Un tâlhar predat chiar de mama lui riscă acum pedeapsa cu moartea. Femeia a vrut dreptate cu orice preț

Mama si fiul
Surf City Police Department / Instagram

Un tânăr riscă pedeapsa cu moartea după ce a înjunghiat o femeie, ca să o jefuiască. Șocant este însă că tânărul a fost predat poliției chiar de către mama lui, fără să știe ce-l așteaptă.

Tânărul suspect de crimă, în vârstă de 22 de ani, va ajunge în fața instanței din Carolina de Nord săptămâna viitoare, pentru uciderea lui Margaret Bracey, în vârstă de 42 de ani.

Pe 24 august, Charles Michael Haywood, în vârstă de 22 de ani, a fost filmat în magazinul în care lucra femeia, în timp ce purta o discuție, apoi a luat banii din casa de marcat, și a înjunghiat-o cu un cuțit, relatează cotidianul „The Independent”.

Tânărul s-a întors acasă sângerând la o mână, iar mama lui l-a dus la spital. A mai relatat poliției că băiatul a pus cămașa murdară de sânge într-un sac de gunoi, aruncând-o apoi la tomberonul din curte.

L-a recunoscut, însă, câteva ore mai târziu, din filmările camerelor de supraveghere difuzate de posturile TV, și l-a dus direct la secția de poliție, unde a fost reținut și apoi arestat.

Citește și
crima germania - 5
O crimă îngrozitoare a zguduit Germania. Un român și-a ucis soția după o ceartă extrem de violentă
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Probele polițiștilor

Mama lui l-a văzut venind acasă cu mâna înfășurată în cămașă, intrând direct la duș. A văzut urmele de sânge și rana de la mână, așa că l-a dus la spital, apoi a l-a recunoscut în imaginile incriminatoare și l-a predat Poliției.

De altfel, polițiștii au urmărit urme de sânge începând din magazin, până la 700 de metri de casa în care locuia tânărul de 22 de ani, arată sursa citată.

Tânărul riscă pedeapsa cu moartea pentru crimă și cei 750 de dolari jefuiți.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Pensionar înjunghiat de soție, după o ceartă monstru, în Iași. Ea spune că a atacat-o cu ranga
Pensionar înjunghiat de soție, după o ceartă monstru, în Iași. Ea spune că a atacat-o cu ranga

Un pensionar din județul Iași și-a găsit sfârșitul în propria casă, după ce a fost înjunghiat mortal de soție. Înainte de crimă, cei doi s-ar fi certat și s-ar fi lovit reciproc.

O crimă îngrozitoare a zguduit Germania. Un român și-a ucis soția după o ceartă extrem de violentă
O crimă îngrozitoare a zguduit Germania. Un român și-a ucis soția după o ceartă extrem de violentă

Un român de 33 de ani și-a ucis cu sânge rece soția cu trei ani mai mare, în orașul Furth din Germania. Martorii spun că cei doi ar fi avut o ceartă extrem de violentă care a escaladat.

Dubla crimă din Cluj putea fi evitată. Tânărul care și-a ucis mama și bunica trebuia să fie în închisoare încă din mai
Dubla crimă din Cluj putea fi evitată. Tânărul care și-a ucis mama și bunica trebuia să fie în închisoare încă din mai

Tânărul din Cluj, arestat pentru că și-a ucis mama și bunica, trebuia să ajungă după gratii încă din luna mai, când a fost condamnat într-un alt dosar pentru violențe.

Crimă într-un sat din Olt. Un bărbat a murit după ce a fost lovit în cap cu o piatră
Crimă într-un sat din Olt. Un bărbat a murit după ce a fost lovit în cap cu o piatră

Un bărbat în vârstă de 53 de ani din satul Greci, comuna Osica de Sus, a murit după ce un altul l-a lovit cu o piatră în cap.  

O fată de 21 de ani și-a înjunghiat mama de 30 de ori cu un cuțit, iar după crimă a filmat totul
O fată de 21 de ani și-a înjunghiat mama de 30 de ori cu un cuțit, iar după crimă a filmat totul

O tânără a din Marea Britanie a fost dusă în fața instanței acuzată că și-a înjunghiat mama de peste 30 de ori și a filmat după totul, scrie DailyMail.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.