Cum sunt întâmpinați vizitatorii la cel mai mare târg de turism al României

×
Publicitate

E nevoie de creativitate pentru a pune în valoare destinații turistice interesante la cel mai mare târg de turism al României.

Clienții sunt atrași, instantaneu, de produse apetisante din pește la standurile care propun vacanțe în Deltă sau de muzică folk ori un zimbru uriaș pentru parcurile tematice sau festivaluri. Iar ca să viseze la vacanțe instructive, unii aleg lecțiile despre stele ținute în salină.

Deja cunoscută pentru peisajele parcă pictate, stațiunea Vama Buzăului este o oază de liniște care se dezvoltă tot mai mult. Una dintre cele mai mari rezervații de zimbri din țară a fost vizitată, numai anul trecut, de peste 60 de mii de turiști. La târgul de la Romexpo, macheta unui zimbru uriaș e menită să atragă privirile curioșilor, dar și un concert folk.

Ducu Bertzi: „Am fost șocat de curățenia care era pe străzi și mi-am dat seama că e o treaba bine rânduită la Vama Buzăului. Are ceva în plus, are mai multă liniște și îmi place. Vreu să fiu alături de ei să le promovăm și festivalul de folk”.

Tiberiu Chirilas, reprezentantul primăriei Vama Buzăului: „Sunt multe surprize care va așteaptă la Vama, inclusiv pensiuni, gastronomie locală, că mai nou avem puncte unde puteți servi produse tradiționale. Avem în jur de 200 de locuri de cazare și numărul este în creștere”.

La standul stațiunii Slănic Prahova găsim un telescop imens și aflăm că oaspeții sunt invitați la cel mai mare planetariu din țară, aflat chiar în salină.

Dragoș Brașov, președintele Asociației Astro Urania: „Urmărește automat stelele, are un diametru suficient de mare ca pe un cer bun să vezi galaxii, detalii pe lună. Când toate stelele vin pe lângă noi, toți strică `wow`! E un efect extraordinar”.

Canotca lui Ivan Patzaichin tronează deasupra altui stand și te duce imediat cu gândul la Delta Dunării. Implicit, la bunătățile din pește:

Reprezentantul Asociației Pro Delta: „Gastronomia locală bazată nu numai pe produsele tradiționale, și aici mă refer la cele atestate, plăcinta dobrogeană și produsele din pește, pentru că venim în Deltă să mâncăm pește, scrumbia de Dunăre afumată, salată de icre”.

Cei care iubesc plimbările sunt ademeniți cu un city break de 5 stele în regiunea Moldovei.

Dora Morhan: „Vor putea vedea o altă față a Iașiului, cu locuri de care nu au mai auzit. Am venit cu un pachet de teambuilding. Ne place să fim ambasadorii acestei minunate regiuni”.

Pentru o astfel de experiență, de pildă, oferta la târg este de 200 de euro de persoană.

Alții mizează ca forță de atracție pe parcurile de agrement sau modulele de tabere militare.

Radu Humelnicu, directorul Direcției pentru Sport și Tineret Botoșani: „Se trezesc la 6 în sunet de goarnă, merg la înviorare, parcurg un modul de pregătire și teoretic, și apoi, la zona de practică, avem modul de tiroliană, facem și rapel și se distrează și la aqua”.

Oana Sumanariu, Arsenal Park, Orăștie: „Facem plimbări în Aqua Park, în centrul de agrement, au parte de instrucție militară și sunt învățați cum să devină mici antreprenori”.

Târgul de turism se închide duminică seară.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62078227
Românii sunt cei mai stresați turiști europeni atunci când planifică o călătorie

Unul din trei turiști români se stresează atunci când planifică o călătorie, arată un studi realizat în 2019 de platforma de rezervări momondo.ro.

62111412
Ce au descoperit doi soți la Târgul de Turism din București. Își doresc o vacanță în Antalya

Planificarea unei vacanțe este acum mai ușoară ca niciodată, iar cei chibzuiți urmăresc din timp ofertele online și obțin reduceri serioase.  

62111207
Cum poți mânca de prânz cu doar 30 de lei la cele mai bune restaurante din România

O sută cele mai bune restaurante din România vor avea timp de zece zile meniuri speciale, dar mai ales accesibile. 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.