Tragedie în ciclism. Belgianul Tilj De Decker a murit la doar 22 de ani, după ce a suferit un accident la antrenament

62380122
Profimedia

Ciclistul belgian Tilj De Decker, cel care în primăvară a câştigat cursa Paris-Roubaix la tineret, a murit, vineri, la vârsta de 22 de ani, după ce a suferit un accident la antrenament, a anunţat echipa sportivului, Lotto-Dstny, citată de Agerpres.

"Cu mare tristeţe, anunţăm decesul lui Tijl De Decker, ca urmare a unui accident suferit la antrenamentul de miercuri", a transmis Lotto-Dstny într-un comunicat postat pe contul de socializare X, fostul Twitter.

"Echipa are sufletul sfâşiat în urma acestei tragedii şi îşi îndreaptă toate gândurile sale către familie şi apropiaţii lui Tijl în această perioadă incredibil de dificilă", se mai arată în comunicatul respectiv.

De Decker s-a izbit violent de partea din spate a unei maşini la un antrenament. Transportat la spitalul din Lierre (Anvers), el a fost supus unei intervenţii chirurgicale înainte de a fi transferat la spitalul universitar din Anvers, unde a fost plasat în comă artificială.

Vineri, în etapa a 3-a a Turului Renewi, cicliştii vor purta o banderolă neagră în semn de omagiu pentru colegul lor decedat.

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Stadionul de 140.000.000 de euro este aproape gata! Imagini spectaculoase
Citește și...
62379877
Conference League: Sepsi OSK, doar o remiză cu Bodo/Glimt în turul play-off-ului. Covăsnenii joacă ultima carte în Norvegia
Sepsi OSK a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 2-2, meciul disputat în compania echipei norvegiene Bodo/Glimt, în manşa tur a play-off-ului pentru grupele Conference League. Ambele goluri ale lui Sepsi au fost înscrise din penalti.
62379876
Reacția lui Hagi după victoria cu HJK Helsinki: „Sunt fericit, dar sunt şi supărat”
Gheorghe Hagi, managerul echipei Farul Constanţa, a fost nemulţumit de jocul elevilor săi în prima parte a meciului de joi, de pe teren propriu, 2-1 cu HJK Helsinki. Hagi spune că Farul merge la Helsinki pentru victorie.
62378896
Farul Constanţa, pas mare către grupele Conference League. „Marinarii” au reușit să răstoarne scorul cu HJK Helsinki
Farul Constanța și HJK Helsinki au oferit, joi, un meci spectaculos pe stadionul din Ovidiu, în turul play-off-ului Conference League. La finalul, victoria i-a revenit campioanei României.