Traian Băsescu, despre revenirea în ţară a Elenei Udrea: „O decizie bună”

62040642
Agerpres

Fostul președinte al României Traian Băsescu a declarat, joi seară, că a vorbit cu Elena Udrea și înainte să revină în țară, cât și după. Mai mult, el consideră că aceasta a luat o decizie bună de a se întoarce în România.

„Cred că a luat o decizie bună. E bine că s-a întors”, a spus, joi seară, la TVR 1, fostul preşedinte Traian Băsescu, întrebat ce părere are despre revenirea în ţară a Elenei Udrea, informează News.ro.

Băsescu a precizat că a vorbit cu Elena Udrea şi înainte de a veni în ţară, dar şi după ce a ajuns.

„Era bucuroasă că a revenit acasă. Marea ei problemă a fost că vrea copilul să crească în România”, a mai spus Băsescu.

Întrebat dacă Elena Udrea va reveni în politică, Băsescu a spus: „Nu cred, prioritatea este, din câte am înţeles, să-şi rezolve problemele din justiţie. Ea îşi pune mari speranţe că fiind rejudecate dosarele…dacă va fi judecată cinstit”.

Elena Udrea a revenit, duminică, în România, alături de mama şi fiica sa.

„Da, m-am întors în România. Am renunţat de bunăvoie la statutul de refugiat în Costa Rica. Decizia am luat-o imediat după ce am fost eliberată în decembrie, dar au fost cauze obiective pantru care s-a întâmplat abia acum: finalizarea actelor fetiţei mele Eva şi, închiderea procedurii de extrădare”, a scris Udrea luni seara pe pagina sa de Facebook.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62061650
Anunț surpriză despre candidatul PSD la prezidențiale. Ce arată sondajul partidului

Viorica Dăncilă ar putea fi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Şefa Guvernului a făcut anunţul surpriză, după ce recent a avansat numele altor 4 posibili candidaţi pentru Cotroceni.

62050130
Dăncilă: Sunt 14 state europene care nu au pus în practică tot ce scrie în raportul GRECO

Premierul Viorica Dăncilă a comentat joi, concluziile raportului GRECO şi solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis ca Guvernul să iniţiese un proiect de lege care să conţină măsurile necesare pentru reaşezarea legislaţiei.

62031613
Orban: Dăncilă se comportă ca şi cum este pilotată în continuare de Dragnea şi grupul său

Liderul PNL Ludovic Orban afirmă că premierul Vasilica Viorica Dăncilă se comportă ca şi cum ”este pilotată în continuare de Liviu Dragnea şi grupul său de infractori”, dar că nu are cale de scăpare, pentru că legile justiţiei trebuie corectate.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.