O insulă de vis din Europa a devenit „un dormitor pentru turişti”. Localnicii sunt disperați

62445139
Getty

Localnicii din faimoasa insulă italiană Capri, din Marea Mediterană, se revoltă din cauza fluxului tot mai mare de turiști.

Până la 16.000 de turişti ajung zilnic pe insula Capri din Marea Mediterană, depăşindu-i pe cei 12.900 de rezidenţi, iar mulţi dintre aceşti vizitatori stau şi peste noapte, în condiţiile în care din ce în ce mai multe locuinţe sunt închiriate turiştilor, ceea ce creează probleme rezidenţilor, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Capri, un microcosmos pentru multe destinaţii turistice fierbinţi din Europa

"Capri a devenit un dormitor pentru turişti. Sunt mai mulţi oameni care ajung pe insulă decât putem face faţă iar familiile nu pot să prindă rădăcini aici pentru că nu îşi permit să stea", spune Teodorico Boniello, preşedintele asociaţiei consumatorilor locali.

Insula mediteraneană este un microcosmos pentru multe destinaţii turistice fierbinţi din Europa. Localnicii depind de turişti pentru mijloacele lor de trai însă explozia turismului de masă riscă să transforme locaţiile lor frumoase în aglomeraţii sufocante.

Unele oraşe italiene au început să reacţioneze. Veneţia a devenit zilele trecute primul oraş din lume care percepe o taxă de intrare pentru vizitatori în perioadele de vârf. Florenţa a interzis noi închirieri de locuinţe din centrul său istoric iar parcul Cinque Terre de pe riviera italiană a început să perceapă 15 euro pentru cei care vor să parcurgă un traseu popular de-a lungul coastei, în ideea de a evita supra aglomerarea.

Capri a dublat propria sa taxă aplicată vizitatorilor, de la 2,5 până la 5 euro, pe care cei dinafară trebuie să o plătească pentru a lua feribotul din Napoli sau Sorrento până pe insula Capri, începând din aprilie şi până în octombrie.

"Încercăm să convingem mai mulţi oameni să ne viziteze în timpul iernii", spune primarul din Capri, Marino Lembo.

Însă această taxă este puţin probabil să îi descurajeze pe turişti să călătorească pe insula Capri, care are peste patru milioane de fotografi tăguite pe Instagram, şi atrage valuri de turişti care doresc să adauge aceleaşi imagini pe paginile lor de social media.

Dificil de trăit în Capri

Şi mai important, localnicii spun că taxa nu va face nimic pentru a rezolva o criză a spaţiilor de locuit, care forţează mulţi lucrători esenţiali din Capri, inclusiv profesori şi medici, să trăiesc pe continent şi să facă naveta până pe insulă.

Un exemplu este Antonio De Chiara, 22 de ani, care se scoală în fiecare dimineaţă la 5:20 în oraşul său din apropiere de Napoli pentru a fi sigur că prinde feribotul de ora 7 dimineaţa, care în 50 de minute îl duce până pe insula Capri. Alături de el sunt 400 de navetişi care zilnic traversează golful spre Capri.

"Ar fi grozav să trăiesc în Capri, dar este foarte dificil. Chiar dacă aş găsi un loc, chiria ar consuma aproape tot salariul meu", spune Antonio De Chiara, care recent a obţinut un loc de muncă în calitate de psiholog pentru copii în Capri.

Stefano Busiello, 54 de ani, este profesor de matematică la liceul din Capri dar trăieşte la Napoli şi face naveta de 20 de ani. "Nu am încercat niciodată să găsesc o locuinţă acolo. Nu mi-aş permite una şi situaţia a devenit şi mai dificilă", spune Busiello.

Doar 20% din personalul liceului la care Busiello este profesor trăieşte pe insula Capri, restul ajungând aici cu feribotul, o navetă zilnică obositoare ceea ce înseamnă că majoritatea profesorilor nu stau mai mult de trei ani înainte de a cere transferul la şcolile de pe continent.

Roberto Faravelli, care are o pensiune aproape de portul din Capri, spune că oamenii ca el ar putea fi dispuşi să îşi închirieze proprietăţile către muncitori dacă autorităţile ar oferi stimulente pentru a reduce decalajul faţă de chiriile plătite de turişti. "Guvernul trebuie să încurajeze proprietarii de case prin oferirea de chirii pe termen lung. Ceea ce ne lipseşte este cineva care să încerce să rezolve aceste probleme", spune Faravelli.

Proteste anti-turiști în Insulele Canare din Spania

Însă primarul Lembo nu se aşteaptă ca autorităţile să intervină. "Este o situaţie nefericită dar din păcate aşa funcţionează economia de piaţă", spune primarul din Capri.

Platforma de închiriere Airbnb are listate peste 500 de proprietăţi disponibile pe insula Capri, faţă de aproximativ 110 în anul 2016. Însă acesta este doar vârful icebergului, în condiţiile în care localnicii îşi închiriază proprietăţile în timpul lunilor de vară prin intermediul unor platforme care nu sunt reglementate.

În pofida unor resentimente evidente din cauza lipsei de locuinţe, Capri nu a cunoscut încă protestele din alte părţi, precum Insulele Canare din Spania, unde recent mii de localnici au ieşit pe stradă pentru a cere introducerea de limite cu privire la sosirile de turişti.

Primarul Lembo recunoaşte că există probleme dar respinge ideea că turismul ruinează insula. "Nu sunt de acord cu nostalgicii care spun că insula Capri era mai frumoasă în urmă cu 100 de ani. Atunci era mizerie şi sărăcie. Acum este bogăţie şi asta graţie turismului", spune Lembo.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Cele mai grave greșeli pe care le fac turiștii cazați la hotel

Un angajat al industriei hoteliere a dezvăluit care sunt cele mai comune greșeli pe care le fac turiștii în momentul în care ajung la hotel.

 

Ce se întâmplă acum în Vama Veche. A început minivacanța de 1 Mai

Litoralul a revenit la viață, cu soare și veselie, în vacanța deja începută de 1 Mai și Paște. În Vama Veche, turiștii au stat la plajă și s-au bucurat de atmosfera boemă, în sunet de chitară.

Insula Sanda, făcută celebră de Paul McCartney, a fost scoasă la vânzare. Preţul neașteptat pentru care poate fi cumpărată

O insulă privată, aflată în largul coastei de vest a Scoţiei, a fost scoasă la vânzare.

Recomandări
Primul spital construit ”de la zero” în Cluj. FOTO: Cum arată noul centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical realizată din fonduri europene, a fost inaugurat în Cluj-Napoca.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.