”Se sufocă. Ne imploră. Regretă”. Mesajul care ne lovește în plin val 4 de pandemie. Apelul medicilor

×
Publicitate

Aproape 3 mii de oameni au murit în ultima săptămână răpuși de Covid. 90 % dintre ei nu erau vaccinați. Șocați de rapiditatea cu care virusul atacă organismul, medicii îi roagă pe cei care au semne de infecție să nu stea acasă fără să se testeze.

Cu cât boala este depistată mai devreme, cu atât șansele de supraviețuire sunt mai mari. Îngrijorător este că rata de vaccinare tot scade. Specialiștii în comunicare și epidemiologii cred că doar introducerea obligatorie a certificatului verde și o campanie intensă de comunicare ar putea schimba ceva. 

“-De ce aveți nevoie?
-Să plec acasă! Nu mai pot! Nu mai pot! De când mă tot chinui…”

spital

Abia mai poate să vorbească, să respire. Dar imploră cu ultimele puteri să meargă acasă. E cu bagajul pregătit să se întoarcă la familie și nu știe ce o doare mai tare: dorul că nu i-a văzut pe cei dragi de săptămâni sau trupul chinuit de virus. Această dramă este doar una din sutele, poate miile, din București.

În celălalt capăt al țării, la Cluj, un bărbat, în vârstă de 50 de ani, este măcinat de un singur regret: că nu s-a vaccinat.

''Dintr-o prostie, domnule, dacă .... aș dori multă înțelepciune la poporul român, dar nu avem'', a spus el.

Pentru aproape 18 mii de oameni internați în spitalele Covid, cadrele medicale încearcă să facă minuni.

"Dânsa este o pacientă tânără de 59 de ani. Din păcate alege să stea acasă mai multe zile'', spune un medic.

Medicii și asistentele se luptă pentru viața fiecărui pacient. Până în ultima clipă. În valul 4 au fost nevoiți să aleagă. Șansele sunt numărate.

''De fiecare dată când se eliberează un loc în ATI, îi întrebăm dacă vor să meargă că s-a eliberat un loc. Am fost și în situația de a alege între un pacient mai tânăr și unul mai bătrân'', a declarat un medic.

''În cazul în care nu avem disponibile ventilatoare le punem două surse de oxigen ca să le asigurăm o oxigenarea'', a punctat un medic ATI.

Această este partea României bolnave, descrisă în trei cuvinte: sufocă, imploră, regretă. O realitate sfâșitoare trăită în aceste momente de cei 1.823 de bolnavi Covid care lupta pentru viața lor în secțiile de ATI din toată țară. Este o realitate agațață de un panou în văzul tuturor, pe Bd Magheru din Capitală, unde noi putem respira singuri. ”Se sufocă. Ne imploră. Regretă” scrie pe acesta. Din păcate însă, alte peste 397 de persoane nu au putut respira nici cu ajutorul aparatelor și au murit în ultimele 24 de ore. În spitale ne sufocăm implorăm și regretăm, afară însă avem puterea să alegem.

Doar 43% din populația eligibilă, adică de peste 12 ani, s-a vaccinat cu cel puțin o doză, mult mai puțini români cu ambele. Autoritățile pregătesc o nouă strategie. Ore va avea rezultate mai bune? Se vor vaccina mai mulți?

Șerban Alexandrescu, specialist publicitate: ''Dorința e una și puțința e alta. Nu poți cu o campanie, trebuie o acțiune concertată de măsuri. Doar așa poți să clintesti peste 65%''.

covid campanie

Șerban Alexandrescu și Cristian Movilă au pornit pe cont propriu o campanie națională cu imagini cu un puternic impact emoțional. Le arată tuturor ce riscă dacă nu se vaccinează.

Cristina Movilă: “Sper ca imaginile mele să funcționeze ca un fel de fereastră spre un loc unde nu cred că există cineva pe planeta asta să-și dorească să ajungă în ATI''.

 

 

În Republica Moldova, autoritățile au ales să le spun oamenilor în față că vor ajunge în mormânt dacă nu se vaccinează.

Și la noi ar fi nevoie de mesaje mai puternice. S-a instalat din nou o senzație de falsă siguranță.

La începutul acestei săptămâni numărul testelor PCR a scăzut dramatic și astfel scad șansele de identificare timpurie a cazurilor noi de COVID. Luni au fost efectuate jumătate din testele care se făceau acum un an când eram în vârful valului 2, unde cu albastru închis avem media testelor PCR efectuate de stat la prezentarea pacienților cu simptome sau în anchetele epidemiologice, iar cu albastru deschis este media acelorași teste dar făcute anul trecut. Iar cu roșu este media cazurilor noi, linie care ar trebui, teoretic, să urmeze linia testelor.

Dar deși testăm mai puțin decât în valul 2, lucrurile stau mai rău. În prima săptămâna din noiembrie au fost peste 58 de mii de noi cazuri de infectare, puțin mai multe decât în aceeași săptămâna a anului trecut când eram în vârful valului doi și am înregistrat aproximativ 57 de mii de noi îmbolnăviri. Diferența este că acum avem aproape de două ori mai mulți morți și pacienți internați la terapie intensivă.

Iar partea și mai proastă este că rata vaccinării cu prima doză este din nou în scădere și cauzele pot fi multiple. Pe de-o parte e amânarea legii privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă, pe de altă poate fi și faptul că nu este respectată măsură în vigoare acum de acces în diverse locuri doar în baza certificatului verde.'

Epidemiologii cred că introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă trebuia decisă mai devreme. Totuși este posibil că decizia să fie luată vineri și să fie un nou imbold pentru campania de vaccinare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Terapia hiperbară, nerecomandată de OMS în tratamentul post-COVID. Reacțiile medicilor la cazul Petrică Mîțu Stoian

Terapia pe care interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian o începuse la o clinică din Cheile Nerei, în camera hiperbară, nu este recomandată de Organizația Mondială a Sănătății în tratamentul post-COVID.

Mandate de aducere pentru audieri în dosarul „Caracal”. Termenul anterior, amânat după ce Dincă a făcut Covid

Tribunalul Olt va emite mandate de aducere pentru audierea unor martori din dosarul "Caracal", printre care şi Remus Rădoi, un controversat om de afaceri la care ar fi apelat poliţiştii pentru a afla mai multe informaţii după dispariţia Alexandrei Măceşanu.

S-au dat primele amenzile de „Black Friday”. Cum a încercat o companie foarte cunoscută să își păcălească clienții

Au apărut deja amenzile de „Black Friday”, deși mult așteptata zi a marilor reduceri nu a venit încă. Inspectorii Autorității pentru Protecţia Consumatorilor au descoperit nereguli la mii de produse care erau prezentate cu reduceri înșelătoare.

Recomandări
INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.

Ministrul interimar Dragoș Pîslaru: România va avea o absorbție de peste 90% din fondurile nerambursabile PNRR

Ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a prezentat, marți, stadiul proiectelor PNRR, anunțând o rată de absorbție de peste 90% pe componenta de grant, dar și riscuri legate de reformele nerealizate.

Drona cu explozibil descoperită în Vaslui, „operată” de ciobanul care a găsit-o. Ce a luat din ea înainte să sune la poliție

S-a dat alarma în județul Vaslui, marți dimineață, după ce o dronă militară a fost descoperită pe un câmp.