10 predictii pentru viitor: Cum va arata lumea in 2025!

61540244

10 predicţii ale viitorului au fost făcute de către analiştii din New York ai Thomson Reuters. Una dintre predicţii spune că licenţa de pilot va fi în 2025 precum permisul auto de acum.

Experţii prevăd, în urma studiilor, că tehnologia şi biologia vor cunoaşte schimbări considerabile, potrivit dailymail.co.uk.

Demenţa va scădea

Tot mai multe cercetări privind acest domeniu vor fi realizate, iar numărul celor care vor suferi de demenţă va scădea. De asemenea, vor apărea îmbunătăţiri pentru persoanele care suferă de această afecţiune.

Energia solară, principala sursă de energie de pe planetă

Metodele de obţinere, stocare şi convertire a energiei solare vor fi atât de avansate încât energia solară va deveni principala sursă de energie de pe planetă.

Diabetul de tip 1 va fi prevenit

Modificarea genomului uman va fi posibilă, iar acest lucru va determina prevenirea anumitor boli, precum diabetul de tipul 1.

Nu se va mai duce lipsă de mâncare

Datorită progreselor în domeniul tehnologiilor de iluminat şi în cele ale tehnicilor de imagistică, combinate cu modificarea genetică a culturilor, lipsa alimentelor şi fluctuaţiile preţurilor la acestea vor deveni de domeniul trecutului.

Transportul electric aerian va fi posibil

Ingineria aerospaţială uşoară şi noile tehnologii de baterii vor alimenta transportul cu vehiculele electrice pe uscat şi în aer. Aeronavele micro-comerciale vor face călătorii scurte. Pentru ca acestea să fie în măsură să decoleze şi să aterizeze pe spaţii mult mai mici, obţinerea unei licenţe de pilot ar putea fi noua trecere la maturitate în secolul 21.

Totul va fi digital

De la maşini şi case care răspund la orice solicitare a proprietarilor, la aparate care gândesc pentru ele, totul va fi digital. "Imaginaţi-vă ziua în care întregul continent african va fi conectat digital", scriu cercetătorii. "Acest lucru se va întâmpla în 2025".

Ambalarea cu materiale obţinute din petrol nu va mai exista

Ambalarea cu materiale celulozice, care sunt 100% biodegradabile, va înlocui în întregime ambalarea cu materiale obţinute din petrol.

Tratamentele pentru cancer vor avea foarte puţine efecte toxice

Dezvoltarea medicamentelor va face ca efectele toxice ale tratamentelor pentru cancer să fie reduse semnificativ, neafectându-i pe pacienţi aşa cum o fac în prezent.

Stocarea ADN-ului la naştere va fi o normă

Evoluţia nanotehnologiei va face ca stocarea ADN-ului să fie o normă, ceea ce va face mai uşoară identificarea bolilor.

Teleportarea cuantică va fi ceva obişnuit

Cu toate că în anul 2025 oamenii nu vor fi capabili să se teleporteze prin spaţiu, o investiţie semnificativă în teleportarea cuantică va fi în desfăşurare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61540247
Planul grecilor pentru a relansa economia: Aeroportul transformat in proiect imobiliar! VIDEO

Autorităţile de la Atena plănuiesc să transforme aeroportul Ellinikon, cel mai important din Grecia timp de şase decenii, într-un complex turistic uriaş.

61434961
Probabil cel mai periculos loc de pe Terra: Cum arata groapa fara fund in care se fac salturi mortale! VIDEO

Jacob's Well, un izvor artezian din Wimberley, Texas, încă atrage amatorii de senzaţii tari, deşi cel puţin opt persoane au murit în timpul scufundărilor.

61540231
Romania este in TOP: Cele mai frumoase castele din lume: FOTO

Cetatea Făgăraş este al doilea cel mai frumos castel din lume, potrivit unui clasament realizat de Hopper, un site dedicat planificării călătoriilor, şi prezentat de publicaţia Huffington Post.

Recomandări
Calin georgescu agerpres 19668015
DIICOT a pus sechestru pe conturile lui Călin Georgescu. Noi percheziții în dosarul cu prejudiciu de 1,1 milioane de euro

Călin Georgescu a fost adus, miercuri, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. La scurt timp după, procurorii au decis să pună sechestru pe conturile sale bancare.

Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Nicusor dan sorin grindeanu claudiu manda administratia prezidentiala
Cum vede PSD campania de demitere a lui Nicușor Dan pornită de George Simion și susținută de parlamentari social-democrați

În PSD nu este considerată o prioritate semnarea pentru demiterea lui Nicușor Dan, potrivit unor surse politice.