Descoperă Bulgaria. Tot ce trebuie să știi pentru un concediu de vis la bulgari
În fiecare an, mii de turiști români aleg litoralul bulgăresc pentru a-și petrece vacanțele. Fie că este vorba despre vacanța de Paște, de 1 Mai sau concediul din vară, Albena, Balchik sau Nisipurile de Aur sunt doar câteva locuri preferate de români.
După Grecia și Turcia, un număr foarte mare de turiștii români aleg litoralul bulgăresc pentru a-și petrece concediul de vară.
Acte necesare pentru vacanța în Bulgaria
Potrivit mae.ro, cetățenii români care vor să călătorească în Bulgaria trebuie să aibă, după caz:
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
• Carte de identitate
• Pașaport simplu
• Pașaport electronic
• Pașaport temporar
Toate documentele trebuie să se afle în termen de valabilitate.
Minorii trebuie să aibă pașaport.
Accesul în Bulgaria
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, începând cu luna iulie 2022, în Bulgaria au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru circulaţia autovehiculelor de transport marfă şi pasageri.
Taxele pentru vinietele electronice în Bulgaria, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone, au fost reduse cu 10% începând de la 1 ianuarie 2023.
Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum până la data de 1 iulie 2023:
• între 6 şi 9 stotinci (100 stotinci = 1 leva) pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 5 şi 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
• între 2 şi 3 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a;
Pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita următoarele taxe de drum, începând cu 1 iulie 2023:
• între 10 şi 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă;
• între 6 şi 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I;
• între 4 şi 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a;
Persoanele care vor să obțină alte informații despre vinieta electronică și taxele de drum de tip TOOL, pot intra aici.
O altă mențiune pentru șoferii români este că pe întreg teritoriul Bulgariei au fost montate terminale de autotaxare tip bancomat, de unde se pot cumpăra vinietele electronice.
O repartizare grafică a terminalelor de autotaxare poate fi vizualizată aici.
Unde să mergi în vacanță în Bulgaria
Bulgaria este o țară plină de istorie, oriunde ai privi există o mulțime de situri arheologice, așezări vechi din epoca neoletică, fortărețe bizantine, biserici, mănăstiri și Tekkes (moschei).
Printre monumentele remarcabile din Bulgaria, care sunt incluse în patrimoniul UNESCO menționăm:
Mormântul tracic de la Kazanlak din secolele IV-III î.Hr
Mormântul tracic de lângă satul Sveshtari Razgrad (secolul III î.Hr.)
Călărețul din Madara din secolul VII
Biserica Boyana datează din secolele XI-XII
Bisericile săpate în stâncă de la Ivanovo, din apropiere de Ruse (secolul XIII)
Mănăstirea Rila (secolul X),
Orașul Nessebar (orașul vechi).
Moaștele Sfântului Ioan Botezătorul au fost descoperite pe insula Sf. Ioan de pe coasta bulgară.
Atracții culturale pe litoralul bulgăresc
Bulgaria este locul pasionaților și iubitorilor de artă. Printre monumentele culturale care se găsesc în Bulgaria amintim:
Capul Kaliakra
Capul Kaliakra se află la 57 kilometrii de Vama Veche și este declarată zonă protejată. Aici, pe lângă frumusețea peisajului, puteți vedea și ruinele unei fortărețe medievale.
Satul Tyulenovo
Satul Tyulenovo se afla la aproximativ 11 kilometri de Sabla si la 89 de kilometri de Varna,
Zona este cunoscută datorită stâncilor și reprezintă o adevărată încântare pentru turiști.
În zona Tyulenovo, pasionații de scufundări pot descoperi peșteri subacvatice, iar deasupra se găsesc grote săpate în stâncă și morminte de pe vremea tracilor.
Pe lista obiectivelor turistice de neratat se află și Castelul Reginei Maria din Balchick și grădina sa botanică.
Bulgaria se poate lăuda cu mai mult de 200 de muzee, printre care amintim:
• Muzeul Iaurtului, în satul Izor Studen (regiunea Tran)
• Muzeul Trandafirilor din Kazanlak
• Muzeul Transporturilor din Ruse
• Muzeul Traforajului din Tryvana
• Muzeul Umorului din Gabrovo
• Muzeul de Istorie Medicală din Varna
• Muzeul Vinului de la Plevna
• Muzeul “Pământul și oamenii săi”
Vacanță în Bulgaria - recomandări
Nisipurile de Aur
Principala atracție a turiștilor români în Bulgaria sunt plajele. Nisipul fin și apa cristalină îi cucerește numaidecât pe români.
Pentru a obține bronzul dorit, românii merg în zona Nisipurile de Aur.
Pe lângă plaja intens populată, o altă atracție din jur care ia ochii turiștilor este parcul acvatic din zonă.
Plaja Centrală din Sozopol
Plaja Albena
Albena are 6 kilometrii de plajă și este situată la doar 30 de kilometri de Varna, ceea ce înseamnă că un sejur aici, oferă și posibilitatea unor plimbări la obiectivele turistice din Varna.
În Albena, majoritatea hotelurilor sunt pe plajă, motiv pentru care te poți trezi cu sunetul valurilor în ureche și poți admira un răsărit care-ți taie respirația.
Sunny Beach
Sunny Beach este a treia cea mai mare stațiune din Bulgaria, după Albena și Nisipurile de Aur.
Pe lângă relaxarea pe care o oferă statul la plajă, turiștii se mai pot bucura de surf, windsurf, tir cu arcul, parapanta, bowling, tenis, volei, echitație, motoscutere, minigolf, ski jet sau săli de fitness.
Sunny Beach o stațiune preferată de familiile cu copii.
Denumită Children Beach, hotelierii din Sunny Beach îi întâmpină pe cei mici într-un stil propriu.
În Sunny Beach, micuții sunt în centrul atenției, lucru care se vede prin multitudinea de locuri dedicate lor.
În Sunny Beach, copii se pot zbengui în trambulinele gonflabile, pot merge la grădinițele deschise non-stop, pot afla mai multe despre vietățile din ocean sau pot servi masa la restaurante speciale pentru copii.
Plaja Irakli
Pentru cei care preferă relaxarea deplină asigurată de statul pe șezlong, atunci plaja Iraki este locul perfect.
Plaja Iraki nu are multe facilități, dar îi cucerește pe turiști cu nisipul fin auriu și cu apa limpede și cristalină.
Plaja se află la aproximativ 4 km de satul Banya și în aproapierea localităților Nessebar și Obzor.
În prezent, plaja oferă și o zonă pentru nudiști și o zonă de camping.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: vacanta, Bulgaria, concediu, destinatii turistice,
Dată publicare:
17-07-2023 18:16