Jurnaliștii Daily Mail, de vorbă cu bunica Emmei Răducanu, “într-o zonă cunoscută drept Sectorul 2 din București”

62212444
Getty

Jurnaliştii de la Daily Mail au discutat cu Niculina, bunica Emmei Răducanu.  

Jurnaliștii Daily Mail au găsit-o pe femeia de 88 de ani, "în apartamentul ei de la etajul al treilea, din Bucureștiul obscur, post-comunist, într-o zonă cunoscută sub numele de Sectorul 2". 

"Puțini oameni o cunosc pe Emma mai bine decât Niculina și, alături de părinții ei, nimeni nu este mai îngrijorat pentru sănătatea ei. După ce i-a urmărit progresul de când a pus mâna pe prima rachetă, Niculina este conștientă de sacrificiile și dedicația din spatele fenomenalei ascensiuni a Emmei", scriu jurnaliștii străini. 

Tocmai de aceea, după abandonul Emmei de la Wimbledon, femeia i-a întrebat pe părinţii jucătoarei dacă nu ar fi mai bine ca tânăra să se lase de tenis.

”Am vrut să renunţe, i-am întrebat pe părinţii ei dacă n-ar trebui să renunţe la tenis", a spus ea. "Dacă i s-ar fi întâmplat ceva? Sănătatea ei e mult mai importantă”, a continuat bunica jucătoarei. 

De obicei, Niculina se uită la meciurile Emmei, dar pentru finala de la US Open nu a avut curajul necesar. 

"În noaptea în care a câștigat US Open, nu am putut să mă uit pentru că inima mea nu rezista. Mi-am spus: 'Meciul acesta va fi foarte dur' și am decis sa nu mă uit. Am aflat abia a doua zi şi am fost foarte fericită că a fost puternică şi sănătoasă. Am vorbit cu fiul meu, m-am bucurat pentru el. Ar fi fost foarte dezamăgit dacă ar fi pierdut după toată munca depusă pentru asta”, a mai spus bunica Emmei Răducanu.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62191149
Înot: Sportivul Robert Glinţă a stabilit un record naţional la 50 de metri spate
Sportivul Robert Glinţă a stabilit un nou record naţional în proba de 50 de metri spate (bazin de 25 de metri), cu un timp de 23,03 secunde.
62210719
Simona Halep: Mai vreau să joc 2-3 ani, îmi doresc să mai ajung în top 10
Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, vineri seara, că vrea să mai joace încă 2-3 ani deoarece consideră că poate evolua încă la nivel înalt, ea precizând că şi-ar dori să ajungă din nou în top 10 WTA.
62213744
La a patra încercare, Tibi Ușeriu a finalizat Tor des Geants, după 115 ore
A patra oară a fost cu noroc. Ultramaratonistul Tibi Ușeriu a reușit să treacă linia de sosire în acest an la Turul Giganților (Tor des Geants).