Cadourile pe care le oferă românii de Dragobete. Obiectele care au ajuns pe lista neagră

61942635
iStock

Şapte din zece români vor sărbători tradiţionalul Dragobete, iar mai bine de o treime dintre ei cheltuiesc între 50 şi 100 de lei pentru cadou, potrivit unui sondaj realizat de Provident Financial România, scrie Agerpres.

Conform sondajului, peste o treime alocă între 5 şi 10% din venituri pentru cadourile făcute persoanei iubite, în ziua de 24 februarie. Pe primul loc pe lista articolelor cel mai puţin dorite sunt jucăriile din pluş, astfel că 30% dintre români spun că nu mai vor să primească un asemenea cadou, potrivit unui sondaj desfăşurat de Provident la nivel naţional, pe un eşantion de 1.344 de respondenţi.

Ca valoare, cei mai mulţi români alocă între 51 şi 100 de lei - 35%, iar darurile între 101 şi 200 de lei sunt preferate de peste un sfert dintre aceştia. Aproximativ 8% dintre respondenţi vor da cadouri de peste 301 lei.

Pe lângă cei 37% dintre români care sunt pregătiţi să aloce 5-10% din veniturile lunare unui cadou de Dragobete, o treime vor plăti maximum 5% din venituri. Mai generoşi, 7% dintre respondenţi sunt gata să dea peste 20% din venituri pentru un dar potrivit pentru persoana iubită.

Întrebaţi despre modul în care vor petrece Dragobetele alături de cei dragi, 38% spun că vor rămâne acasă, în doi, un sfert ies la cină în oraş, iar peste 6% la cinematograf. Peste 31% dintre respondenţi spun fie că nu sărbătoresc deloc ziua de Dragobete, fie că au sărbătorit deja Valentine's Day.

În căutarea cadourilor, 41% dintre români vor alege centrele comerciale tip mall, puţin peste o treime optează pentru comenzile online, iar 18% aleg calea supermarketului. Ca metodă de plată, mai mult de jumătate au pregătit numerar, 37% preferă cardul, iar 8% plata ramburs, la livrarea cadoului prin curier.

Dacă o treime dintre respondenţi vor să ofere cadou o cină şi un film, iar aproape un sfert se gândesc să dăruiască articole de parfumerie şi cosmetică, ultima poziţie a podiumului intenţiilor de cadouri este disputată de articolele de îmbrăcăminte - 16% şi, respectiv, bijuterii şi accesorii - 15%. De asemenea, 6% dintre respondenţi îşi pregătesc bagajele, fiind gata de o excursie alături de persoana iubită.

Potrivit studiului, deşi toţi îşi doresc cadouri, sunt câteva care au ajuns pe lista neagră. Pe primul loc în topul cadourilor pe care românii nu mai vor să le primească sunt jucăriile din pluş - 30% dintre români au răspuns că ar prefera să nu mai primească astfel de cadouri. Nici cănile, şterse de pe lista preferinţelor de 21% dintre români, şi nici lumânările parfumate - 18% - sau seturile de duş - 17% - nu au mai mult succes în acest an.

Sondajul a fost desfăşurat online, în luna februarie 2018, pe un eşantion de 1.344 de respondenţi din toată ţara, 62,5% de sex feminin şi 37,5% masculin, 42% absolvenţi de colegiu sau universitate, 36% de liceu sau şcoală profesională şi 18% de master.

Provident Financial România face parte din grupul britanic International Personal Finance (IPF). Grupul are 2,4 milioane de clienţi în 9 ţări din Europa, precum şi în Mexic şi Australia.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
DRAGOBETE, TRADITII si OBICEIURI. Sarbatoarea iubirii la romani e si un simbol al primaverii

Pe 24 februarie romanii sarbatoresc Dragobetele. Ziua lui Dragobete, zeul tineretii, al veseliei si al iubirii are origini stravechi.

Mesajul unui brașovean către un prahovean care a parcat pe patru locuri: ”Bine ai venit în Ardeal!”

Ajuns în Brașov, un şofer din Prahova a trecut și pe la mall și a parcat mașina pe patru locuri, dacă tot nu era aglomerație.

Premierul Dăncilă a discutat cu familia regală despre Centenar

Pentru prima dată de când este premier, Viorica Dăncilă a avut o întâlnire oficială cu familia regală a României, la invitaţia Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.