Andrei Baciu: Din 15 martie se schimbă modalitatea de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19

62176898
StirilePROTV

Vicepreşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Andrei Baciu, a anunţat care sunt schimbările în ceea ce priveşte programarea la vaccinare împotriva COVID-19, începând cu 15 martie.

”Din 15 martie o să putem să accesăm şi să ne înregistrăm pentru vaccinare, astfel încât, în momentul când vor ajunge doze pentru un centru pe care îl selectăm, să fim anunţaţi şi să putem să mergem să ne vaccinăm foarte uşor. Practic se întrevede şi deschiderea celei de-a treia etape, ultima etapă, tocmai pentru că în luna martie se primesc peste 2,6 milioane de doze, iar în luna aprilie la fel, doze foarte multe, de ordinul milioanelor”, a declarta Andrei Baciu la TVR, marţi seara, scrie News.ro. 

Oricine se poate înscrie pe platforma de vaccinare, iar atunci când unei persoane îi va veni rândul la vaccin, va fi anunţată prin SMS.

”Concret, ne dorim să ne vaccinăm într-un anumit centru pe care îl ştim, care se află în proximitate, în oraşul nostru. Când intrăm pe platformă, o să vedem centrele de vaccinare şi ne alegem un centru de vaccinare, iar atunci când ne alegem respectivul centru noi o să vedem câte persoane sunt în faţa noastră, ştiind astfel cam când ne-ar veni rândul. După ce se face această înregstrare, în momentul în care ne vine efectiv rândul să ne vaccinăm, vom fi anunţaţi prin SMS pentru confirmare. Pentru că se poate întâmpla o situaţie în care să fii plecat din localitate şi atunci este important ca centrul de vaccinare să ştie aceste informaţii tocmai pentru a putea aloca pe altcineva şi a nu pierde doze”, a mai declarat Baciu.

Nimeni nu îşi pierde locul, chiar dacă este plecat din localitate, în momentul în care trebuie să se prezinte la centrul de vaccinare.

”Nu se va pierde locul, în sensul că persoana respectivă va fi mutată din nou la coada listei de aşteptare, ci va fi reprogramată în paralel, undeva în acelaşi interval pentru că a aşteptat şi a stat la rând pentru a-şi rezerva un loc la vaccinare. Se vor putea programa persoane şi pentru etapa a treia, pentru ultima etapă, astfel că dacă într-un centru se vor epuiza persoanele care doresc să se vaccineze din etapa a doua să putem intra automat cu persoanele din a treia etapă, sigur, existând un mic interval de timp până când cele două vor funcţiona împreună, cum s-a întâmplat de la unu la doi”, a mai declarat Andrei Baciu.

Andrei Baciu a mai precizat că de la 15 martie se va schimba această modalitate de programare.

”Nu se schimbă nimic până pe 15 martie. Din 15 martie se schimbă modalitatea de programare. Pentru cei care se încadrează la o variantă pentru care acum nu se fac programările direct în platformă cum sunt persoanele dializate, pentru că ştim că se află într-o situaţie specială. La fel, pentru aceste categorii se va păstra excepţia pentru că nu se schimbă nimic pentru respectivele categorii de persoane. Ce schimbăm sunt lucrurile, modalitatea de programare pentru toţi ceilalţi”, a mai declarat secretarul de stat.

Miercuri se va vaccina persoana cu numărul un milion din România, a mai anunţat Andrei Baciu.

 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62175757
Valeriu Gheorghiţă, despre reacţiile adverse la serul AstraZeneca: Este o particularitate care ţine de tipul de vaccin

Valeriu Gheorghiţă confirmă faptul că numărul reacţiilor adverse este mai mare în cazul vaccinul AstraZeneca, explicând că acest lucru se întâmplă din cauză că acest ser, bazat pe vector viral, este mai "reactogen", în special la persoanele tinere.

62177114
Românii se vor putea vaccina anti-COVID direct din mașină. Anunțul făcut de Valeriu Gheorghiţă

Valeriu Gheorghiţă a anunţat, marţi, că, în perioada următoare, vor fi identificate locurile potrivite pentru înfiinţarea de centre de imunizare de tip 'drive-thru'.

62176898
Ce trebuie să știe cei care vor să se vaccineze în a treia etapă de imunizare anti-COVID

De la mijlocul lunii martie încep programările pentru etapa a treia de imunizare anti-COVID. În platformă va fi activă lista de aşteptare, iar doritorii îşi vor putea alege centrul de vaccinare.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Copii batuti
Patru copii mici, bătuți și ținuți fără mâncare, în Alba Iulia. Erau obligați de părinți să cerșească

Se face o anchetă la Alba Iulia, după ce patru copii cu vârste între 1 și 6 ani ar fi fost obligați de părinți, luni la rând, să cerșească pe stradă.