Planete asemănătoare cu Pământul, descoperite de cercetători. De ce au fost distruse

62085600
iStock

Cercetătorii au descoperit un nou mod de a studia exoplanetele.

O nouă modalitate de a studia planetele din alte sisteme solare, prin realizarea unor "autopsii pe cadavrele" unor planete devorate de stele pitice albe, arată că planetele telurice, cu geochimie similară Pământului, ar putea fi prezenţe comune în cosmos, informează vineri Reuters.

Într-un studiu publicat joi, cercetătorii au studiat 6 pitice albe ale căror câmpuri gravitaţionale puternice au distrus planetele şi alte obiecte cosmice aflate pe orbită. Ei au descoperit astfel că materialele din care sunt alcătuite planetele telurice, precum Pământul sau Marte sunt foarte răspândite în cosmos, transmite Agerpres.

Această descoperire susţine ipoteza că există un număr mare de planete capabile să susţină viaţa în afara Sistemului Solar.

„Cu cât descoperim mai multe lucruri în comun între planetele din Sistemul Solar şi cele de pe orbitele altor stele, cu atât cresc şansele ca Pământul (cu tot cu viaţă) să nu fie ceva neobişnuit", susţine Edward Young, profesor de geochimie la University of California, Los Angeles (UCLA), care a coordonat noul studiu publicat în jurnalul Science. "Cu cât există mai multe planete de tipul Pământului, cu atât sunt mai mari şansele să existe viaţă şi în alte părţi ale Universului", a adăugat el.

Primele planete aflate în afara Sistemului Solar, denumite exoplanete, au fost descoperite începând cu jumătatea anilor '90, însă a fost dificil pentru oamenii de ştiinţă să le determine compoziţia. Studierea piticelor albe oferă o nouă metodă pentru a afla ce tip de planete sunt diferitele exoplanete.

Planetele şi alte obiecte ce s-au aflat pe orbita unei astfel de stele pot fi proiectate în spaţiul interstelar sau pot rămâne în apropierea acestor nuclee stelare dense. Dacă rămân în apropierea acestor câmpuri gravitaţionale imense, vor fi pulverizate şi transformate în praf care va dispărea, absorbit de stea, conform lui Alexandra Doyle, cercetător la UCLA.

„De aici ne-a venit ideea cu 'autopsia'", a adăugat ea, precizând că prin observarea elementelor din aceste corpuri planetare distruse putem detecta din ce categorie de planete făceau parte. Cercetătorii au observat o caracteristică fundamentală a rocilor de pe aceste planete: starea lor de oxidare. Cantitatea de oxigen prezentă în timpul formării acestor roci a fost ridicată - la fel cum a fost şi în perioada formării planetelor telurice ale Sistemului Solar. Ei su-au concentrat asupra fierului, care oxidat devine rocă.

"Rocile sunt roci, chiar dacă se formează în jurul altor stele", a subliniat Young.

Cea mai apropiată dintre cele 6 pitice albe se află la aproximativ 200 de ani lumină de Pământ, iar cea mai îndepărtată la 665 de ani lumină.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
62085447
Prima plantă care și-a făcut un selfie. „Minunea” ar putea duce la descoperiri majore

O ferigă a făcut primul "selfie" din lume realizat vreodată cu energia furnizată de o plantă.

62085320
Un organism misterios cu 720 de sexe uimește oamenii de știință. Se vindecă singur în 2 minute

O grădină zoologică din Paris a prezentat miercuri un organism nou şi misterios, supranumit ''blob'', o formă de viaţă de dimensiuni mici, unicelulară, care arată ca o ciupercă dar care se comportă ca un animal, relatează Reuters.

62085293
Cele mai noi invenţii româneşti: mini-submarin inteligent, bragă bio şi beton din sticlă

Cei mai importanți inventatori din România și Republica Moldova își prezintă lucrările la Galați, în perioada 16-18 octombrie.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Mureșan. PNL, USR și UDMR și-au validat listele pentru viitorul Cabinet

PNL a validat în unanimitate, vineri, programul de guvernare prezentat de premierul desemnat Siegfried Mureșan și lista celor șapte miniștri liberali propuși pentru viitorul Executiv, a transmis partidul într-un comunicat.

Vlcsnap 2026 09 25 18h15m22s846
Apartamentele noi, tot mai mici, dar cu mai multe facilități. Fenomenul „Shrinkflation” în imobiliarele din România

Mai puțini metri pătrați utili, dar mai multe facilități. În asta s-a schimbat oferta de locuințe noi.

Vlcsnap 2026 09 25 17h47m35s093
Individul căutat după moartea tinerei aruncate într-un geamantan în Olt era liber după ce își bătuse și violase fosta iubită

Vlad Bălțățeanu, individul căutat în toată Europa după moartea brutală a iubitei sale, a mai fost în atenția autorităților, după ce o fostă parteneră a obținut un ordin de protecție. Dosarul a stat însă pe masa autorităților 4 ani.