Cazul mamei din Timișoara, care s-a sinucis alături de copii. Fostul ei soț a mers să recunoască cele trei trupuri

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii au schimbat acuzațiile în dosarul femeii din Timișoara care a căzut marți de pe un bloc de zece etaje, împreună cu cei doi copii.

În cazul celor doi micuți se fac acum cercetări pentru omor. Pe de altă parte, fostul soț al femeii a fost miercuri să recunoască cele trei trupuri, așa cum cere procedura. Nu este clar nici acum motivul care a stat în spatele acestui gest cumplit, însă este luată în calcul și premeditarea, având în vedere că femeia a fost văzută în zona blocului cu zece etaje și în urmă cu câteva zile. 

Absolventă de psihologie, Iulia urma să se căsătorească în curând cu tatăl copiilor ei de care, acum câţiva ani, divorţase. Ea locuia impreună cu părinții și cu cei mici în Timișoara, iar el era în Austria.

Marți dimineață, femeia de 33 de ani, mereu cu zâmbitoare în fotografiile pe care le afișa pe rețelele sociale, a plecat să îi ducă pe copii la grădiniță. 

Citește și
ambulanta
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic
 

Câteva zeci de minute mai târziu, a fost găsită prăbușită în fața unui bloc cu zece etaje. Lânga ea, erau băieţelul de 3 ani şi fetiţa de 6.

Martor:A strigat o femeie la mine: „Sună la Poliție că sunt trei oameni aici, pe jos. Am văzut că oamenii nu se mișcă și am sunat la 112.

Când au ajuns medicii, Iulia și băietelul ei erau deja morți. Fetiţa avea puls și doctorii au crezut că pot să o salveze.

Georgiana Badea, medic SMURD Timișoara:S-au început manevrele de resuscitare. Din păcate, fără rezultat.

În mașina cu care Iulia și copiii ei au ajuns în fața blocului cu zece etaje, criminaliștii au găsit mai multe haine ale celor mici, portofelul și telefonul ei. Ca să intre în imobil, Iulia a convins o femeie în etate să îi deschidă pentru că ușa de acces era încuiată.

Martor: Zice: „îmi dați drumul că am uitat... cum se spune, cartela.” Zic: „Da, cum să nu, la ce etaj mergeți?” „Păi, sus.” Au deschis ușa și au urcat. Când mă uit pe geam buf, buf.

Criminaliștii au ridicat mai multe probe de pe acoperișul blocului. Accesul către acest loc ar fi trebuit să fie, de asemenea, blocat.

Martor:Eu stau la etajul zece și eu am închis acolo să nu se umble.

Cineva a aprins o lumânare în locul în care au fost găsiți mama și copiii.

În toamnă, Iulia își îndemna prietenii de pe internet să răspândească iubire pentru că de durere și suferință, spunea ea, este plin pământul. Marți, vecinii părinților ei, unde se mutase de o lună, spun că ar fi văzut-o abătută.

Vecin:Era slăbită, se vedea că era necăjită. Mie mi s-a părut foarte închisă, foarte tristă când am văzut-o ieri.

Sunt semne care ar fi trebuit să îi facă pe apropiații Iuliei să realizeze că este ceva în neregulă cu ea. Psiholog specializat în depresie, Bianca Brândușa este de părere că de vina ar putea fi niște probleme apărute în ultimul moment în organizarea căsătoriei pe care femeia de 33 de ani o anunțase, de acum două săptămâni, la Primărie.

Bianca Brândușa, psiholog specializat în depresie:De cele mai multe ori cei doi încearcă să îngroape securea războiului și să construiască o altă relație, însă nu de foarte multe ori reușesc să facă acest lucru și atunci această situație, poate fi de foarte mare intensitate, de foarte mare conflict. Ne putem gândi că nu își dorea ca acești micuți să rămână fără ea și s-a gândit să plece cu tot cu ei.

Polițiștii speră să ajute să înțeleagă gestul extrem al femeii.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
GALERIE FOTO Dezvăluiri șocante despre starul din Premier League și Ligue 1: ”M-a torturat timp de 12 ore!”
Citește și...
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic
O femeie de 42 de ani din Aiud a născut la domiciliu, în baie, și a doua zi a mers la spital. Acasă lăsase un tablou tragic

Caz șocant în Alba! O femeie de 42 de ani din Aiud a fost arestată preventiv, pentru acuzații îngrozitoare! Și-ar fi ucis bebelușul nou-născut.

Tânărul acuzat că și-a ucis mama în Franța a fost reținut în Cluj-Napoca, într-un centru comercial. Femeia a fost carbonizată
Tânărul acuzat că și-a ucis mama în Franța a fost reținut în Cluj-Napoca, într-un centru comercial. Femeia a fost carbonizată

Un român de 23 de ani, căutat în Franța, pentru uciderea mamei sale, a fost arestat în Cluj. Polițiștii l-au prins în timp ce se plimba într-un mall din oraș.

Un bărbat din Brăila și-a înjunghiat în gât un prieten, după ce au băut la o petrecere. Se cunoșteau de peste 30 de ani
Un bărbat din Brăila și-a înjunghiat în gât un prieten, după ce au băut la o petrecere. Se cunoșteau de peste 30 de ani

O ceartă între doi bărbați s-a transformat într-un episod de o violență extremă, într-o localitate din județul Brăila. Unul dintre ei a scos un cuțit și l-a înjunghiat pe celălalt în zona gâtului.

Recomandări
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”
Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat”: ”Trebuie să reluăm dialogul direct”

Președintele României, Nicușor Dan, se declară ”profund îngrijorat” din cauza evenimentelor recente, care au legătură cu situația din Groenlanda, provocate de președintele SUA, Donald Trump.  

Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ
Atenţionările de ger au fost prelungite de ANM până joi dimineaţă. Valul de frig va cuprinde din nou întreaga țară | HARTĂ

Meteorologii mențin atenționările de ger până joi dimineață. După o scurtă relaxare a temperaturilor extreme, din seara de 19 ianuarie frigul va cuprinde din nou întreaga țară.

Salvatorul fetiţei de 5 ani căzute într-un lac înghețat este indian și va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei
Salvatorul fetiţei de 5 ani căzute într-un lac înghețat este indian și va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei

Salvatorul fetiţei din Parcul Romanescu este un cetăţean indian, muncitor în construcţii, care va primi titlul de cetăţean de onoare al Craiovei, a anunţat primarul Lia Olguţa Vasilescu.