Cod galben de ploi torenţiale şi vijelii în 15 județe. Cum va fi vremea în București

62195851
Getty

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă dimineaţa, o atenţionare de tip cod galben de vijelii şi ploi torenţiale în zone din 15 judeţe din vestul şi nord-vestul ţării.

Atenționarea este valabilă de sâmbătă dimineața până aproape de miezul nopţii.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, între orele 12:00 şi 22:00, în zona Carpaţilor Occidentali, sudul Banatului şi sud-vestul Transilvaniei, precum şi local în Carpaţii Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi pe alocuri grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 40 litri/mp.

ANM precizează că astfel de fenomene se vor semnala şi în restul Banatului, Crişanei, Maramureşului, precum şi în nordul şi vestul Transilvaniei, dar pe arii mai restrânse.

Trei judeţe, respectiv Caraş-Severin, Hunedoara şi Alba, sunt vizate în totalitate de atenţionarea meteorologilor, iar pe anumite zone judeţele: Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Gorj, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Sălaj, Timiş şi Vâlcea.

Conform atenţionării, disconfortul termic se va menţine ridicat, sâmbătă şi duminică, pe alocuri în zonele de câmpie, iar la începutul săptămânii viitoare va fi în intensificare şi extindere.

cod galben ploi

Cum va fi vremea în București

 

Vremea va fi călduroasă, sâmbătă, în Capitală, în special în orele după-amiezii, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, potrivit prognozei speciale emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru Bucureşti.

"Vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, mai mult senin în prima parte a zilei şi noaptea, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 32 - 33 de grade", conform prognozei emise pentru sâmbătă, 10 iulie, între orele 12:00 şi 22:00.

ANM precizează că în zilele următoare disconfortul termic se va accentua.

De asemenea, instituţia menţionează că va actualiza prezentele informaţii meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62188694
Vremea azi, 10 iulie. Căldură în majoritatea zonelor şi averse destul de abundente în vest şi în nord-vest

Vremea azi, 10 iulie. Sâmbătă avem vreme călduroasă în majoritatea zonelor şi averse destul de abundente în vest şi în nord-vest.

62195941
Cod galben de vijelii și ploi torențiale în 10 județe și de caniculă în vestul țării

ANM a emis, vineri dimineaţa, o atenţionare Cod galben de vijelii şi ploi torenţiale în 10 judeţe din vestul şi nord-vestul ţării, valabilă din această seară până sâmbătă aproape de miezul nopţii.

62200471
Cod galben de caniculă în 10 judeţe şi de instabilitate atmosferică accentuată în 9 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, noi atenţionări Cod galben de caniculă pentru 10 judeţe din vestul şi sud-vestul ţării.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.