Povestea sinistră a celor trei femei descoperite moarte într-un apartament din Viena

polițist Viena
krone.at

O femeie de 45 de ani și fiicele ei gemene de 18 ani, au fost găsite moarte în apartamentul lor dintr-un bloc cu locuințe sociale din Viena.

Polițiștii au forțat intrarea în apartamentul din cartierul Floridsdorf, după ce au fost sesizați de un prieten de familie îngrijorat că nu mai știa nimic de cele trei femei de ceva timp, relatează krone.at.

Odată intrați în apartament, polițiștii s-au trezit în fața unor scene terifiante: mama - o femeie de origine sârbă, Vesna M. - a fost găsită moartă în hol, iar fetele ei, pe canapea.

Cele trei cadavre au fost autopsiate de urgență, iar legiștii au fost șocați să constate că femeile au murit de foame. Potrivit anchetatorilor, decesul celor trei ar fi survenit la finele lunii martie sau începutul lunii aprilie.

Anchetatorii spun că nu există nicio suspiciune privind săvârșirea vreunei fapte penale.

Citește și
atac armat Viena
Atac cu cuțitul în Viena. Cinci călugări au fost răniți
Hoțul român care a furat produse de 60.000 de lire sterline din mai multe magazine din UK

“Întotdeauna se certau”, a declarat un vecin pentru sursa citată. “Le-am cunoscut puțin, mai mult din vedere”, a mai spus el.

Cele două fete erau diagnosticate cu o boală psihică și în urmă cu 2 ani ani au abandonat școala. Tot atunci, primăria le-a repartizat locuința socială. Vecinii se plângeau mereu că certurile din casa celor trei nu se mai terminau, dar acum aproximativ 2 luni s-a făcut liniște.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Vedeta naționalei României, făcută praf de italieni: ”Spectator neplătitor”
Vedeta naționalei României, făcută praf de italieni: ”Spectator neplătitor”
Citește și...
Decizie în cazul femeii care i-a spart nasul unui bărbat după ce a fost atinsă pe fund
Decizie în cazul femeii care i-a spart nasul unui bărbat după ce a fost atinsă pe fund

Procuratura din Viena a clasat cazul unei tinere care i-a spart nasul unui bărbat care îi pusese mâna pe fund, estimând că aceasta a răspuns adecvat la agresiune.

Atac cu cuțitul în Viena. Cinci călugări au fost răniți
Atac cu cuțitul în Viena. Cinci călugări au fost răniți

Cinci călugări au fost răniţi, între care unul se află în stare gravă, în timpul unui jaf într-o biserică a unei mănăstiri de la periferia capitalei Viena, anunţat joi poliţia austriacă, relatează AFP.

Recomandări
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1 - prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave

Alegeri prezidențiale 2024. Românii sunt așteptați astăzi la urne pentru a-și alege președintele. 13 candidați sunt în cursa electorală. La ora 7:00 dimineața, secțiile de votare s-au deschis în toată țara și se vor închide la 21:00.

Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, al cărei președinte să muncească pentru țară”
Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, al cărei președinte să muncească pentru țară”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că a votat pentru o Românie cu o voce puternică în lume, pentru stabilitate și echilibru.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2024 - prezența la vot în timp real. Au votat 4 milioane de români la secțiile din țară
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale 2024 - prezența la vot în timp real. Au votat 4 milioane de români la secțiile din țară

Alegeri prezidențiale 2024, primul tur. Secțiile de votare din România s-au deschis la ora 07:00 dimineața, iar românii sunt așteptați să-și exercite dreptul constituțional de vot într-un scrutin care va decide viitorul șefului statului.