Vremea 22 decembrie 2018. Precipitații în unele zone și temperaturi în creștere în altele

×
Publicitate

Sâmbătă, 22 decembrie, vremea va fi în general închisă. Vor cădea precipitaţii în regiunile vestice, nordice şi centrale şi pe arii restrânse în restul teritoriului. 

Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte la munte la altitudini în general sub 1500 m şi predominant sub formă de ninsoare la altitudini mai mari.

În zona Carpaţilor Occidentali şi Orientali cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 20 l/mp. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări la munte, mai ales în zona montană a judeţelor Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, unde cu precădere la altitudini de peste 1500 m vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h.

În aceste zone ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea va scădea semnificativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În zonele joase de relief din jumătatea nordică a ţării precipitaţiile predominant sub formă de ploaie vor favoriza formarea poleiului.

Valorile termice vor fi în creştere, astfel că maximele se vor încadra între 2 şi 11 grade, iar minimele între -1 şi 7 grade.

Pe arii restrânse va fi ceaţă. Presiunea atmosferica va scădea spre normalul baric, mai notabil în regiunile din jumătatea nord-estică a ţării.

București - Vremea se va încălzi. Cerul va avea înnorări, dimineaţa vor fi condiţii de ceaţă, iar noaptea trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări noaptea.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de 2...3 grade. Presiunea atmosferica va scădea la valoarea normală.

Duminică, 23 decembrie

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice, cu maxime termice ce vor fi cuprinse între 2 şi 11 grade şi minime între -4 şi 2 grade. Cerul va fi mai mult noros, exceptând sudul şi sud-estul ţării, unde înnorările vor fi temporare şi pe arii restrânse va ploua.

În restul teritoriului vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi lapoviţă în zonele de câmpie şi mai ales lapoviţă şi ninsoare la munte. Vântul va sufla în general moderat cu intensificări temporare la munte, mai ales la altitudini de peste 1500 m, unde la rafală se vor depăşi viteze de 80 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea va scădea semnificativ. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Presiunea atmosferica va creşte dinspre sud-vest, la valori iarăşi mai mari decât cea normală.

București - Vremea va continua să se încălzească. Cerul va avea înnorări temporare, iar în cursul zilei vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de -1...0 grade.

Presiunea atmosferica va creşte.

Luni, 24 decembrie

Vremea va fi în general închisă, iar pe parcursul zilei, temporar se vor semnala precipitaţii pe arii extinse. Acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare la munte şi în Maramureş, mixte în Transilvania şi în Moldova, iar în restul regiunilor va ploua şi doar în dealurile sudice trecător se va semnala şi lapoviţă şi ninsoare.

Cantităţile de apă vor fi mai însemnate la munte, iar pe arii restrânse în special la începutul intervalului, cel mai probabil în nord-est se va forma polei. Vântul va avea intensificări, cu viteze mai mari la munte, în special pe creste.

Temperaturile maxime, apropiate de cele specifice datei în cea mai mare parte a ţării şi chiar mai ridicate decât acestea în sud şi sud-vest, se vor încadra între 1 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa în general între -8 şi 2 grade.

București - Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 5...6 grade, iar cea minimă de -1...0 grade.

Marți, 25 decembrie

În regiunile vestice, centrale şi nordice precum şi la munte vor fi înnorări persistente şi temporar, în special spre seară şi în cursul nopţii pe arii restrânse va ninge slab.

În restul zonelor, cerul, variabil ziua se va înnora treptat în a doua parte a intervalului însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.

Vântul va continua să prezinte intensificări la munte, cu viteze mai mari în zona înaltă, iar ziua local în est şi sud-est însă la intensităţi mai mici.

Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 4 grade, iar cele minime între -8 şi -1 grad.

București - Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a intervalului, însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 3 grade, iar cea minimă de -6...-5 grade.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62008797
Cod galben de ninsori şi viscol în două județe. Atenționare nowcasting de la ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, atenţionări nowcasting Cod galben de ninsori şi viscol valabile în orele următoare în zonele de munte din judeţele Suceava şi Caraş-Severin.

61995717
Cod galben de ninsori şi viscol în patru judeţe, emis de ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol pentru patru judeţe din Transilvania, respectiv o informare de precipitaţii mixte, vânt şi polei în restul ţării.

62002296
Vremea 21 decembrie 2018. Zonele în care temperaturile ajung la 7 grade

Vineri, se încălzeşte uşor mai ales în regiunile deluroase, pe unde apare soarele. În schimb, în zonele joase din sud şi est avem încă o zi rece, cu ceață şi înnorări persistente.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.