Cea mai aglomerată seară în Vama Isaccea. Femei cu copii, cu câteva bagaje, plouate şi înfrigurate, au izbucnit în plâns

×
Publicitate

A fost cea mai aglomerată noapte în Vama Isaccea. Peste 1.500 de persoane, majoritatea refugiaţi ucraineni, au ajuns în România cu bacul.  

Plouați, înfrigurați şi cu lacrimi în ochi, cu doar câteva bagaje și cu copii care plângeau de oboseală și de foame, au fost cazați în corturi încălzite și au primit mâncare caldă.

A fost cea mai aglomerată seară în Vama Isaccea din judeţul Tulcea. Sute de oameni cu lacrimi în ochi, cu copii care nu înţelegeau ce se întâmplă, au ajuns în siguranţă în România.

Din cauza drumului istovitor, a temperaturilor sub limita îngheţului şi a vântului puternic, două gravide au avut nevoie de îngrijiri medicale. Una de 23 de ani şi alta de 24 de ani, însărcinate în luna a noua, au fost preluate de medicii de la Ambulanţă care staţionează în permanenţă în vamă.

Yvette Mîrza, corespondent Știrile Pro TV: Este cea mai aglomerată seară pe care am văzut-o până acum în Vama Isaccea. Cortul de acolo este tot plin, corturile ridicate de salvatorii de la ISU Tulcea sunt aproape pline, iar aici vedeţi sute de oameni care vor să intre în România.”

Femei cu copii, cu câteva bagaje, plouate şi înfrigurate, au izbucnit în plâns.

Anastasia a venit alături de copilul ei din Kiev. A venit în România și nu știe unde o să meargă sau ce o să facă. Soțul ei a rămas în Ucraina și încearcă să părăsească țara.

Anastasia: "Oamenii mor în fiecare oraș. În Kiev este cea mai teribilă situație. Prietenii mei, familia mea stau tot timpul în subteran. Soțul meu a rămas acolo. Sper să-l revăd într-o zi!"

Un bărbat este american și lucra în Ucraina înainte să înceapă conflictul.

American: "Azi a fost liniște. Normal ne trezeam în fiecare zi cu bombe. Nu aveam apă, nu aveam mâncare. Nu aveam electricitate."

Refugiaţii au primit sarmale calde pregătite de localnicii din Isaccea.

Marți noapte prin Vama Isaccea au intrat în România peste 1.500 de oameni.

Yvette Mîrza, corespondent Știrile Pro TV: ”A ajuns un nou transport cu câteva sute de refugiați. Peste 2.000 de de refugiați au ajuns în țara noastră cu bacul în ultimele 24 de ore. Seara trecută am văzut foarte multe femei gravide, femei cu copii mici, dar și studenți care au fugit din calea războiului. Cei care au ajuns pe jos în țara noastră au avut de înfruntat o vreme extrem de grea, temperaturi sub 0 grade, vânt puternic și lapoviță și ninsoare. În schimb, aseară, am văzut aici, în vama Isaccea o mobilizare impresionantă a salvatorilor de la ISU Tulcea și a voluntarilor, pentru că în doar câteva minute sutele de refugiați au fost repartizați imediat în corturile încălzite, au primit pături și mâncare caldă. Autoritățile de la Isaccea se așteaptă și astăzi la un număr foarte mare de refugiați.”

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
62245256
Mulți refugiați nu au pe nimeni în străinătate și se bazează doar pe sprijinul autorităților române

Printre cei care fug din calea războiului din Ucraina sunt și oameni care nu au pe nimeni in străinătate, nu au rude sau prieteni de familie în România și efectiv nu stiu încotro s-o ia: depind exclusiv de sprijinul autorităților noastre.

62245240
Momente emoționante la Vama Siret. Refugiații ucraineni au primit buchete de ghiocei și mărțișoare

În tot acest timp, exodul de la granițele României continuă, iar refugiații sunt întâmpinați de oameni cu suflet mare, care nu-și lasă semenii la greu.

62245054
Zeci de organizații caritabile și sute de români au sărit în ajutorul refugiaților: ”Oriunde mergem toți vor să ne ajute”

Încet, încet, refugiații părăsesc zona de graniță și primesc găzduire în mai toate județele țării.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.