Operație complexă pe creier, realizată în premieră în România. "Eram cu sufletul la gură"

×
Publicitate

O operație, efectuată în premieră la noi, dă speranțe în cazul unor afecțiuni grave. O echipă de medici a realizat o intervenție pe creier, cu trezirea pacientului în timpul ei. Iar cel operat are 13 ani.

S-a întâmplat la spitalul de copii „Marie Curie” din Capitală. Acum băiatul este bine și se recuperează.

Ionuţ se luptă de aproape un an cu o formă agresivă de cancer la creier. Este pentru a doua oară când ajunge pe masa de operaţie. De această dată, tumoarea care măsura 6 centimetri se apropiase de zona din creier care gestionează vorbirea.

Sorin Târnoveanu, șeful Secției de Neurochirurgie, "Marie Curie": "Ce a fost deosebit la cazul acesta este că e vorba de un copil de 13 ani şi în timpul operaţiei trebuia să îl trezim şi el să nu mişte deloc, avea capul fixat într-un fixator, să nu mişte deloc pentru că putea să îşi rupă gâtul."

Eugeniu Oleineac, medic: "În momentul în care colegii neurochirurgi se ocupau de excizia tumorii, noi am continuat să îl monitorizăm, adică să îi punem întrebări, să îi arătăm diferite imagini la care copilul trebuia să răspundă adecvat."

După patru ore intense, operaţia s-a terminat cu succes.

Mama băiețelului: "Te ia tremuratul, te ia plânsul, sunt nişte emoţii, nu se pot explica. Aveam încredere în domnul doctor, în Dumnezeu, dar totuşi ne-a fost frică, eram cu sufletul la gură."

Intervenţia nu ar fi fost posibilă fără o aparatura performantă. În acest caz e vorba despre un aspirator cu ultrasunete şi un microscop. Medicii au reuşit să pătrundă în zone sensibile ale creierului fără să lezeze nervi sau vase de sânge.

Ambele echipamente, care au costat peste 200 de mii de euro, au fost donate spitalului "Marie Curie" de Asociaţia "Dăruieşte Viaţa", iar veştile bune nu se opresc aici. Noul spital pe care Asociaţia îl contruieste din donaţii va avea o secţie mare de neurochirurgie, iar echipa care l-a făcut bine pe Ionuţ se va muta acolo.

Medicii vor să facă o linie de gardă de neurochirurgie, care în acest moment nu exista în Bucureşti. Va fi deschis şi un compartiment pentru diagnosticarea şi tratarea copiilor cu forme grave de epilepsie.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Peste 160.000 de doze de vaccin de la AstraZeneca au ajuns în România. Stocurile de Pfizer și Moderna, pe terminate

163.000 de doze vaccin anti-COVID de la AstraZeneca au ajuns joi în România, cu 12.000 mai puține decât era prevăzut.

Studiu Medlife: „Tulpina britanică a devenit deja dominantă în marile orașe din România”

Tulpina britanică a devenit deja dominantă în marile orașe din România, consideră specialiștii Medlife, care derulează un studiu de secvențiere. În cinci săptămâni, varianta britanică se va impune la nivel național.

A doua doză de vaccin Pfizer ar trebui întârziată pentru eficiență, consideră doi cercetători canadieni. Reacția companiei

Administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer ar trebuie fie întârziată, cred doi cercetători canadieni. Aceștia au ajuns la această concluzie după ce au studiat documentația producătorului.

Recomandări
Consultări decisive la Cotroceni: PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții, USR e deschis. Anunțul președintelui

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Nicușor Dan face declarații la ora 17:00, după consultările de la Cotroceni. Este așteptat numele noului premier desemnat

Președintele României, Nicușor Dan, va susține o declarație de presă la Palatul Cotroceni la ora 17.00. Liderul este așteptat să facă, de această dată, o nouă desemnare oficială pentru funcția de premier.