Un suspect, în custodia poliției, în cazul dublei crime de lângă Târgoviște

×
Publicitate

Poliţiştii din Dâmboviţa au în custodie un bărbat de 58 de ani din Târgovişte, suspect în cazul dublei crime petrecute, vineri, pe un teren agricol de la marginea oraşului.

UPDATE 20.05: Bărbatul audiat, marţi seară, la Poliţia Judeţeană Dâmboviţa este vânător autorizat, deţine legal o armă de vânătoare, însă nu-şi plătise cotizaţia către Asociaţia Vânătorilor, motiv pentru care nu avea voie să vâneze, au anunţat şefii IPJ şi ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, potrivit News.ro.

Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, are copii care sunt căsătoriţi şi este vânător.

Cei doi oficiali au precizat, răspunzând mai multor întrebări, că bărbatul este „foarte stăpân pe sine” şi nu a recunoscut fapta, el susţinând că nu îl cunoştea pe Gheorghe Ifrim, consilierul local din Răzvad ucis, deşi cei doi făceau parte din grupe care acţionau pe acelaşi fond de vânătoare.

Bărbatul a fost inclus încă de vineri, a doua zi de la producerea crimei, într-un cerc de suspecţi din care au făcut parte 11 persoane. Declaraţiile sale contradictorii i-au făcut pe anchetatori să restrângă cercul şi să-l ridice pentru a-l duce la audieri.

Toți vânătorii din zonă, chemați la audieri

Atunci, un consilier local din comuna Răzvad şi un bărbat care-l ajuta în agricultură au fost găsiţi împuşcaţi de aproape, în cap şi abdomen.

Un prieten al consilierului a declarat că victima i-ar fi spus la telefon că a văzut nişte braconieri şi că va porni în urmărirea lor.

Poliţia i-a chemat la audieri pe toţi vânătorii din zonă şi le-a verificat armele şi muniţia. Anchetatorii nu au dat deocamdată informaţii despre suspect

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
61918900
O poștăriță din Bihor a fost atacată de un câine. Momentul terifiant a fost filmat

O poştăriţă din Bihor a trecut printr-o experienţă teribilă după ce a fost atacată de câinele unui bărbat.

61887628
Un bărbat din Galați a ajuns în stare foarte gravă la spital după ce a fost muşcat de patru câini

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, paznic la o societate din municipiul Tecuci, se află în stare foarte gravă, după ce a fost muşcat de patru câini care l-au atacat.

61918811
La un pas de moarte după ce a intrat cu betoniera într-un stâlp

Un bărbat de 39 de ani a văzut moartea cu ochii după ce a scăpat de sub control betoniera pe care o conducea, în judeţul Suceava.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.