Helmuth Duckadam si Cornel Dinu au fost externati. Fostul portar: "Va trebui sa slabesc"

×
Codul embed a fost copiat

Helmuth Duckadam si Cornel Dinu au fost externati vineri de la Spitalul de Urgenta Floreasca. 

"Am avut o operatie foarte grea, dupa altele trei. Bratul mi-e aproape perfect. Vreau sa multumesc domnului doctor Bradisteanu pentru maiestria cu care a realizat operatia si familiei care mi-a fost aproape. Viata mea se va schimba cu cel putin 70%. Va trebui sa slabesc, am foarte multe medicamente de luat si trebuie sa-mi ordonez viata. Vreau sa am satisfactia sa-mi vad fata crescand alaturi de mine. Voi reveni urmatoarele zile la spital sa fac analize. Multumesc cadrelor medicale care m-au ingrijit ca pe proprii membrii ai familiei", a spus Duckadam, citat de ProSport.

Atat Helmuth Duckadam, care in 25 septembrie a fost operat pentru eliminarea unui anevrism arterial, cat si Cornel Dinu, internat din 30 septembrie, dupa ce i s-a facut rau intrucat si-a neglijat tratamentul administrat dupa operatia de by-pass coronarian la care a fost supus in urma cu un an, s-au recuperat bine, starea lor fiind buna.

In 2 octombrie, Helmuth Duckadam a fost transferat de la Sectia de terapie intensiva a Spitalului Floreasca din Capitala, unde a stat dupa interventia chiurgicala, in acelasi salon cu Cornel Dinu, "ca sa-ti tina de urat unul altuia", declarau surse medicale citate de Mediafax.

Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost internat, in 30 septembrie, la Spitalul Floreasca, pentru investigatii si reechilibrare, intrucat de mai mult zile nu isi mai luase tratamentul. Dinu si-a neglijat tratamentul prescris de medici, s-a deshidratat si a acuzat stare de lesin. El a fost transportat la Spitalul de Urgenta Floreasca din Capitala si internat in Clinica de chirurgie cardiovasculara, dupa ce a acuzat o stare de rau si a sunat la ambulanta.

Citește și
Helmuth Duckadam
Interviu cu Duckadam, la doua zile dupa operatie: "Fanii sa stea linistiti, ca pot sa dau autografe"

In 12 august 2011, Cornel Dinu a fost supus, la Spitalul Floreasca, unei interventii de by-pass coronarian. In 19 iulie 2011, administratorul delegat al FC Dinamo a facut infarct miocardic acut, atunci fiindu-i montat un stent.

Presedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a fost operat in 25 septembrie, pentru eliminarea cheagurilor de sange de pe artera bratului drept si introducerea unei grefe pe portiunea de artera subtiata. El a fost diagnosticat cu insuficienta arteriala acuta la bratul drept.

Medicul Serban Bradisteanu declara, dupa ce l-a operat pe Duckadam, ca recuperarea acestuia ar putea dura saptamani. Bradisteanu preciza ca Duckadam va urma un tratament anticoagulant si, de asemenea, va trebui scazut colesterolul.

Medicul a precizat ca pacientul este si "usor diabetic". "Un diabet tip II, va trebui sa se ingrijeasca, fara discutie", adauga medicul.

Articol recomandat de sport.ro
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Darya Zheleznyakova trăiește departe de Rusia. Cu ce se mai ocupă ”femeia de fier” din UFC
Citește și...
Helmut Duckadam a fost mutat in salon cu Cornel Dinu.
Helmut Duckadam a fost mutat in salon cu Cornel Dinu. "Sunt fotbalisti, isi tin de urat"

Helmut Duckadam a fost transferat, marti, de la Sectia de terapie intensiva a Spitalului Floreasca din Capitala, unde a stat dupa interventia chiurgicala, in acelasi salon cu Cornel Dinu, au declarat surse medicale.

Interviu cu Duckadam, la doua zile dupa operatie:
Interviu cu Duckadam, la doua zile dupa operatie: "Fanii sa stea linistiti, ca pot sa dau autografe"

Extrem de calm si cu sufletul impacat, Helmuth Duckadam se simte foarte bine la doua zile dupa operatie.

Helmuth Duckadam se simte bine. Medicii recunosc ca interventia a fost o adevarata provocare
Helmuth Duckadam se simte bine. Medicii recunosc ca interventia a fost o adevarata provocare

Eroul de la Sevilla, Helmuth Duckadam, a trecut peste cea mai grea incercare din viata lui. La aproape 24 de ore de la interventia chirurgicala maraton, medicii au anuntat ca sportivul poate misca bratul drept.

Recomandări
Schimbările climatice lovesc direct în sănătatea românilor. „Avem o creștere de 10-15% a deceselor cauzate de stresul termic”
Schimbările climatice lovesc direct în sănătatea românilor. „Avem o creștere de 10-15% a deceselor cauzate de stresul termic”

Românii resimt direct efectele schimbărilor climatice nu doar prin episoade de caniculă sau secetă, ci și printr-o degradare vizibilă a stării de sănătate, relevă un studiu Infoclima.

După trei amânări, CCR este așteptată să ia o decizie privind pensiile speciale. ÎCCJ a transmis o „expertiză independentă”
După trei amânări, CCR este așteptată să ia o decizie privind pensiile speciale. ÎCCJ a transmis o „expertiză independentă”

Două decizii importante cu impact pe reforma pensiilor speciale ale magistraţilor sunt aşteptate vineri la Curtea Constituţională şi Curtea de Apel Bucureşti.

Ministrul Economiei: Lipsa bugetului până acum este „semi-eşec”. Coaliția are forța să reformeze statul, dar pierde timp
Ministrul Economiei: Lipsa bugetului până acum este „semi-eşec”. Coaliția are forța să reformeze statul, dar pierde timp

Ministrul Economiei, Irineu Darău (USR), este de părere că elaborarea bugetului de stat este „primul test de maturitate” al coaliţiei de guvernare.