Ziua de 24 decembrie ar putea deveni sărbătoare legală

62235438
Getty

Deputatul USR Marian Lazăr a depus la Parlament o iniţiativă legislativă privind completarea Codului muncii - prima din acest an - prin care doreşte ca data de 24 decembrie, Ajunul Crăciunului, să fie declarată zi de sărbătoare legală.

Potrivit proiectului de lege, "la alineatul (1) al articolului 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, după sintagma "1 decembrie" se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:"24 decembrie - Ajunul Crăciunului".

Deputatul aminteşte că la nivelul instituţiilor Uniunii Europene data de 24 decembrie este stabilită ca fiind sărbătoare legală.

El mai spune că în România Codul Muncii prevede ca sărbători legale, în care nu se lucrează, un număr de 15 zile, din care două - prima zi de Paşti şi prima zi de Rusalii - se prăznuiesc într-o zi de duminică, "acest număr de sărbători legale fiind mai mic faţă de alte state membre ale Uniunii Europene", între care Bulgaria, Lituania, Germania, Spania.

Inițiativa a fost depusă la Senat

"Iniţiativa legislativă îşi propune stabilirea zilei de 24 decembrie ca zi de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Ajunul Crăciunului, sărbătorit în data de 24 decembrie, reprezintă ultima zi din postul Naşterii Domnului. Acest post debutează debutează în data de 15 noiembrie şi se încheie în ziua de 24 decembrie", argumentează între altele iniţiatorul în expunerea de motive, adăugând că pe 24 decembrie românii respectă totodată o serie de tradiţii şi se pregătesc să serbeze Crăciunul.

Iniţiativa a fost depusă la Senat - prima cameră sesizată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
62235434
”Dorel” de Constanța. Au vrut să asfalteze în mijlocul gerului, dar le-a înghețat asfaltul. Explicațiile companiei
Un șofer din Constanța a filmat o scenă demne de filmele de comedie: câțiva muncitori care încercau să asfalteze un drum s-au trezit cu asfaltul ... înghețat, înainte să termine treaba.
62235321
Ministrul Apărării: Lucrăm la un serviciu militar voluntar, de scurtă durată, pentru băieți și fete
România ar putea introduce un stagiu militar voluntar, de scurtă durată, atât pentru băieți, cât și pentru fete, a declarat luni Vasile Dîncu, ministrul Apărării.
62235063
Avem o populație îmbătrânită. De ce românii fac tot mai puțini copii. Explicația unui sociolog
România îmbătrânește tot mai tare. Suntem sub media Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 29 de ani, potrivit unei analize Eurostat iar în anumite zone vin pe lume din ce în ce mai puțini copii.