Cercetătorii români vor să dezvolte brațe artificiale. Ce tehnologie folosesc și cum se realizează

×
Publicitate

Cercetătorii români vor să dezvolte proteze neuronale printate 3D. Mai exact, brațe artificiale, care să îi ajute pe cei cu membre amputate să își recapete funcțiile pierdute.

Aceștia folosesc o tehnologie care utilizează aplicații din biologie, din inginerie mecanică și din electronică.

Pentru a realiza un braț artificial complet funcțional sunt parcurse mai multe etape.

Mai întâi, se scanează membrele, după care se fac măsurători și se proiectează 3D la computer. După care se trece la imprimarea rând pe rând a pieselor, care pot fi construite din materiale diverse.

Odată asamblate piesele, urmează partea complicată. Pe braț sunt adăugați senzori neuronali, care transmit impulsurile și astfel avem un sistem mimetic, adică o copie a unui membru real. Însă domeniul este puțin explorat. De aceea, mai mulți cercetători din țară și din străinătate încearcă să îmbunătățească această tehnologie. Totul pornește de la prototipuri dezvoltate deja de o universitate din Norvegia.

Filippo Sanfilippo, profesor la Universitatea Agder - Norvegia: „Partenerul nostru român va aduce o contribuție foarte importantă pentru testarea acestei tehnologii și, de asemenea, să ne facă legătura cu utilizatorii. Deci cu persoanele care vor folosi aceste dispozitive”.

Membrii echipei își propun să aducă îmbunătățiri, pentru că de multe multe ori protezele nu pot apuca obiecte mici sau provoacă iritații sau chiar infecții, din cauza materialelor folosite.

Conf. Dr. Ing. Răzvan Păcurar, Departamentul Ingineria Fabricației, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca: „Vizăm să dezvoltăm materiale noi, tehnologii de printare 3D noi, și dorim să intrăm chiar și în partea de programare, inteligența artificială, poate chiar realitate virtuală”.

Acest proiect a câștigat un concurs organizat de statul norvegian, dar și o finanțare de 200.000 de euro. Cercetătorii speră, în viitor, să încheie parteneriate cu firme care produc componente medicale, pentru ca aceste inovații să ajungă la oamenii în nevoie, lucru imposibil în prezent.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62182490
Suplimentele alimentare dezvoltate de universitățile din România, tot mai căutate de companii
Suplimente alimentare pe bază de polen sau de ciuperci, caserole biodegradabile care prelungesc perioada de valabilitate a cărnii sau conservanți alimentari făcuți din pătrunjel și păstârnac sunt tot mai căutate.
62238242
Imagini alarmante din spațiu. Ce a observat un astronaut pe Pământ
Astronautul Thomas Pesquet a stat timp de șase luni la bordul Stației Spațiale Internaționale în 2021. Pe lângă imaginea superbă a Pământului, acesta a observat și un fapt alarmant.
62238080
De ce unii membri ai familiei fac Covid si alții nu. Explicațiile unui medic de boli infecțioase
Există situații în care un membru al familiei se îmbolnăvește de Covid-19, însă restul persoanelor din casă nu sunt infectate. Un medic de boli infecțioase a explicat cum este posibil.