Un suspect, în custodia poliției, în cazul dublei crime de lângă Târgoviște

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii din Dâmboviţa au în custodie un bărbat de 58 de ani din Târgovişte, suspect în cazul dublei crime petrecute, vineri, pe un teren agricol de la marginea oraşului.

UPDATE 20.05: Bărbatul audiat, marţi seară, la Poliţia Judeţeană Dâmboviţa este vânător autorizat, deţine legal o armă de vânătoare, însă nu-şi plătise cotizaţia către Asociaţia Vânătorilor, motiv pentru care nu avea voie să vâneze, au anunţat şefii IPJ şi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, potrivit News.ro.

Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, are copii care sunt căsătoriţi şi este vânător.

Cei doi oficiali au precizat, răspunzând mai multor întrebări, că bărbatul este „foarte stăpân pe sine” şi nu a recunoscut fapta, el susţinând că nu îl cunoştea pe Gheorghe Ifrim, consilierul local din Răzvad ucis, deşi cei doi făceau parte din grupe care acţionau pe acelaşi fond de vânătoare.

Bărbatul a fost inclus încă de vineri, a doua zi de la producerea crimei, într-un cerc de suspecţi din care au făcut parte 11 persoane. Declaraţiile sale contradictorii i-au făcut pe anchetatori să restrângă cercul şi să-l ridice pentru a-l duce la audieri.

Citește și
impuscati targoviste
Dublă crimă în Târgoviște. Detaliul considerat ciudat de poliție și ipotezele criminaliștilor
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Toți vânătorii din zonă, chemați la audieri

Atunci, un consilier local din comuna Răzvad şi un bărbat care-l ajuta în agricultură au fost găsiţi împuşcaţi de aproape, în cap şi abdomen.

Un prieten al consilierului a declarat că victima i-ar fi spus la telefon că a văzut nişte braconieri şi că va porni în urmărirea lor.

Poliţia i-a chemat la audieri pe toţi vânătorii din zonă şi le-a verificat armele şi muniţia. Anchetatorii nu au dat deocamdată informaţii despre suspect

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
Autorul dublului omor din Târgoviște ar fi fost identificat. Anchetatori: ”NU a fost execuție în stil mafiot”
Autorul dublului omor din Târgoviște ar fi fost identificat. Anchetatori: ”NU a fost execuție în stil mafiot”

Poliţiştii din Dâmboviţa încep să strângă indicii despre suspectul care i-a împuşcat mortal pe un consilier local şi pe un bărbat care îl ajuta la muncă.

Dublă crimă în Târgoviște. Detaliul considerat ciudat de poliție și ipotezele criminaliștilor
Dublă crimă în Târgoviște. Detaliul considerat ciudat de poliție și ipotezele criminaliștilor

Poliţiştii din Dâmboviţa sunt în alertă. Caută să afle cine i-a împuşcat mortal pe un consilier local şi pe un bărbat care îl ajuta la muncă. Amândoi au fost găsiţi fără suflare pe câmp.

Doi bărbați împușcați, descoperiți pe un câmp de lângă Târgoviște
Doi bărbați împușcați, descoperiți pe un câmp de lângă Târgoviște

Este alertă în Dâmboviţa. Doi bărbaţi au fost găsiţi împuşcaţi, joi seară, pe un câmp aflat la doi kilometri de un cartier de la marginea oraşului Târgovişte. Victimele au 40, respectiv 49 de ani.

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.