Doi jurnaliști și un activist de mediu, bătuți în pădure, în Suceava, unde filmau despre tăierile ilegale de lemn

×
Codul embed a fost copiat

Un activist de mediu și doi jurnaliști au fost la un pas de linșaj într-o pădure din Vatra Dornei. Au fost atacați de mai mulți bărbați cu bâte și topoare, loviți și amenințați cu moartea.

Din cauza ranilor suferite au fost transportați cu ambulanța la spital. Cei trei urmăreau furturile de lemn din pădurile României, iar polițiștii au identificat deja 11 atacatori.

Cei trei au ajuns la spital pentru investigații. Anchetatorii i-au identificat până acum pe cinci dintre suspecți, care însă au fost recalcitranți și cu oamenii legii și au făcut în fața acestora declarații șocante.

Activistul de mediu, cei doi jurnaliști și un localnic erau joi după-amiaza în adâncul pădurii, în zona Vatra Dornei, în cantonul silvic Coșna. Coborâseră din mașină ca să caute copaci doborați ilegal și să filmeze jaful din pădure când s-au pomenit atacați.

Localnicul nu a pățit nimic, dar ceilalți trei bărbați au fost bătuți, după ce inițial au încercat să se refugieze în mașina cu care veniseră. Din ambulanța care l-a dus la spital, activistul de mediu a povestit momentele cumplite prin care a trecut: bătăi, umilințe și teama că va fi ucis.

Citește și
gunoi
Un activist a sesizat Garda de Mediu despre gunoaiele de la marginea unui râu din Bistrița. Ce s-a întâmplat după 30 de zile
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Tiberiu Boșutar, activist de mediu: ”Au venit zeci, aproape toți aveau topoare și răngi. Unul din jurnaliști nici nu știe cum îl cheamă. A pierdut tot. Noroc că de la pumn a căzut într-o râpă și a reușit să fugă și să anunțe la 112. M-au dezbrăcat în pielea goală și au spus că mașina rămâne acolo și m-au trimis în fundul gol să merg acasă".

După apelul la 112, în zonă au apărut polițiști și jandarmi, care i-au potolit pe agresori.

Tiberiu Boșutar: ”Au avut topoare în mână. Din start: vă omorâm. Unul din ei care m-au bătut foarte tare a zis ”i-am spus la poliție că data viitoare te dau cu ochii de... îl leg de mășină și îl trag până rămâne numai piciorul".

Din spitalul de la Vatra Dornei, activistul de mediu a fost trimis la Suceava. Ceilalți doi bărbați agresati nu au avut nevoie de internare, după investigații.

Dr. Dan Teorodovici, purtător de cuvânt Spitalul Județean Suceava: ”Au fost consultați, evaluați. Traumatisme cranio-cerebrale minore, unul din ei prezenta o plagă la buza superioară și celălalt escoriații. Unul din ei traumatisme cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență”.

Procurorii din Suceava au deschis un dosar penal pentru loviri si alte violente si distrugere. Cei gasiti vinovati pot primi de la trei luni pana la doi ani de inchisoare sau o amenda penala.

Ionuț Epureanu, IPJ Suceava: ”În momentul în care au ajuns în fondul forestier au fost surprinși de mai mulți localnici și proprietari de păduri din zonă, între aceștia iscându-se un conflict, inclusiv recurgându-se la acte de agresiune fizică”.

 

Ministrul Mediului: ”Lucrurile au ajuns mult prea departe” 

 

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă, referitor la agresiunea împotriva unui activist de mediu şi a unor jurnalişti, că "lucrurile au ajuns mult prea departe", precizând că Garda Forestieră Suceava a început un control în zonă.

"Condamn orice agresiune de acest fel şi îmi doresc ca toţi autorii acestor fapte împotriva activistului Tiberiu Boşutar şi a jurnaliştilor care îl însoţeau să fie identificaţi şi să suporte consecinţele legale maxime. Iar dacă se va confirma că o parte dintre agresori sunt personal silvic, ei trebuie să fie excluşi imediat din această breaslă", subliniază ministrul Tanczos Barna.

"M-am întâlnit cu Tiberiu Boşutar acum câteva săptămâni, la minister, am discutat despre importanţa muncii pe care o depune alături de toţi ceilalţi activişti de mediu şi avertizori de integritate. Avem aproape 1 milion de interogări în aplicaţia Inspectorul Pădurii, iar cetăţenii, atunci când verifică transporturi şi reclamă nereguli, ne sprijină direct în lupta cu hoţii de lemne. Lucrurile au ajuns însă mult prea departe! Nu putem accepta asemenea fapte reprobabile, care pun în pericol integritatea şi chiar viaţa celor care apără pădurea. Condamn orice agresiune de acest fel şi îmi doresc ca toţi autorii acestor fapte împotriva activistului Tiberiu Boşutar şi a jurnaliştilor care îl însoţeau să fie identificaţi şi să suporte consecinţele legale maxime. Iar dacă se va confirma că o parte dintre agresori sunt personal silvic, ei trebuie să fie excluşi imediat din această breaslă", a afirmat Tanczos Barna, vineri, într-o declaraţie de presă.

