Afacerea bonelor, tot mai profitabila. Ministerul Muncii a organizat cursuri speciale de calificare

×
Publicitate

Locurile putine din gradinitele de stat si posibilitatile financiare reduse ale multor parinti care nu-si permit sa-si dea copiii la o unitate privata au facut ca afacerea bonelor sa fie una profitabila.

Au crescut cererile, dar si pretentiile familiilor care vor femei calificate, capabile sa creasca un bebelus.

Cu ajutorul fondurilor europene, Ministerul Muncii a organizat cursuri speciale si a pregatit deja cateva serii de bone, dar nu sunt de ajuns.

Klara a adus-o pe lume pe Evelina acum 8 luni. De atunci, a avut grija de ea zi si noapte. Cand va implini un an, va trebui sa se intoarca la serviciu, asa ca trebuie sa-si gaseasca o bona. Pana acum, nici una nu a reusit sa-i castige increderea.

"Nu stateau tot timpul cu ochii pe ea, e imprevizibila. O pui in pat, imediat poate sa cada. Ideal ar fi o educatoare, sa-i faca un program", spune Klara Nemes.

Numarul parintilor care au apelat la bone a crescut cu 20% de la inceputul anului, spun reprezentantii agentiilor de profil.

Motivele? In primul rand sunt multe mame care vor sa se intoarca la serviciu inainte ca micutul sa implineasca 2 ani. Apoi, fiindca numarul de locuri la crese si gradinite de stat este limitat, sunt copii care nu au apucat sa fie inscrisi.

Asadar, multe familii au nevoie de bone calificate.

Amalia, de pilda, ingrijeste copii de un deceniu. Recent s-a hotarat sa faca scoala de asistenti medicali, ca sa invete sa acorde si primul ajutor.

"Clientii nostri doresc o bona cu pregatire medicala, eventual cu un curs de bone. Anul acesta a fost unul dintre cei mai fructuosi ani ai nostri", spune Carmen Suiu, managerul unei agentii de bone.

Din pacate, meseria de bona nu e inca reglementata. Si, deseori, copiii sunt lasati pe mana unor femei fara pregatirea necesara.

Numerosi parinti si-au povestit pe internet experientele traumatizante prin care au trecut pruncii lor, batuti si neglijati de femeile platite sa-i ingrijeasca.

Pentru a evita aceste situatii, Ministerul Muncii si o fundatie au pregatit cu bani europeni 1.300 de bone care teoretic stiu sa acorde primul ajutor si sa-i supravegheze pe cei mici.

Sunt insa prea putine persoane pregatite, in conditiile in care, potrivit ultimului recensamanat, avem in tara peste 1,6 milioane de copii sub 7 ani.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Proteste in Bucuresti. Sute de persoane au manifestat impotriva proiectului Rosia Montana

PROTV NEWS a transmis LIVE: Cateva sute de persoane au protestat duminica seara in Capitala fata de proiectul de exploatare miniera de la Rosia Montana, promovat de Guvern intr-un proiect de lege aprobat in aceasta saptamana.

Proteste pe Transalpina. Sute de pasionati de schi, nemultumiti de blocarea lucrarilor la partie

Protest inedit sambata, pe Transalpina, in judetul Valcea. Un lant uman, format de sute de amatori ai sporturilor de iarna, se putea vedea de la mare distanta, langa telecabina de la Vidra.

Targ deschis in Capitala pana in decembrie: Sarmale de pasat in zeama acra si placinte maramuresene

Sarmale de pasat in zeama acra, placinte maramuresene si, pentru ca sigur v-a fost dor, un pahar cu must proaspat. V-am facut o selectie din meniul cu care 20 de producatori din Maramures si Bucovina ne-au ademenit la un targ deschis in Capitala.

Recomandări
Politico: UE, luată prin surprindere de propunerea lui von der Leyen privind statutul de „membru asociat” pentru Canada

Ursula von der Leyen a vrut să facă senzație, miercuri, cu discursul său important despre Starea Uniunii.

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Consultări la Cotroceni azi. Președintele Nicușor Dan a chemat liderii partidelor parlamentare pentru desemnarea premierului

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.