SANITAS, după întâlnirea cu premierul: Astăzi nu am rezolvat nimic. Suntem dispuşi să ajungem până la grevă generală

62418502
Agerpres

Viorel Huşanu, preşedintele SANITAS Bucureşti, a declarat miercuri, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, pe tema revendicărilor celor din sistemul de sănătate, că nu s-a rezolvat nimic.

El a precizat că, în opinia Guvernului, nu ar trebui să fie o creştere uniformă de 20% în sistem.

Astfel, sindicaliștii nu vor renunţa la această solicitare, fiind dispuşi să ajungă până la grevă generală.

Viorel Huşanu a mai afirmat că premierul a solicitat un răgaz de 10 zile pentru a analiza solicitările sindicaliştilor din sănătate şi să calculeze impactul bugetar. Totusi, SANITAS anunţă o serie de pichetări, în perioada următoare, dar şi un mare miting de protest la Bucureşti, la care să participe peste 10.000 de persoane.

”Din păcate, astăzi nu am ajuns la nicio înţelegere cu premierul României. Ne-a cerut o perioadă de 10 zile în care să analizeze toate solicitările noastre şi în special să calculeze la Ministerul de Finanţe impactul financiar pe care l-ar presupune o creştere cu 20 la sută atât cât am solicitat noi, dar Consiliul Naţional a hotărât continuarea protestelor, doar lăsând un pic de răgaz Guvernului, aceste 10 zile, să vedem dacă sunt sau nu sunt soluţii”, a declarat Viorel Huşanu, la Medika TV, miercuri seară, potrivit News.ro.

Liderul de sindicat a spus că a fost stabilit deja şi un calendar al protestelor.

”Calendarul a fost stabilit, vor urma o serie de pichetări, chiar începând de mâine la Ministerul de Finanţe, lunea viitoare la Ministerul Muncii, apoi la Ministerul Sănătăţii. Va urma un mare miting la Bucureşti cu peste 10.000 de oameni. Am stabilit programul până la 1 februarie, timp în care am dat acest răgaz Guvernului ca în această comisie să găsească soluţii pentru revendicările noastre, după care, la 1 februarie, vom stabili exact data mitingului şi a grevei generale”, a mai spus Viorel Huşanu.

Principala revendicate a fost legată de majorarea tuturor salariilor din sistemul de sănătate, cu 20 la sută.

”Noi am prezentat cam toate problemele pe care le-am identificat în sistemele de sănătate şi asistenţă socială. Dar principala noastră revendicare este mărirea salariilor cu cel puţin 20 la sută pentru toate categoriile, de la infirmiere, până la medici. Dacă nu vom obţine această mărire, noi suntem porniţi să ajungem la acea grevă generală. Ni s-a spus că în momentul de faţă s-au alocat nişte bani în plus Ministerului Sănătăţii, dacă am reţinut eu bine, aproximativ un miliard de euro, dar care nu ajung în sistem, nu ştiu unde se duc. Dacă ar fi ajuns în sistem, s-ar fi văzut. Să facă ei o analiză şi să vadă dacă nu cumva aceşti bani se duc spre sistemul privat. Este o supoziţie, dar dacă vorbim de un miliard de lei şi noi am rămas cu aceleaşi dotări de acum câţiva ani de zile, dacă încă e deficit de personal, dacă încă salariile au rămas la nivelul anului 2018, unde s-a dus acest miliard pe care l-a alocat Guvernul în ultima săptămână, înţeleg”, a precizat preşedintele SANITAS.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62418427
Protestele din sănătate iau amploare. După medicii de familie și cei din policlinici, ies în stradă și cei din SANITAS

Protestele din Sănătate iau amploare. După trei zile în care medicii de familie și cei din policlinici au ieșit în stradă, joi vor fi lângă ei și cei din Sanitas.

62418429
Românii din zonele montane vor putea primi până la 10 mii lei de la stat pentru a-și cumpăra o sobă sau un șemineu

Românii care locuiesc la munte în mediul rural vor putea primi până la 10 mii de lei de la stat pentru a-și cumpăra o sobă sau un șemineu.

62418377
Marcel Ciolacu a discutat cu liderii Federației Sanitas, care ar putea declanșa proteste. Ce spune Rafila despre salarii

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent, miercuri, la Consiliul Național al Federației Sanitas, organizat la un hotel din București, dar a refuzat să facă declarații de presă la finalul întâlnirii.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.