Control al Gărzii Forestiere

 

"Le cer tuturor structurilor din sistemul silvic şi de mediu să ofere cooperare totală organelor de anchetă penală şi să ofere întreg sprijinul pentru identificarea şi sancţionarea vinovaţilor. Garda Forestieră Suceava a pornit deja un control în acea zonă, iar orice abatere de la legislaţia silvică identificată va fi drastic sancţionată", a arătat ministrul Mediului.

El a precizat că Garda Forestieră a început un control în zonă.

Doi jurnaliști și un activist de mediu, care realizau un documentar internațional pentru Greenpeace despre tăierile ilegale de păduri din România, au fost bătuți crunt de circa 20 de indivizi, într-o pădure din Suceava.

Două victime au ajuns la spital, iar echipamentul și înregistrările au fost distruse în urma agresiunii extrem de violente care a avut joi, într-o pădure de pe raza comunei sucevene Coșna.

”Regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna (jud. Suceava). Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu și activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-și cunoștința în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei.

Atacatori au fost identificați și duși la Secția 15 de Poliție din Vatra Dornei. Avocații Greenpeace au intrat în legătură cu victimele conștiente și le oferă asistență juridică de urgență”, a transmis Greenpeace pe pagina sa de Facebook.

Pe de altă parte, Monitorul de Suceava scrie vineri că ”polițiștii nu au încă foarte multe informații pentru că toți cei care au fost de față au refuzat să dea declarații”.

Peste 20 de polițiști și jadarmi au ajuns la locul agresiunii, aflat într-o zonă greu accesibilă, mai arată publicația suceveană. Cu toate acestea, nici măcar activistul Tiberiu Boșutar, care era plin de sânge, nu a vrut să dea detalii despre cei care l-au bătut.

”M-au trimis în fundul gol să merg acasă”

 

Activistul Tiberiu Boşutar nu a vrut să spună cine l-a atacat pentru că i s-a transmis că îi este cunoscută familia şi unde stă, dar că atacatorii sunt cunoscuţi de poliţişti, conform News.

„Mi-au spus că dacă scot o vorbă vin peste mine la Moldoviţa”, a spus Boşutar.

„Cel care m-a bătut cel mai tare le-a spus poliţiştilor că data viitoare mă leagă de maşină şi mă trage până rămâne doar piciorul”, a completat activistul de mediu.

„Nu e vorba de un caz izolat. E vorba de un sistem care ne pune piciorul pe cap”, a mai spus el.

„M-au dezbrăcat în pielea goală, au spus că maşina rămâne acolo şi m-au trimis în fundul gol să merg acasă. Asta am trăit eu azi”, a declarat el.

El a spus că deşi a trecut prin aceste umilinţe nu a trăit atâta umilinţă cât au trăit-o cei care au plecat din ţară de zeci de ani.

„Nu reclam un pădurar. Reclam un sistem depăşit de situaţie. Nu mor eu din asta şi nu mă las”, a mai spus Boşutar.

„E interesant că proprietarul nu a spus nimic. Singurii care ne-au bătut au fost pădurarii şi i-am recunoscut că şi în anii trecuţi aceeaşi oameni ne-au ameninţat şi ne-au bătut. Probabil că, data viitoare veţi vorbi cu familia dacă ţara nu înţelege despre ce e vorba”, a mai spus Boşutar.

Articol recomandat de sport.ro
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Cine s-ar fi așteptat? Pe ce loc este pusă naționala României de The Guardian înainte de EURO 2024
Citește și...
Cum a fost bătut activistul din Buzău de față cu polițiștii. ”Noi suntem până la intersecție”
Cum a fost bătut activistul din Buzău de față cu polițiștii. ”Noi suntem până la intersecție”

Magistrații Tribunalului din Buzău decid, luni, soarta celor trei indivizi, care au bătut un bărbat în trafic și i-au distrus mașina de față cu poliția.

Un activist a sesizat Garda de Mediu despre gunoaiele de la marginea unui râu din Bistrița. Ce s-a întâmplat după 30 de zile
Un activist a sesizat Garda de Mediu despre gunoaiele de la marginea unui râu din Bistrița. Ce s-a întâmplat după 30 de zile

Mormanele de gunoaie pe malurile unui râu dintr-o comună din judeţul Bistriţa şi lipsa de reacţie a autorităţilor l-au făcut pe un activist de mediu să arate realitatea pe reţelele de socializare.

Controale ample în Suceava după ce activistul Daniel Bodnar a fost atacat
Controale ample în Suceava după ce activistul Daniel Bodnar a fost atacat

Controale ample au loc în județul Suceava, la firmele cu activitate forestieră, după ce un activist de mediu a fost atacat cu pietre.

Recomandări
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la "Mihail Kogălniceanu" și susține că NATO se pregătește pentru război

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia, a anunțat, joi, Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu
Decizie finală privind închiderea magazinelor în weekend. Anunțul făcut de premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend.