Asistentul care a violat 3 paciente în spitalul din Brăila, eliberat la un an după condamnare

violator
obiectivbr.ro

Asistentul condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat mai multe paciente, eliberat condiționat.

Judecătoria Brăila a admis cererea de eliberare condiţionată formulată de fostul asistent al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, Viorel Milcu, condamnat definitiv anul trecut de Curtea de Apel Galaţi la opt ani de închisoare şi aflat în perioada de executare a pedepsei, pentru că a violat mai multe paciente în timp ce erau internate în unitatea medicală.

Este pentru a treia oară când Viorel Milcu solicită eliberarea condiţionată, de data aceasta Judecătoria Brăila admiţând cererea petentului, care va putea pleca din penitenciar, dacă în termen de trei zile decizia nu va fi contestată.

„În baza art. 587 Cod procedură penală, raportat la art. 100 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Milcu Viorel. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Milcu Viorel din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1700/2017 a Judecătoriei Brăila, dacă nu este arestat în altă cauză. (...) Impune condamnatului să respecte obligaţia de a nu comunica şi de a nu se apropia de victima infracţiunii sau de membrii de familie ai acesteia, obligaţie ce se va executa pe toată durata termenului de supraveghere (...). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare", este soluţia pronunţată de Judecătoria Brăila în şedinţă publică, la data de 14 octombrie.

De asemenea, în decizie se mai precizează că lui Viorel Milcu i se mai impune respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Citește și
minora violata
Elevă violată şi bătută de peste 500 de bărbaţi. Poliţiştii i-au făcut tot ei dosar penal

Viorel Micu, asistent medical la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean, a fost arestat preventiv în septembrie 2015, după ce o adolescentă de 17 ani a depus plângere împotriva acestuia, acuzându-l că a sedat-o în timp ce se afla internată pentru o operaţie de apendicită şi a violat-o, rezultatele probelor ADN confirmând acest lucru, transmite Agerpres.

După ce a fost arestat, poliţiştii au audiat zeci de paciente care au fost internate în secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu anul 2010, cele mai multe confirmând comportamentul deviant al asistentului medical.

Potrivit rechizitorului, asistentul le administra somnifere pacientelor, aspect confirmat de martore şi scos în evidenţă de fişele medicale ale acestora, de reţetele existente în farmacia spitalului şi de declaraţiile medicilor.

În urma probelor administrate, în februarie 2018, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Viorel Micu la opt ani de închisoare cu executare şi obligaţia de a plăti adolescentei de 17 ani daune morale în valoare de 15.000 de euro, alături de Spitalul de Urgenţă din Brăila.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a deschis proces pentru recuperarea sumei la Judecătoria Brăila, cerere care a fost admisă, instanţa dispunând instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile ale lui Viorel Milcu, până la recuperarea banilor.

„Admite cererea. Dispune instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile sau imobile ale intimatului Milcu Viorel, până la concurenţa sumei de 72.372,30 lei. Executorie. Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare", se arată în soluţia pronunţată de Judecătoria Brăila.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Bernadette Szocs, desemnată cea mai bună sportivă a anului 2025!
Citește și...
Mire acuzat că a violat o domnișoară de onoare înainte de nuntă. Reacția miresei
Mire acuzat că a violat o domnișoară de onoare înainte de nuntă. Reacția miresei

Un bărbat din Statele Unite este acuzat că a agresat-o sexual pe o domnișoară de onoare cu două zile înainte de a se căsători, relatează CNN. 

Elevă violată şi bătută de peste 500 de bărbaţi. Poliţiştii i-au făcut tot ei dosar penal
Elevă violată şi bătută de peste 500 de bărbaţi. Poliţiştii i-au făcut tot ei dosar penal

O minoră, victima traficanţilor de persoane, a fost violată de sute de bărbaţi într-un oraşel din Marea Britanie, iar autorităţile nu au făcut nimic pentru a o ajuta.

Român condamnat pentru viol în Marea Britanie. Cum a reușit să scape victima
Român condamnat pentru viol în Marea Britanie. Cum a reușit să scape victima

Un român fără adăpost din Marea Britanie a ajuns la închisoare după ce a violat o tânără în vârstă de 18 ani.

Fată de 14 ani, abuzată de iubitul mamei sale. Planul cumplit pus la cale de bărbat
Fată de 14 ani, abuzată de iubitul mamei sale. Planul cumplit pus la cale de bărbat

Un lanț de orori declanșează o investigație în Dej, județul Cluj: o fată de 14 ani a fost abuzată sexual de mai multe ori, iar suspect este chiar iubitul mamei sale.

Fiica actorului Ewan McGregor a dezvăluit că a fost victima unui viol:
Fiica actorului Ewan McGregor a dezvăluit că a fost victima unui viol: "Mi-a fost rușine"

Fiica actorului Ewan McGregor a dezvăluit că a fost victima unui viol, a suferit un avort și s-a luptat o lungă perioadă de timp cu dependența de droguri.

Recomandări
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan
Guvernul se reunește în ultima şedinţă din 2025. Măsurile pe care le-ar putea adopta cabinetul lui Ilie Bolojan

Înainte ca nou an vină cu majorări de taxe și impozite pentru populație și firme, Guvernul discută marți, într-o ședință, noi măsuri.

Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Cum va fi vremea de Revelion și în ianuarie 2026. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

ANM a publicat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 30 decembrie 2025 – 26 ianuarie 2026, arătând cum va evolua vremea în România în perioada sărbătorilor de iarnă și în prima lună a anului viitor.

Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior
Pacea anunțată de Trump între Rusia și Ucraina se clatină. Putin amenință cu retragerea concesiilor făcute anterior

Posibilul acord dintre Rusia și Ucraina, pe care Donald Trump îl anunța luni ca fiind „foarte aproape de a se finaliza”, pare să se destrame.