Apare, în sfârșit, un program național de paliație. Bolnavii terminali vor avea parte de îngrijiri care le ușurează suferința

×
Publicitate

Sute de paturi din spitale sunt ocupate de pacienți care nu mai au nicio șansă de vindecare. Alți bolnavi în stadii terminale sunt lăsați în seama familiilor, care nu știu cum să-i îngrijească.  

Ca să ușureze suferința acestor oameni, pentru prima dată în România, statul investește în centre de paliație. Programul - pilot a început în opt unități sanitare, iar serviciile medicale vor fi extinse și la domiciliul pacienților.

”Pacienți care au multiple comorbidități ar necesita și s-ar preta la îngrijiri într-o secție de paliație. Întrucât, în acest moment nu sunt locuri disponibile, primesc îngrijiri în secția de medicină internă, o secție de urgență''.

Astfel de pacienți, care acum sunt internați în Spitalul Județean de Urgență Ploiești, ar trebui să primeasă îngrijiri medicale într-un centru de paliație ori să fie îngrijiți acasă de personal pregătit special.

Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean Ploiești: ”Există oameni care au nevoie de asistență medicală, de terapia durerii. Un pat de spital ocupat de un bolnav privează un alt bolnav atunci când se creează aglomerație de îngrijiri musai de a fi făcute în spital”.

În România sunt aproximativ 192.000 de persoane care au nevoie de îngrijiri paliative. Mai puțin de 20% dintre ele beneficiază. Cele mai multe în spitale ale fundațiilor sau în centre private.

800 de medici și asistente din toată țara au fost instruiți să aibă grijă de astfel de bolnavi, în cadrul primului program național de dezvoltare a serviciilor de îngrijiri paliative în unități sanitare, în ambulatoriu, dar și la domiciliu.

”Se creează cadrul de dezvoltare a paliației la nivel național”

Au fost alese opt spitale pentru proiectul pilot, care au primit mașini, mobilier medical, dispozitive medicale și medicamente. Spitalul Județean din Ploiești este unul dintre ele.

Bogdan Nica, managerul Spitalului Județean Ploiești: ”Ne gândim inclusiv la niște aparate care să furnizeze oxigenul, să avem astfel de aparate pe care să le punem la dispoziție la domiciliul pacientului, la discuțiile cu psihologul, atât ale bolnavului, cât și ale familiei, care trebuie să accepte această veste”.

Prof. dr. Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: ”O șansă pentru foarte multe persoane singure care au diverse boli și are au nevoie de asistență medicală”.

Reprezentanții Hospice - Casa Speranței, singura entitate din România care asigură toate serviciile de paliație, au instruit personalul medical din spitalele de stat.

Mirela Nemțeanu, CEO Hospice Casa Speranței: ”Să ajungem la o normalizare în care paliația este recunoscută ca un drept uman, se creează cumva cadrul de dezvoltare a paliației la nivel național. Dezvoltarea asta nu se poate face fără implicarea autorităților, statului și sistemului public”.

Bugetul pentru acest proiect trece de 25 de milioane de lei, iar banii au venit de la Uniunea Europeană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62343239
Dieta care ți-ar putea prelungi viața cu 10 ani. Cele trei alimente care fac diferența

Trecerea de la un plan alimentar haotic la o dietă sănătoasă în preajma vârstei mijlocii poate însemna 10 ani în plus de viață, arată cele mai recente studii.  

62338811
OMS Europa: Consumul excesiv de antibiotice subminează în mod periculos eficacitatea acestora

Consumul excesiv de antibiotice subminează în mod periculos eficacitatea acestora şi creşte riscul de rezistenţă antimicrobiană, care ar putea fi responsabilă pentru 10 milioane de decese în întreaga lume până în 2050.  

62404426
Scandal de corupție în sănătate. O doctoriță a prelucrat la spital mii de teste Papanicolau recoltate în cabinete private

O doctoriță, fost manager al Spitalului Județean Sălaj, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită și abuz în serviciu.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.