Zeci de piloți, la Festivalul baloanelor cu aer cald. „Merită banii”

×
Publicitate

Festival colorat la înălţime, în judeţul Mureş. La asfinţit, zeci de baloane colorate cu aer cald s-au ridicat şi au făcut spectacol, spre încântarea celor prezenţi.

Curajoşii au avut ocazia să zboare alături de piloţi din ţară şi din străinătate, iar cei dornici de adrenalină sunt aşteptaţi la eveniment până duminică seară.

Zeci de piloţi, atât din țară, cât şi din străinătate, s-au întâlnit la ediţia cu numărul 14 a Festivalului baloanelor cu aer cald, organizat în Mureş. Programul le-a fost dat însă peste cap de vremea neprietenoasă. Nori negri s-au adunat deasupra localităţii Câmpu Cetății, de unde ar fi trebuit să înceapă aventura, aşa că participanţii şi-au mutat „tabăra" la câţiva kilometri depărtare şi au început pregătirile.

Printre cei prezenţi la eveniment se număra echipe din Ungaria şi Republica Moldova.

Grecu Gheorghe, pilot Republica Moldova: „Este un loc superb pentru zbor, avem ocazia de a ne întâlni cu prietenii. Balonul zboară doar în direcţia vântului, direcţia pentru a fi bun la aterizare este locul protrivit. Este o pasiune de zece ani. Merită banii."

Festivalul a atras şi mulţi curioşi, dornici de o experienţă de neuitat la înălţime.

Turist: „Nu ai cum să nu te molipseşti în contextul acesta şi de spiritual de aventură al tinerilor şi de noutatea pe care o prezintă acest demers."

Participant: „E inedită şi pare să fie sigur. Mai sigur decât altele şi e ceva ce zic eu, ar trebui făcut măcar o dată în viaţă."

Participant: „Am venit de curiozitate şi de plăcere, n-am mai zburat e prima oară şi abia aşteptam. Ne doream de mult, nu am ştiut de acest festival. Am auzit şi am zis că este o ocazie unică şi vrem să profiatm de ea."

Cei care au vrut să zboare s-au înscris din timp pe liste speciale. Fiecare persoană a scos din buzunar 480 de lei pentru o asemenea amintire.

Pasiunea este costisitoare şi pentru cei care vor să îşi cumpere un balon cu aer cald - prețul ajunge până la 20.000 de euro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62080589
Hotelurile de la munte, rezervate încă din martie pentru Revelion. Suma plătită de o persoană

Cu gândul la vacanța de vară care abia s-a terminat, mulți își fac planuri pentru Crăciun și Revelion.

62080576
Cum a ajuns un cal din Ecuador în România. Valorează 340.000 de euro

Premieră în cel mai scump și exclusivist sport practicat în România. Domeniul Cantacuzino din Florești - Prahova găzduiește un concurs de echitație de patru stele, care le oferă câștigătorilor puncte pentru olimpiadă de anul viitor din Japonia.

62080279
Cătunul cu 12 familii care i-a încântat pe turiștii străini: "Totul este fascinant"

Vremea da semne că se îndreaptă, vine sfârşitul de săptămână, aşa că toamna ar putea arăta chiar spectaculos într-un loc desprins parcă din cărţile fraţilor Grimm.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.