Cazul șocant al unui deținut care a ajuns să fie condamnat să-și dea ultima suflare într-o cutie de sticlă

detinut
Daily Mail

Unul dintre cei mai periculoși criminali în serie din Marea Britanie va fi lăsat să-și dea ultima suflare într-o cutie de sticlă.

Robert Maudsley, în vârstă de 68 de ani, este ținut într-o celulă subterană privată după ce a omorât patru bărbați între anii 1974 și 1978.

Bărbatul, care a ucis agresori de copii și ucigașul unei soții, a aflat săptămâna aceasta că va fi încarcerat într-o cutie de sticlă până va muri.

Decizia a fost luată după ce conducerea închisorii a declarat că bărbatul este prea periculos pentru a se putea alătura celorlalți prizonieri.

Bărbatul ceruse, în trecut, să fie lăsat alături de ceilalți prizonieri.

Citește și
Zhu Xianjian
Un deținut a evadat în 40 de secunde dintr-o închisoare din China. Urma să fie eliberat și expulzat în Coreea de Nord
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

„I s-a spus „nu” luna trecută, însă a făcut un apel împotriva deciziei, voia să petreacă Crăciunul în prezența altor oameni. Însă „nu” a fost răspunsul final. Să fii singur atât de mult timp te afectează. Nu este ok, iar ei nu își pot asuma riscul a ce este el capabil să facă. Pur si simplu nu își pot asuma riscul”, a spus o sursă din penitenciar pentru dailymail.co.uk.

Maudsley își va petrece restul vieții într-o celulă de 5,5x4,5 metri care a fost special creată pentru el în 1983 și este protejată de sticlă antiglonț.

El petrece 23 de ore pe zi în celulă, dormind pe o placă de beton și folosește o toaletă și o chiuvetă care sunt înșurubate în podea. În celulă mai are o masă și un scaun făcute din carton comprimat.

Bărbatul a comis prima crimă în 1974, pe când avea doar 21 de ani. Acesta l-a omorât pe John Farrell după ce bărbatul i-a arătat poze cu copiii pe care îi agresase.

Maudsley s-a predat poliției și a fost considerat drept inapt să fie judecat, apoi a fost trimis la Spitalul Broadmoor, „casa” unora dintre cei mai violenți deținuți din Marea Britanie.

Maudsley a rămas departe de necazuri în primii săi ani după gratii, înainte ca el și colegul prizonier David Cheeseman să se închidă într-o celulă cu agresorul de copii David Francis în 1977.

L-au torturat pe Francis până la moarte, înainte de a-i atârna trupul pentru ca gardienii închisorii să-l vadă. Maudsley a fost condamnat pentru omor din culpă și trimis la HMP Wakefield (o închisoare pentru bărbați).

În 1978, Maudsley l-a sugrumat și înjunghiat pe Salney Darwood, în vârstă de 46 de ani, care fusese închis pentru uciderea soției sale.

El a ascuns trupul lui Darwood sub pat înainte de a se strecura în celula pedofilului Bill Roberts, în vârstă de 56 de ani, care abuzase sexual o fată în vârstă de șapte ani.

L-a înjunghiat pe Roberts, i-a spart craniul cu un pumnal improvizat și i-a izbit capul de un perete.

Ulterior, a fost condamnat la închisoare pe viață, cu recomandarea de a nu fi eliberat niciodată.

În 2000, el a implorat instanțele să-i permită să moară, scriind într-o scrisoare: „Care este scopul în a mă ține închis 23 de ore pe zi? De ce să vă obosiți să mă hrăniți și să mă puneți să fac exerciții o oră pe zi? Pentru cine sunt, de fapt, un risc? Ca o consecință a tratamentului și a izolării mele actuale, simt că tot ceea ce trebuie să aștept este într-adevăr căderea psihologică, boală mintală și probabil sinucidere. De ce nu pot avea un papagal în loc de muște, gândaci și păianjeni? Promit să-l iubesc și să nu-l mănânc. De ce nu pot avea un televizor în celulă ca să pot vedea lumea și să învăț? De ce nu pot avea casete cu muzică, să ascult muzică clasică. Dacă Serviciul Penitenciar îmi refuză solicitarea, atunci cer o capsulă simplă de cianura pe care o voi lua de bunăvoie, iar problema lui Robert John Maudsley poate fi rezolvată ușor și rapid”, a transmis acesta.

Ministerul Justiției a spus că nu comentează cazurile deținuților individuali.

Articol recomandat de sport.ro
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
„Drăgușin a luat-o pe un drum greșit!” Genoa a povestit TOT: suma reală a mutării și oferta „mult mai mare” refuzată
Citește și...
Mărturisirea uluitoare făcută de un deținut chiar înainte să fie executat. Procurorii au primit detaliile unei alte crime
Mărturisirea uluitoare făcută de un deținut chiar înainte să fie executat. Procurorii au primit detaliile unei alte crime

Un bărbat care a fost executat luna trecută în Mississippi, după ce și-a ucis soția, a făcut o dezvăluire șocantă chiar înainte să își dea ultima suflare. Acesta a mărturisit că, în urmă cu mai mulți ani, a mai comis o crimă.

Un deținut a evadat în 40 de secunde dintr-o închisoare din China. Urma să fie eliberat și expulzat în Coreea de Nord
Un deținut a evadat în 40 de secunde dintr-o închisoare din China. Urma să fie eliberat și expulzat în Coreea de Nord

Poliţia chineză a capturat un nord-coreean care era căutat de peste 40 de zile după ce a evadat dintr-o închisoare, au anunţat duminică autorităţile, informează AFP.

Recomandări
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern
Vine nota de plată. Boloș se plânge, în șoaptă, că nu sunt bani pentru majorările de salarii și de pensii aprobate de Guvern

„(...) se impune identificarea fondurilor necesare pentru plata drepturilor salariale majorate”. Asta este una dintre concluziile unui mini-raport prezentat de șeful Finanțelor, Marcel Boloș, în ședința de Guvern de joi, 25 aprilie. 

Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității
Ion Iliescu, pus oficial sub acuzare în dosarul Mineriadei. Este inculpat pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității

Parchetul General a anunţat oficial, vineri, punerea sub acuzare a fostului preşedinte Ion Iliescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990.

Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă
Sorina Pintea, condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită. Decizia nu este definitivă

Sorina Pintea, fostul ministru social-democrat al Sănătății, a fost condamnată, vineri, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanței nu este definitivă.