Un bărbat cu un plămân extirpat din greșeală are de primit 150.000 de euro. „Marius Nasta” nu are bani de despăgubiri

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat cu un plămân extirpat din greșeală la Spitalul „Marius Nasta" din Capitală cere cei 150.000 de euro, despăgubirea stabilită de instanță. Unitatea medicală nu are însă bani.  

Povestea pacientului a început în 2015 când a ajuns la Institutul „Marius Nasta” și i s-a pus acolo, pe baza unor investigații medicale, diagnosticul de cancer pulmonar. În plus, i s-a spus că trebuie scoasă o parte a plămânului drept.

Doar că în sală, chirurgul a decis să-i scoată tot plămânul. Pacientul ar fi aflat acest lucru doar la câteva zile după intervenție, de la o asistentă. Doar că examinarea histopatologică, adică analiza probei extrase din plămân, a arătat că bărbatul nu avea cancer, ci tuberculoză.

Așa că a dat în judecată atât spitalul, cât și medicul care l-a operat: prof Ioan Cordos. La finalul anului trecut, instanța a decis ca spitalul să plătească daune în valoare de 150.000 de euro, doar că managerul institutului spune că nu are banii necesari. A încercat o eșalonare a plăți, dar pacientul nu ar fi de acord. Nu este primul caz câștigat în instanță de un pacient.

Anul trecut o familie din Cluj a câștigat daune în valoare de 300.000 de euro de la spitalul județean. Banii au fost plătiți, dar spitalul a făcut recurs. Nu există o statistică a sumelor pe care statul le datorează pentru astfel de procese.

Citește și
operatie
O femeie din Iași, care a suferit de cancer mamar, a fost operată cu succes de o echipă de medici din SUA și chirurgi români
Tragedie la fabrica de cașcaval de la Ibăneşti. Patru bărbați, între care și directorul fabricii, au murit după ce au intrat într-un bazin de decantare
Articol recomandat de sport.ro
Slovacii sunt dramatici după România - Belgia 0-2 + concluzia trasă înainte de meciul decisiv împotriva tricolorilor
Slovacii sunt dramatici după România - Belgia 0-2 + concluzia trasă înainte de meciul decisiv împotriva tricolorilor
Citește și...
"Cred că va supravieţui în cele din urmă". Premierul Robert Fico, conştient după o operaţie de câteva ore

Premierul slovac Robert Fico, aflat în stare "critică" după ce a fost rănit miercuri de mai multe gloanţe a suferit o intervenţie chirurgicală care a decurs bine, a declarat viceprim-ministrul Tomas Taraba pentru BBC, relatează joi AFP.

O femeie din Iași, care a suferit de cancer mamar, a fost operată cu succes de o echipă de medici din SUA și chirurgi români
O femeie din Iași, care a suferit de cancer mamar, a fost operată cu succes de o echipă de medici din SUA și chirurgi români

O echipă formată din cinci medici din Statele Unite a ajuns la Institutul Regional de Oncologie din Iași pentru a realiza, împreună cu chirurgi români, o operație de reconstrucție mamară. De zece ani au loc astfel de operații.

Chinul prin care trece o femeie care și-a făcut o operație în Turcia. „Chiar și o infecție minoră m-ar putea ucide”
Chinul prin care trece o femeie care și-a făcut o operație în Turcia. „Chiar și o infecție minoră m-ar putea ucide”

O mamă a trei copii avertizează oamenii să nu se opereze în străinătate, după ce a fost nevoită să i se extirpe splina și aproape și-a pierdut viața în urma unei proceduri de slăbire făcută gresit în Turcia.

 

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.

Operație uimitoare în SUA. O femeie are acum un rinichi de porc modificat genetic și se simte bine
Operație uimitoare în SUA. O femeie are acum un rinichi de porc modificat genetic și se simte bine

Medicii americani au transplantat un rinichi de porc unei femei din New Jersey care era aproape de moarte, în cadrul unei intervenții chirurgicale care i-a stabilizat inclusiv inima bolnavă.

Recomandări
România se află sub o cupolă de foc. Capota unei mașini a atins 74 de grade. „E greu de suportat”
România se află sub o cupolă de foc. Capota unei mașini a atins 74 de grade. „E greu de suportat”

Valul de căldură extremă care a pus stăpânire pe țara noastră devine tot mai greu de suportat, iar veștile meteorologilor nu sunt deloc bune.

Tot mai puțini români își caută un loc de muncă în străinătate. În ochii multora, familia este cea care înclină balanța
Tot mai puțini români își caută un loc de muncă în străinătate. În ochii multora, familia este cea care înclină balanța

Pâinea câștigată departe de casă nu mai stârnește atât de mult interes în rândul românilor. Numărul conaționalilor care își caută un loc de muncă în străinătate a scăzut în ultimii ani, potrivit unui studiu realizat la nivel global.

Cel puţin 1.300 de pelerini au murit la pelerinajul de la Mecca, în condiţii de căldură extremă. Au ieșit la iveală nereguli
Cel puţin 1.300 de pelerini au murit la pelerinajul de la Mecca, în condiţii de căldură extremă. Au ieșit la iveală nereguli

Arabia Saudită a anunţat, duminică, decesul a 1301 pelerini în timpul marelui pelerinaj musulman desfăşurat recent în condiţii de căldură toridă, precizând că majoritatea dintre pelerini nu aveau permise pentru această adunare anuală, relatează AFP.