-am facut baie cu cap, maini, picioare, spate deschis. Rani deschise. Carne vie aproape. Ma rog, grefe, pe unde erau puse. Si tin minte ca am plans pana am lesinat de durere."

A reusit sa mearga mai departe. Doar el stie, insa, ce durere sta in spatele zambetului sau. "La cateva zile distanta am vazut si ca mi-au fost taiate doua degete si atunci am intrat in depresia care m-a macelarit foarte foarte multa vreme. Cred ca sufletul m-a durut cel mai tare si ma doare mai mult decat tot la ora asta…"

La un an distanta de la Colectiv, Pavlos se afla tot in Belgia, acolo unde mai are mult de stat. Nu stie numarul operatiilor suferite si nici cate il mai asteapta. Nu mai poate canta la tobe, dar spera sa isi recapete mobilitatea degetelor si sa o faca intr-o buna zi. Pana atunci, isi alina durerea cu muzica pe care o iubeste. Locuieste in blocul supravietuitorilor, alaturi de alti 6 raniti din club.

Bogdan Molesag sau Bobo, cum ii spun prietenii, este tobosarul formatiei Up to Eleven. S-a trezit din coma inaintea lui Pavlos. “Am avut emotii fantastic de mari pentru el pentru ca eu deja eram constient, dar el a stat in coma mult mai mult timp. Dar acum suntem pe picioare si il consider fratele meu mai mic. Cand a iesit din coma asta m-a intrebat: cat il costa lectia de tobe. Asta era problema lui. Eu m-am speriat de el cum arata, el s-a speriat de mine. Eu nu puteam sa merg, el era la pat. “

Lectia de tobe va trebui, insa, amanata. Pentru ca mainile lui Pavlos si mai ales ale lui Bogdan, nu mai sunt la fel ca inainte. "Din pacate, am cazut cu mainile intinse inspre fata si de-asta mi-au fost asa de grav afectate, de au trebuit sa imi amputeze 6 degete aici, in Belgia. Au fost arse pana la os. Adica carbonizate."

Bogdan a avut arsuri pe 35% din suprafata corpului, dar si pe caile respiratorii. Iar din spitalul Sfantul Ioan, in care a fost ingrijit in prima saptamana, a plecat cu mai multe bacterii, care i-au pus viata in pericol. A suferit pana acum nu mai putin de 16 operatii.

“Sunt momente in care ai vrea sa apesi pe un buton sa se opreasca totul si sa o iei de la capat. Dar cand te gandesti ca atatia nu mai sunt, iti dai seama, de fapt, ca ai avut noroc”, spune el. Din categoria acestui tip de "noroc" face parte si transferul in Belgia. "A doua mea zi de nastere e 7 noiembrie 2015, ziua in care am fost transferat aici. Pentru ca toti ceilalti pacienti care erau internati cu mine la Sfantul Ooan, au murit. Sunt convins ca as fi impartasit aceeasi soarta daca nu eram transferat aici."

Articol recomandat de sport.ro

„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată