Bianca Andreescu s-a calificat în finala de la Indian Wells. Cu cine va juca

62029226
Agerpres

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, 18 ani, o va întâlni pe germanca Angelique Kerber în finala turneului de tenis WTA de la Indian Wells (California/SUA), dotat cu premii în valoare de 9.035.428 dolari.

Andreescu, revelaţia acestui început de sezon, a mai făcut vineri o victimă de marcă în semifinală, după victoria reuşită în faţa ucrainencei Elina Svitolina, numărul 6 mondial, cu 6-3, 2-6, 6-4.

''E incredibil să fiu în finală, nu de mult priveam toate aceste jucătoare la televizor, iar acum le înfrunt şi le înving. Este un vis devenit realitate'', a declarat Andreescu, născută în Canada din părinţi români.

''Nu am nimic de pierdut în finală, vor aborda acest meci cum le-am abordat pe toate în acest sezon, spunându-mi că îl pot câştiga'', a mai spus Bianca Andreescu.

Andreescu, numărul 60 mondial, poate câştiga primul său titlu din carieră, la unul dintre cele mai importante turnee din circuitul profesionist feminin.

Ea a început anul 2019 pe locul 152 în clasamentul mondial, iar în semifinale la Indian Wells a obţinut a 27-a victorie din acest sezon, mai mult decât oricare altă jucătoare.

În cealaltă semifinală, Angelique Kerber, numărul 8 mondial, a trecut de o altă revelaţie a acestui debut de sezon, elveţianca Belinda Bencic, cu 6-4, 6-2, după 67 de minute. Kerber, fost lider WTA, va încerca să câştige al 13-lea său titlu din carieră.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62029175
Trofeul Euro 2020, în studioul Ştirilor Pro TV. Belodedici și Mutu, invitații Andreei Esca

Este o zi importantă pentru România. Cel mai râvnit trofeu din fotbal din 2020 a ajuns în studioul Ştirilor PRO TV. Trofeul va fi decernat anul viitor la Campionatul European, turneu care va fi transmis integral la PRO TV.

62028630
Românca de 18 ani care a zdrobit-o pe Muguruza. Ce spune Simona Halep despre ea

 Bianca Andreescu, noua revelaţie a tenisului feminin, s-a născut în Canada din părinţi români.

62028362
Simona Halep: Am plâns, după mult timp. Sunt dezamăgită şi supărată

Jucătoarea Simona Halep, numărul 2 mondial, a declarat că a plâns după ce a fost eliminată în optimile turneului de la Indian Wells.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.