Serena Williams, despre Halep: ”Mereu au fost meciuri grele cu ea, abia aştept”

62061649
Getty

Serena Williams a declarat, joi, că Simona Halep a jucat incredibil în semifinale cu Elina Svitolina, subliniind că mereu meciurile contra jucătoarei din Constanţa au fost mereu dificile.

"Mă simt mult mai bine, joc din ce în ce mai bine şi fac ce ştiu mai bine, joc tenis. Mie îmi place ce fac, mă trezesc dimineaţa, joc tenis, în faţa mulţimii de la Wimbledon, sunt bunî la ce fac, mă simt bine. Simona a jucat incredibil azi, mereu au fost meciuri grele cu ea, abia aştept să ne întâlnim sâmbătă", a declarat Williams la Eurosport.

Serena Williams, locul 10 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-2, pe sportiva cehă Barbora Strycova, locul 54 WTA, calificându-se în finala turneului de la Wimbledon, în care o va întâlni pe Simona Halep, potrivit News.ro.

Ce scrie presa străină despre calificarea Simonei Halep în finala de la Wimbledon

Williams conduce cu scorul de 9-1 în întâlnirile directe cu Simona Halep. Ultima dată ele s-au întâlnit în optimile de finală ale Australian Open, în acest an, când americanca s-a impus scorul de 6-1, 4-6, 6-4. Aceasta a fost prima partidă dintre cele două după ce Serena Williams a devenit mamă, în septembrie 2017.

Simona Halep a câştigat singurul ei meci în 2014, scor 6-0, 6-2, la Turneul Campioanelor. Williams şi-a luat revanşa în finală, impunâdu-se cu 6-3, 6-0.

Cele două au mai jucat o finală, în 2015, la Cincinnati, când tot Serena a câştigat, cu 6-3, 7-6 (5).

Jucătoarea americană vizează titlu de grand slam cu numărul 24, cu care ar egala-o pe Margaret Court, deţinătoarea recordului.

Serena Williams nu a câştigat niciun trofeu de când a revenit în competiţii, în martie 2018, dar a jucat două finale de grand slam, la Wimbledon şi la US Open, ambele pierdute.

Simona Halep, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7, s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, în 72 de minute, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial şi cap de serie numărul 8. Halep va juca a cincea finală de grand slam, a treia de turneu în acest an şi cea cu numărul 36 (în total) din carieră, la simplu. Jucătoarea română a câştigat un singur grand slam, la Roland Garros, anul trecut.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62061648
Ce scrie presa străină despre calificarea Simonei Halep în finala de la Wimbledon

Simona Halep, locul 7 WTA s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial.

62061633
Cu cine va juca Simona Halep în finala turneului de la Wimbledon

Simona Halep, locul 7 WTA s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-3, pe jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, numărul 8 mondial.

61997335
Ilie Năstase, după calificarea în finală a Simonei Halep: ”Are prima şansă la titlu”

Singurul român care a mai jucat finale la Wimbledon, la simplu, Ilie Năstase, a declarat, joi, că Simona Halep are prima şansă la câştigarea turnelului londonez chiar şi dacă va evolua contra Serenei Williams.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.