După 7 luni. A venit motivarea deciziei TAS în cazul de dopaj al Simonei Halep

62450405

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a publicat, joi, motivarea deciziei în cazul Simona Halep, la şapte luni şi cinci zile de când a anunţat că suspendarea fostului lider WTA a fost redusă de la patru ani la nouă luni.

În motivarea de 58 de pagini sunt explicaţi în detaliu toţi paşii procedurii de la TAS, se arată argumentele prezentate şi este prezentată decizia tribunalului. Şi ITIA a publicat pe site-ul său oficial motivarea deciziei TAS, amintind că Tribunalul de Arbitraj Sportiv a anunţat decizia la 5 martie.

“Completul TAS a admis parţial apelul jucătoarei, reducând perioada de ineligibilitate a lui Halep pentru o încălcare a regulii antidoping de la patru ani la nouă luni, precizează ITIA.

Decizia prezintă examinarea completă de către comisie a apelului jucătoarei şi poate fi citită AICI.

TAS a pronunţat în martie următoarea decizie:

1. Recursul formulat de Simona Halep la 28 septembrie 2023 împotriva deciziei pronunţate la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF este admisibil şi se admite în parte.

2. Recursul depus de Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) la 14 decembrie 2023 împotriva deciziei

decizia pronunţată la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF este admisibil şi se respinge.

3. Decizia pronunţată la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul independent al ITF se anulează.

4. Se constată că Simona Halep a comis încălcări ale regulilor antidoping în temeiul articolelor 2.1 (prezenţă) şi 2.2 (utilizare) din Programul antidoping în tenis 2022 ca urmare a prezenţei unei substanţe interzise (Roxadustat) în proba sa de urină recoltată în timpul competiţiei la 29 august 2022.

5. Simona Halep este sancţionată cu o perioadă de suspendare de nouă (9) luni, începând cu data de 7 octombrie 2022.

6. Simona Halep primeşte credit pentru suspendarea provizorie ispăşită din 7 octombrie 2022.

7. Toate rezultatele obţinute de Simona Halep în competiţiile care au avut loc în perioada 29 august 2022 până la 7 octombrie 2022 sunt anulate, cu toate consecinţele care decurg de aici, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, punctele din clasament şi premiile în bani.

8. Sentinţa se pronunţă fără cheltuieli de judecată, cu excepţia cheltuielilor de judecată în valoare de 1.000 CHF (o mie franci elveţieni) plătite de fiecare dintre Simona Halep în ceea ce priveşte apelul său şi de International Tennis Integrity Agency (ITIA) în ceea ce priveşte apelul său, care sunt reţinute de TAS.

9. Agenţia Internaţională de Integritate în Tenis (ITIA) este obligată să îi plătească Simonei Halep suma de 20.000 CHF (douăzeci de mii de franci elveţieni) cu titlu de contribuţie la cheltuielile de judecată şi alte cheltuieli ale acesteia suportate în legătură cu această procedură de arbitraj.

De când a revenit în activitate, ca urmare a deciziei TAS, Simona Halep a participat la trei turnee: Miami Open – eliminare în primul tur, Trophee Clarins – abandon în primul tur şi Hong Kong 125 Open – eliminare în turul doi. Ea ocupă acum locul 878 WTA.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62472613
Gimnasta Ana Maria Bărbosu: Olimpiada m-a învăţat să fiu stăpână pe mine şi să privesc înainte

Gimnasta Ana Maria Bărbosu a declarat, joi, că ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice, la care a cucerit cu emoţii medalia de bronz la sol, a învăţat-o să fie mai stăpână pe ea şi să privească întotdeauna înainte.  

62489445
Cristiano Ronaldo doboară recorduri pe YouTube. Ce s-a întâmplat pe contul lui CR7 în doar 90 de minute

Canalul legendarului fotbalist portughez Cristiano Ronaldo, actualul star al echipei saudite Al-Nassr, UR Cristiano, a doborât mai multe recorduri ale platformei YouTube.

 

62489402
Se încheie era Rafael Nadal în tenis. Ibericul supranumit „regele zgurii” și-a anunțat retragerea din „sportul alb”

Rafael Nadal a anunţat într-un videoclip postat pe reţelele de socializare că îşi va încheia cariera luna viitoare, la finalul finalei Cupei Davis, la 38 de ani.

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.