Numărul rezervărilor pe litoral s-a dublat față de acum o lună. Turiștii au puține restricții

×
Publicitate

Vremea caldă și relaxarea măsurilor îi îmbie pe turiști să meargă la mare. Doar că mulți se întreabă în ce condiții pot veni în vacanță, dacă sunt primiți și cei nevaccinați și ce se întâmplă cu copiii.

Autoritățile de la mare și asociațiile de hotelieri îi anunță că pe litoral nu sunt alte restricții față de cele comunicate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Numărul rezervărilor pe litoral s-a dublat față de acum o lună, dar au sporit și nedumeririle turiștilor legate de condițiile de cazare.

Anca Nedea, administrator de complex hotelier: „Sunt îngrijoraţi că am putea să-i refuzăm dacă nu sunt vaccinaţi sau nu au un test PCR. Nu este cazul. Orice român care vrea să vină pe litoralul românesc să se bucure de mare şi de soare nu are niciun fel de condiţionare. Am cheltuit ca şi anul trecut foarte mulți bani pentru a implementa condiţiile de siguranţă”.

Francesca Constantinescu, administrator de hotel: „Se vor păstra probabil restricţiile privind distanţarea socială, privind în spaţiu închis portul măştii”.
Reporter: „Referitor la terase, la ce să se aştepte turiştii?”
Francesca Constantinescu, administrator de hotel: „Doar la măsurile de distanţare socială”.

Hotelierii şi agenţiile au centralizat întrebările puse de turişti şi îi anunţă că singurele restricţii în vigoare în acest moment sunt cele referioare la numărul de persoane cazate - doar 70% din capacitate - şi purtarea măştii în interior.

Nicoleta Gheorghe, director de hotel: „Pot veni liniştiţi. Singurele măsuri vor fi cele pe care deja le cunosc, dezinfectatul mâinilor, distanţarea socială şi purtatul măştii la interior. Este liber accesul pe terasă, avem loc de joacă pentru copii, piscină”.

Iulian Tenie, administrator de complex hotelier: „Suntem obligaţi să operăm cu o capaciate de maxim 70 la sută. Noi pentru acest weekend am blocat rezervările, pentru că am atins acest prag. De precizat este faptul că nu vom impune niciun fel de condiţii cu privire la vaccinare”.

Adrian este din Cluj şi va sta cu familia pe litoral cel puţin două săptămâni.

Adrian: „Am preferat vacanţa la noi, pentru că în România nu avem nevoie nici de vaccin şi nici de test. Condiţiile sunt foarte OK, plaja este reamenajată”.

În această perioadă, în sudul litoralului, zona preferată de familişti, preţurile pornesc de la 60 de lei/noapte pentru o cameră într-un hotel de trei stele. Aceeaşi cameră, cu opţiune all inclusive, costă 145 de lei de persoană.

La un hotel de patru stele, de exemplu în Venus, un pachet de trei nopţi all inclusive costă 1.112 lei pentru două persoane. În timp ce în Mamaia, o cameră într-un hotel de trei stele costă 170 de lei pe noapte, fără mic dejun, şi 299 de lei în sistem all inclusive. La patru stele, preţul este de 270 de lei pe noapte, fără mic dejun.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62188602
Programul “Litoralul pentru Toţi” începe vineri: Peste 50 de hoteluri participante. Care sunt tarifele pe noapte

Românii pot petrece un sejur pe litoralul românesc cu tarife pornind de la 40 de lei pe noapte, prin programul ”Litoralul pentru Toţi”, care se desfăşoară începând de vineri şi până în 20 iunie, informează News.ro. 

62190358
Cum a fost prima noapte fără restricții pe litoral. Plajele din Vama Veche au fost pline de turiști

La malul mării, tinerii au sărbătorit prima noapte fără restricții cu muzică pe plaja din Vama Veche și artificii.

62190245
Pregătiri intense în Costinești. Turiștii au venit în stațiune, deși nu e încă deschisă

Dacă vreți să mergeți pe litoral, dar nu alegeți Mamaia sau altă stațiune din sudul litoralului, ar trebui să ştiţi că la Costinești vă puteți bucura de hectare întregi de plajă goală.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.