Atenționările de cod galben și portocaliu, prelungite. Județele vizate

61913988
iStock

Atenţionările cod galben şi cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic în centrul ţării, în zona de nord-est, est şi sud-est, dar şi ninsori şi viscol la munte au fost prelungite de meteorologi până la miezul nopţii de duminică spre luni.

 

Cu toate acestea, numărul judeţelor afectate a fost redus.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, până duminică la ora 18.00 va fi în vigoare o atenţionare cod galben privind intensificări ale vântului şi ploi însemnate cantitativ în estul ţării, dar şi ninsori viscolite la munte.

Astfel, în acest interval în estul Munteniei şi în centrul Moldovei vântul va sufla cu până la 50-60 de kilometri la oră şi va continua să plouă, cumulându-se local cantităţi de apă de 15-20 de litri pe metru pătrat şi izolat de 25 - 30 de litri pe metru pătrat. În Carpaţii Meridionali şi local în Carpaţii Orientali vor fi rafale de 60 - 70 de kilometri la oră, va mai ninge, iar zăpada va fi spulberată şi viscolită. Se vor semnala ploi şi în restul Munteniei, inclusiv în Capitală, dar vor fi în diminuare cantitativ, iar vântul va sufla cu 40 - 50 de kilometri la oră.

Tot până la ora 18.00 este în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente şi vânt puternic în nord-estul Munteniei, Dobrogea şi sudul Moldovei. Astfel, în judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi şi Vrancea, se vor cumula local cantităţi de apă de 25 - 30 de litri pe metru pătrat şi izolat peste 40 de litri pe metru pătrat, în zonă fiind deja consemnate acumulări importante de apă. În aceste judeţe va fi vânt puternic, în special în zona litoralului. În Carpaţii de Curbură, Munţii Bucegi şi Făgăraş, în special în zona înaltă, va ninge, iar vântul va sufla cu peste 70 – 80 de kilometri la oră, viscolind zăpada.

De asemenea, codul portocaliu a fost prelungit până la ora 0.00 pentru zona înaltă a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa, unde va fi viscol puternic.

În intervalul menţionat, în zona înaltă de munte a judeţelor Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa vântul va continua să prezinte intensificări, cu rafale de peste 70 – 80 km/h, spulberând zăpada.

Tot până la miezul nopţii este în vigoare codul galben pentru 12 judeţe din sud, sudul şi centrul Moldovei şi nord-estul Munteniei, unde vântul va sufla cu 50-60 de kilometri la oră, iar pe litoral şi în Delta Dunării vântul va fi şi mai puternic şi va continua să plouă. Local în Carpaţii Meridionali şi Orientali vor fi rafale de 60 - 70 kilometri la oră, va mai ninge, iar zăpada va fi spulberată şi viscolită.

Judeţele în care codul galben este menţinut până la miezul nopţii sunt: Constanţa, Tulcea, Brăila, Vrancea, Galaţi, bacău, vaslui, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea (parţial) şi Argeş (parţial).

Potrivit ANM, în Delta Dunării şi pe litoral, intensificările vântului se vor menţine până luni dimineaţă.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Vremea se menține rece și ploioasă. Unde se încălzește

Duminică vremea rămâne ploioasă şi rece în sud-est, pe unde se mai pot aduna cantităţi de 30-40 de l/mp. Şi la munte o să mai ningă, dar în vest apare soarele. Maximele, comparabile cu cele de sâmbătă, vor fi de la 7 la 19 grade.

Temperaturi mai mici cu 15 grade și valuri de 1 metru pe litoral

Vremea s-a răcit brusc, peste noapte, au început ploile reci necontenite şi chiar ninsorile. În Bucegi, zăpada s-a depus în strat gros, iar un bărbat a fost găsit mort, probabil răpus de frig.

Capitala și 11 județe, sub cod portocaliu de ploi abundente. Când se va încălzi

Sâmbătă, în jumătatea sud-estică a ţării avem vreme severă, cu ploi abundente şi vânt intens. Pe crestele montane se anunţă ninsoare şi viscol, iar temperaturile scad foarte tare şi vom avea maxime de la 10, la cel mult 17 grade prin Câmpia de Vest.

Recomandări
DW: ”Războiul Rusiei ajunge în România”. Germanii remarcă lentoarea autorităților de la București

Războiul Rusiei a ajuns în România și Republica Moldova, constată nemții de la Deutsche Welle, într-un articol care evidențiază și reacțiile lente ale Bucureștiului față de repetatele agresiuni moscovite. DW consideră incursiunile ruse drept deliberate.

Primul Boeing 738 Max 8 din flota TAROM a ajuns în țară. Pe ce rute va zbura avionul ”Mircea Lucescu” | VIDEO

Prima aeronavă Boeing 738 Max 8 a intrat, sâmbătă, în flota TAROM. Se numeşte Mircea Lucescu şi are 189 de locuri. Avionul va zbura pe rutele Paris, Amsterdam, Madrid şi Cluj.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.