Pilotul Jason Dupasquier, în vârstă de 19 ani, a murit după ce a fost implicat într-un teribil accident în Moto3

62192932
Getty

Pilotul elveţian Jason Dupasquier, de la echipa Prustel GP, a încetat din viaţă duminică la spitalul Carregi din Florenţa, după ce s-a accidentat grav pe circuitul Mugello în sesiunea de calificare a Marelui Premiu de motociclism viteză.

Dupasquier, 19 ani, a suferit noaptea trecută o intervenţie chirurgicală la torace din cauza unei leziuni vasculare, dar starea lui a rămas gravă şi se afla la terapie intensivă în momentul decesului, transmite Agerpres.

''În pofida celor mai mari eforturi depuse de staff-ul medical al circuitului şi al celor care l-au îngrijit apoi pe pilotul elveţian, spitalul a anunţat că din nefericire Dupasquier a încetat din viaţă din cauza rănilor sale. În numele întregii familii MotoGP, noi transmite dragostea noastră echipei sale, familiei sale şi celor apropiaţi. Ne vei lipsi foarte mult, Jason'', se arată într-un comunicat al MotoGP.

Dupasquier a căzut în ultimele momente ale sesiunii de calificări de sâmbătă, iar conform unor declaraţii ale altor piloţi implicaţi, japonezul Ayumu Sasaki şi spaniolul Jermey Alcoba, el a fost lovit de cel puţin o motocicletă, înainte de a aluneca fără suflare pe pistă. După un ajutor medical primit pe circuit, elveţianul de 19 ani a fost transportat cu un elicopter la centrul de traumatologie a spitalului Carregi.

Echipa sa din Moto3, PrustelGP, şi conaţionalul său Thomas Luhti, de la Moto2, au decis să nu ia startul în Marele Premiu al Italiei de duminică.

În warm-up-ul de duminică dimineaţă, mai mulţi piloţi au arborat mesaje de susţinere a elveţianului, iar francezul Fabio Quartararo (Yamaha) i-a dedicat pole-position-ul său de la clasa MotoGP, sâmbătă, după accident.

Jason a debutat în Mondialul de motociclism viteză în 2020, la echipa germană PrustelGP, dar nu a obţinut niciun punct în primul sezon la Moto3. În acest sezon, elveţianul ocupă locul zece cu 27 puncte.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62192863
Chelsea este câștigătoarea Ligii Campionilor după ce a învins-o cu 1-0 pe Manchester City

Chelsea a cucerit al doilea său trofeu al Ligii Campionilor la fotbal, sâmbătă seara, după ce a învins-o în finală pe Manchester City cu scorul de 1-0 (1-0), pe Estadio do Dragao din Porto.

62192479
Roland Garros: Patricia Ţig – Naomi Osaka și Irina Begu - Serena Williams, în primul tur

Jucătoarele române de tenis care vor participa la turneul de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, vor avea parte de adversare foarte puternice în runda inaugurală, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi.

62191853
FRF vrea să organizeze Supercupa României în alte țări. Spania, Germania și SUA sunt pe listă

Federaţia Română de Fotbal doreşte ca începând cu ediţia 2022 să organizeze Supercupa României în ţări cu comunităţi mari de români precum Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA sau Republica Moldova, a anunţat, luni, preşedintele Răzvan Burleanu.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.