Guvernul a adoptat ordonanța privind coplata în sănătate. Cât costă intervențiile medicale la stat față de privat

×
Codul embed a fost copiat

Guvernul a adoptat joi ordonanţa care reglementează contribuţia personală, adică plata pe care o va face pacientul atunci când alege să se trateze în spitalele particulare.

Pentru unele intervenţii medicale şi analize, când tariful va depăşi suma decontată de stat, privaţii vor putea să ceară bani în plus. Însă acest lucru trebuie arătat dinainte bolnavului, iar la externare scris negru pe alb pentru ce anume s-au încasat banii.

Contribuţia personală reprezintă diferenţa între tariful perceput de spitalul particular şi cel decontat de Casa de Sănătate. Cu alte cuvinte, pacientul asigurat va şti cât are de achitat şi dacă statul îi acoperă parţial, integral sau deloc tratamentul ori intervenţia medicală.

Costurile serviciilor medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate sunt mult sub preţul real.

De pildă, pentru o cezariană, statul plăteşte cam 2.500 de lei. Femeile care aleg să facă o astfel de operaţie la privat plătesc şi 12.000 de lei.

Citește și
Ce a pățit un bărbat din cauza dependenței de băuturi energizante
Un bărbat a făcut infarct după ce a băut, timp de un an, între 8 și 12 cutii de energizante pe zi
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Pentru o proteză de şold se decontează, spun doctorii de la stat, cam 5.000-5.500 de lei. În privat, în funcţie de mai multe criterii, cum ar dacă fi dacă vrei o proteză personalizată, scoţi din buzunar şi 34.000 de lei.

O apendicită este decontată cam cu 2.500-2.600 de lei - la un spital particular costul poate depăşi 6.000 de lei.

Ordonanţa prevede că spitalele şi clinicile au obligaţia să afişeze pe paginile lor de internet suma contribuţiei personale.

Adrian Gheorghe: ''Se eliberează un deviz estimativ înainte, i se va detalia lista costurilor la care să se aştepte - 5 zile lucrătoare / decontul eliberat la externare - tariful suportat din fond şi pe categorii de costuri… contribuţia personală - modele standard.''

Instituirea coplăţii la privat nu rezolvă problema alocărilor bugetare pentru serviciile medicale decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Există posibilitatea ca unele investigaţii, cum sunt cele paraclinice - adică RMN şi CT, să nu mai poată fi făcute doar în baza biletului de trimitere de la medicul de familie.

Pe de altă parte, instituirea contribuţiei personale ar duce la o concurenţă între spitale private, iar asta ar putea genera costuri mai mici pentru unele operaţii.

Cristian Hotoboc, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private: ''Pacienții erau nevoiţi să plătească costul întreg al acestor intervenţii chirugicale în regim privat. Se transparentizează foarte mult şi procesul de acordare a ancestor servicii medicale.''

Contribuţia personală va intra în vigoare de la 1 iulie şi nu va fi cerută în spitalele de stat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Primul deces în România al unei persoane infectate cu varianta Delta de Covid-19
Primul deces în România al unei persoane infectate cu varianta Delta de Covid-19

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a raportat, joi, primul deces pe teritoriul României al unei persoane infectate cu varianta Delta (indiană) de Covid.

Un bărbat a făcut infarct după ce a băut, timp de un an, între 8 și 12 cutii de energizante pe zi
Un bărbat a făcut infarct după ce a băut, timp de un an, între 8 și 12 cutii de energizante pe zi

Un bărbat a avut un infarct după ce a băut între 8 și 12 băuturi energizante pe zi, timp de un an.

INSP: Aproximativ 4.700 de persoane vaccinate cu ambele doze s-au infectat cu Covid-19 în România
INSP: Aproximativ 4.700 de persoane vaccinate cu ambele doze s-au infectat cu Covid-19 în România

Peste 23.000 de persoane care erau vaccinate cu prima doză s-au infectat cu Covid-19 până în 6 iunie, 143 dintre aceste cazuri fiind în perioada 24 mai - 6 iunie, arată specialiştii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.