Vremea se răcește și apar ploile în majoritatea regiunilor. Când cresc temperaturile

×
Publicitate

Ziua de miercuri ne-aduce atmosferă instabilă şi o răcire accentuată a vremii în sudul, estul şi centrul ţării.

Pe aici va fi cam înnorat şi o să plouă pe zone vaste, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în sudul Transilvaniei, în nordul Olteniei şi al Munteniei se pot strânge 40...50 de litri de apă pe metru pătrat.

Soarele apare în vestul şi nordul ţării, iar în sud şi în sud-est se porneşte vântul şi va sufla cu viteze de 45...55 KM/h. Maximele pleacă de la 18 grade în depresiuni şi se opresc la 27 de grade în sudul Olteniei.

Joi mai vin ceva averse în zonele de deal şi munte din sud. În rest găsim vreme plăcută, un vânt mai intens la malul mării şi temperaturi în limitele normale.

Vineri se încălzeşte uşor. Ploile apar sporadic în zonele mai înalte; în rest avem soare şi timp frumos.

Sâmbătă va fi mai cald decât în mod obișnuit, în special în ţinuturile sudice, pe unde se ating 32 de grade. În vest, nord, centru, la deal şi munte se adună norii şi vor aduce averse locale, cu tunete, fulgere şi intensificări de vânt.

În Bucureşti miercuri se răcoreşte simţitor. Temperaturile scad cu vreo 10 grade faţă de marți; vântul prinde putere; cerul se umple de nori, iar după prânz vin şi ploile.

Joi mai apar ceva înnorări, poate şi câţiva stropi de ploaie; dar în ansamblu avem vreme bună şi temperaturi în uşoară creştere.

Vineri prindem soare, vreme frumoasă şi se face mai cald. Maxima ajunge pe la 30 de grade.

Şi sâmbătă ne-aşteaptă o zi însorită, cu un pic de vânt şi temperaturi peste mediile perioadei.

La munte miercuri găsim vreme neplăcută, averse, multă instabilitatate şi temperaturi în scădere. În Carpaţii Meridionali şi de Curbură se pot strânge şi 50 de litri de apă pe metru pătrat.

Joi mai vin ceva averse în masivele din sudul şi sud-vestul ţării; în rest se îndreaptă vremea şi se încălzeşte uşor.

Ziua de vineri ne-aduce vreme destul de bună, deşi pot să mai apară ceva înnorări şi ploi trecătoare.

Iar sâmbătă avem atmosferă schimbătoare, cu nori din când în când şi câteva serii de averse.

Şi la mare se schimbă vremea; astăzi se răcoreşte, vântul prinde putere şi o să plouă din când în când.

Joi revine timpul frumos, temperaturile ajung la normal; doar vântul mai are unele porniri.

Vineri prindem vreme frumoasă, soare şi temperaturi în uşoară creştere.

Şi sâmbătă avem o zi însorită, cu briza activă şi până la 28 de grade prin staţiuni.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62074323
Vremea se schimbă dramatic. Temperaturile ajung la 25 de grade şi vin vijelii

Pregătiți umbrelele, după aceste zile călduroase de vară, vine frigul. Temperaturile vor scădea brusc cu până la 10 grade, spun meteorologii care anunță ploi și vijelii.

62062694
Cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe județe. Care sunt zonele afectate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis marţi o atenţionare Cod galben de inundaţii pentru râuri din judeţele Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea şi Iaşi, valabilă până la ora 22:00.

62059035
Schimbare majoră a vremii. Unde scad temperaturile cu peste 10 grade

Dacă până acum vara s-a prelungit spectaculos şi septembrie a început cu zile fierbinţi, iată că meteorologii ne avertizează că, în următoarele 24 de ore, în special în Moldova, temperaturile vor coborî cu peste 10 grade Celsius.

Recomandări
Cedo
Oficial. CEDO a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român

CEDO a declarat inadmisibile, joi, toate cele cinci cereri formulate împotriva României de magistrați care reclamau plata integrală a unor drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive.

Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat cu maceta de un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Ilie bolojan pnl facebook
Care va fi soarta lui Ilie Bolojan în PNL, după ce a pierdut funcția de prim-ministru. Analist politic: „Dumnezeu cu mila”

Plecarea lui Ilie Bolojan de la conducerea guvernului, după ce Luca Niculescu a preluat funcția de premier, i-ar putea provoca liberalului unele probleme de autoritate în partidul pe care îl conduce, este de părere un analist politic.