Un cleric islamic a devenit VIRAL dupa ce a explicat de ce Pamantul nu se poate roti. "N-am ajunge niciodata in China"

61635934

Pare o gluma, dar presa din Arabia Saudita spune ca este purul adevar: un cleric islamic din aceasta tara a sustinut public ca Pamantul nu are cum sa se roteasca – si a incercat sa faca si o demonstratie.

Identificat drept Sheikh Bandar al-Khaibari, clericul preda la o universitate din Arabia Saudita si a fost filmat in timp ce raspundea la intrebarea unui student privind miscarea de rotatie a Pamantului. Al-Khaibari i-a explicat tanarului ca de fapt planeta pe care traim este statica si a incercat sa ii si demonstreze, folosind un pahar cu apa.

„Daca am zbura cu un avion spre China si avionul s-ar opri in aer. China ar veni drept spre noi in cazul in care Pamantul s-ar roti”, afirma clericul, geticuland cu paharul. „Daca Pamantul se roteste in sens invers, in schimb, avionul nu ar ajunge niciodata in China, deoarece China se roteste in acelasi timp cu avionul.”

Demonstratia sa a devenit virala pe Internet si a generat reactii extrem de amuzant chiar si in lumea araba. „Nu am nevoie sa-mi mai iau bilet ca sa calatoresc, pot sa sar in sus pana cand destinatia ajunge ea singura la mine”, a postat un utilizator. Altul a comentat „Galileo se roteste in mormant. Sau poate ca mormantul se roteste in jurul sau”

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
A crezut ca se va fotografia alaturi de iubitul ei, dar ce s-a intamplat in secunda urmatoare a lasat-o fara cuvinte: VIDEO

Un selfie s-a transformat intr-o cerere in casatorie care a lasat-o pe o tanara muta de uimire, scrie The Independent.

Entuziasmul unui prezentator meteo a strans 3 milioane de vizualizari. Cum a reactionat in timpul unei ninsori cu fulgere

Valurile succesive de viscol i-au pus la grea incercare pe locuitorii statului american Massachusetts.

S-a dat in spectacol pe Facebook si a fost arestat la scurt timp. Cum a reusit un britanic sa se faca de ras

Logan Rhys James, un galez in varsta de doar 19 ani,  a incercat si a reusit sa se dea in spectacol pe Facebook, insa asta nu i-a atras simpatia nimanui, ci doar o noua condamnare cu inchisoarea.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.