Reacții după sancționarea Serenei Williams la US Open. Djokovici: Arbitrul a împins-o la limită

61984953
Agerpres

WTA apreciază că sancţiunea dictată sâmbătă împotriva americancei Serena Williams în finala feminină a turneului US Open dovedeşte diferenţa gradului de toleranţă faţă de emoţiile exprimate de bărbaţi şi femei.

''WTA consideră că nu ar trebuie să existe grade diferite de toleranţă faţă de emoţiile exprimate de bărbaţi şi femei şi se angajează să se asigure că toate jucătoarele vor fi tratate în aceeaşi manieră. Credem că acesta a fost cazul ieri seară (sâmbătă)'', a scris directorul WTA, Steve Simon.

În finala pierdută în faţa japonezei Naomi Osaka (6-2, 6-4 pentru aceasta), Serena Williams a fost avertizată pentru primirea de indicaţii din partea antrenorului său, pentru ruperea rachetei şi pentru adresarea de insulte. Primul avertisment a fost însoţit de o amendă de 4.000 de dolari, al doilea de 3.000 de dolari, iar ultimul de 10.000 de dolari.

Americanca i-a strigat arbitrului de scaun că este un ''hoţ'', motiv pentru care a fost sancţionată cu pierderea unui ghem în setul al doilea.

Decizia a fost considerată de vedeta americană drept ''sexistă'' în conferinţa de presă de după meci, ea primind ulterior susţinerea mai multor jucătoare din circuit, printre care emblematica Billie Jean King şi fostul lider mondial Victoria Azarenka.

Totul a început când Serena a primit avertismentul pentru indicaţii venite în partea antrenorului, lucru interzis la turneele de Mare Şlem, în debutul setului al doilea la 1-0 şi 40-15 pe serviciul japonezei Osaka.

După aceea a avut loc o discuţie aprinsă în mai multe episoade cu arbitrul portughez Carlos Ramos.

''Nu trişez pentru a câştiga, prefer mai bine să pierd'', s-a apărat Serena Williams (36 ani). ''Este incredibil. Nu am primit 'indicaţii' (coaching). Nu am trişat niciodată în viaţa mea. Îmi datorezi scuze'', i-a spus americanca arbitrului.

La al doilea avertisment, primit după ce şi-a rupt racheta, în urma unui break realizat de adversară, acţiune ce i-a adus o penalizare de un punct, Serena şi-a ieşit din minţi. ''Este un atac personal. Greşeşti. Nu vei mai arbitra niciodată un meci al meu. Îmi datorezi scuze. Eşti un mincinos'', a acuzat Serena.

''Eşti un hoţ. Mi-au furat un punct'', a continuat ea, iar în acel moment arbitrul i-a aplicat şi al treilea avertisment, sinonim cu un ghem pierdut, o sancţiune rară la acest nivel.

Peste alte două ghemuri meciul s-a încheiat cu victoria japonezei, iar Williams şi-a văzut eşuată tentativa de a egala recordul absolut de titluri de Mare Şlem (24).

Djokovici: Arbitrul Carlos Ramos a împins-o pe Serena Williams la limită

"Poate că arbitrul nu ar fi trebuit să o împingă pe Serena la limită, mai ales într-o finală de grand slam. Asta a schimbat cursul meciului, deşi în opinia mea nu era necesar. Bărbaţii şi femeile sunt trataţi într-un fel sau altul în funcţie de situaţie. Este dificil să generalizezi lucrurile. E dificil de a generaliza lucrurile. O iubesc pe Serena, îmi pare rău pentru ea, ea inspiră oamenii", a declarat Djokovici, potrivit Le Figaro.

Revizuirea politicii de comunicare

Federaţia americană de tenis (USTA) a anunţat că va revizui politicile sale de comunicare după controversele legate de arbitraj de la US Open, informează Reuters.

Arbitrul Mohamed Lahyani a fost admonestat de organizatorii US Open fiindcă a încălcat protocolul când a coborât din scaunul său în plin meci pentru a i se adresa personal australianului Nick Kyrgios.

Arbitrul Christian Rask a fost la rândul său ţinta criticilor după ce a penalizat-o pe franţuzoaica Alize Cornet după ce şi-a schimbat tricoul în timpul meciului. Organizatorii turneului au dat publicităţii un comunicat în care au afirmat că regretă că jucătoarea a fost penalizată.

Sâmbătă, americanca Serena Williams a primit mai multe avertismente în setul al doilea al finalei pe care avea s-o piardă în faţa japonezei Naomi Osaka.

În urma acestor incidente, purtătorul de cuvânt al USTA, Chris Widmaier, a afirmat că forul pe care îl reprezintă se gândeşte la introducerea unor schimbări.

Directorul WTA, Steve Simon, a declarat că ia în calcul ca indicaţii venite din partea antrenorului, interzise la turneele de Mare Şlem, să fie de acum permise.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO EXCLUSIV Conor McGregor a rezistat doar 63 de secunde la revenirea în ring! Cum s-a încheiat meciul cu Max Holloway
VIDEO EXCLUSIV Conor McGregor a rezistat doar 63 de secunde la revenirea în ring! Cum s-a încheiat meciul cu Max Holloway
Citește și...
Pilotul român de curse moto Adrian Rus „Sinner” a murit într-o competiție din Cehia. Etapa de la Brno, anulată

Pilotul Adrian Rus „Sinner” a murit, sâmbătă, în cadrul etapei Alpe Adria International Motorcycle Championship de la Brno.

România a obținut o victorie spectaculoasă la handbal masculin și s-a calificat în grupele principale la Europeanul U20. FOTO

Selecționata României a reușit o victorie spectaculoasă, 39-31 (17-16) cu Israelul, sâmbătă, în Sala Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca.

Gabi Mureșan, fostul fotbalist de la CFR Cluj și al naționalei, a murit la doar 44 de ani. Era primar în Mureș

Primarul comunei Apold, fostul fotbalist Gabi Mureşan, a murit, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui stop cardio-respirator.

Recomandări
Rezultatele finale de la Bacalaureat 2026 au fost publicate. Rata de promovare a crescut după contestații

Rezultatele finale la bac 2026, după soluționarea contestațiilor, au fost publicate duminică, 12 iulie, online. Aceste note sunt definitive și nu mai pot fi modificate, indiferent dacă sunt mai mari sau mai mici decât cele inițiale. 

Ilie Bolojan: Dacă statul nu ar fi risipit bani, România ar fi avut sute de poduri și pasaje în fiecare an

Ilie Bolojan afirmă că economiile făcute doar de către Cancelaria premierului în 2025 şi 2026 echivalează cu valoarea unui pod cu o bandă pe sens peste Crişul Repede sau valoarea unui pasaj rutier suprateran. 

Sorin Grindeanu, înainte de negocierile de la Cotroceni: „Brătienii second-hand s-au trezit în conștiință și luptă cu PSD”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că la consultările de luni de la Palatul Cotroceni se va vedea „clar” cine vrea să găsească o soluție „rațională” și „rezonabilă” și cine vrea „să țină România blocată în continuare pentru propriile privilegii”.