Coreenii si germanii vin la noi, sa vada ce inseamna Craciunul traditional

×
Publicitate

O lectie despre se inseamna Craciunul traditional in Romania se preda, savuros, in Maramures. Coreenii sau nemtii vin in aceasta parte a tarii noastre si n-au mai vazut nicaieri mese intinse ca la noi.

In plus, abia asteapta sa faca vase din lut ori sa se plimbe cu lenkerul, o sanie mare cu volan, cu care prinzi viteza pe versantii inzapeziti, de parca ar fi trasa de renii lui Mos Craciun. 

La Cavnic, peisajul parca ar fi desenat de un pictor naiv: oraselul din muntii Gutai are peste 40 de pensiuni si doua partii de schi. Cativa coreeni au venit special aici pentru lectiile unui olar, despre care au aflat pe internet.

In casa cu lavite acoperite de cergi groase din lana, rotile de lut se invartesc fara odihna.

Patru zile de Craciun, cu pensiune completa, costa aici 700 de lei. Si daca ninge ca-n copilarie, poti prinde viteza pe zapada, cu lenkerul.

Un lenker mic, fabricat manual, ca pe vremuri, costa la fierar 350 de lei. Iar orice proprietar de pensiune are cateva sanii de acest tip, pe care turistii le folosesc toata vacanta.

Dar cine vrea, poate sa schieze, mai ales daca vine tocmai din Australia...

Cinci zile de schi, cu tot cu masa si spa, costa 800 de lei. Ati auzit bine: in Maramures se face si SPA, ca in statiunile exotice.

Iar la final de zi, turistii primesc sarmale abia scoase din cuptor, apoi se odihnesc intr-o incapere cu scoarte colorate.

Articol recomandat de sport.ro
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Andreea Ignat, președinte la clubul-fenomen din România! ”Povestea echipei dintr-un sat de 94 de locuitori"
Citește și...
Ce au cumparat romanii, a doua zi de Craciun: fiare de calcat, aspiratoare si masini de tocat carne

Fara un ceaun, un aspirator, un tirbuson, un covor sau o camasa alba, crestinii nu puteau sta linistiti in a doua zi de Craciun.

A murit dupa ce s-a inecat cu o bucata de friptura. Romanii n-au avut limita la mancare si bautura

Daca stati la mese intinse, incarcate cu bunatati de Craciun, ar fi bine sa luati in calcul si un strop de cumpatare. Sute de oameni au mancat, zilele acestea, pana la epuizare si au baut fara limite.

Un barbat condamnat la moarte in Iran a cerut azil in Romania. Ce raspuns a primit

Un iranian refugiat in Romania, condamnat la moarte de un tribunal din Teheran pentru apostazie, a solicitat azil Oficiului Roman pentru Imigrari, insa cererea i-a fost respinsa, migrantul adresandu-se mai multor institutii ale statului roman.

Recomandări
Nicușor Dan a convocat joi partidele la consultări pentru desemnarea noului premier. PSD, primul chemat la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va invita joi, 17 septembrie, la Palatul Cotroceni, președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament pentru consultări în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru.

Bilanțul oficial al protestului „confiscat” din Piața Victoriei: 3 dosare penale, 6 reținuți și amenzi de 46.000 de lei

Ministerului Afacerilor Interne a anunțat miercuri că protestul s-a încheiat dar va continua identificarea și sancționarea persoanelor care au încălcat legea în urma protestului de marți din Piața Victoriei.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.