"Vacanta la tara", programul care iti ofera un sejur de 5 nopti cu 175 de lei. In ce zone sunt valabile ofertele

×
Publicitate

Daca nu ati descoperit inca, viata dulce si tihnita de la sat, puteti alege: "Vacanta la Tara". Asa se numeste programul similar cu "Litoralul pentru Toti", care va permite sa va relaxati, cu bani putini, in pensiuni din intreaga tara.

Turistii sunt asteptati de duminica pana la sfarsitul lunii octombrie. Zeci de pensiuni din satele romanesti le promit o experienta autentica.

In localitatea Simon, din Brasov, asezata chiar la poalele muntilor, in bucatariile pensiunilor bulzul e pe foc, iar mesele sunt aranjate cu grija, cu stergare tesute la razboi. Totul trebuie sa arate perfect pentru ca oaspetii sa fie multumiti.

“Pot sa urmareasca indeaproape viata la tara. Preparam cas in curte si pot sa observe pe indelete cum se prepara branza traditionala pe care o vor manca la micul dejun in pensiune”, povesteste Carmen Pavel, proprietara unei pensiuni care isi asteapta turistii in programul “Vacanta la Tara”.

Nici preturile nu sunt de speriat. Pentru 5 nopti de cazare la o pensiune de 2 margarete veti plati 175 de lei, la 3 si 4 margarete cu 50 de lei mai mult si 290 de lei la o pensiune de 5 margarete.

In inima Romaniei, la Bran, intr-un loc superb asezat intre crestele Bucegilor si Piatra Craiului, am gasit o alta pensiune care isi asteapta turistii. Si ca aceasta sunt multe. 

Programul turistic include in 12 zone din intreaga tara, dar si mai multe festivaluri satesti cum precum "Ravasitul oilor" la Bran, "Festivalul Palariilor"  la Iasi, "Serbarile Toamnei" la Alba si "Festivalul Castanelor" din Gorj.

Programul se desfasoara in perioada 14 septembrie - 31 octombrie si s-au inscris deja peste 70 de pensiuni din Alba, Brasov, Covasna, Gorj, Maramures si Neamt.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61567637
Cum incearca hotelierii romani sa scoata profit la sfarsit de sezon
Pe litoral, luna septembrie a debutat cu soare excelent pentru plaja si baie, iar hotelierii spera sa tina cat mai mult vremea buna.
61567644
HARTA destinatiilor de lux preferate de romani. Agentiile de turism au vandut 20.000 de vacante exotice anul acesta
Tot mai multi romani isi petrec vacantele in locuri exotice. 20.000 dintre noi au ajuns in ultimul an in Maldive, Thailanda, Mauritius, Republica Dominicana si Hong Kong.
61566894
Turistii germani sunt fascinati de zonele salbatice din Apuseni. "Aici e un paradis! La noi totul este perfect organizat"
Zonele salbatice din Apuseni, unde timpul parca sta in loc, ii atrag pe turistii straini dornici de aventura. Nemtii sunt fascinati de peisajele ireal de frumoase si ospitalitatea oamenilor.