Ministrul Sănătății: Am primit prin poştă notificarea Pfizer de chemare în faţa instanţei. E o situaţie care nu e neaşteptată

62418736

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat că notificarea Pfizer de chemare în faţa instanţei pentru vaccinurile anti-COVID e o situaţie care nu este neaşteptată, având în vedere că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul altor două state UE.

Pfizer şi BioNTech au luat decizia dificilă de a iniţia proceduri oficiale împotriva României, pentru a o determina să îşi respecte angajamentele asumate pentru comenzile de vaccinuri pentru COVID-19 plasate de Guvern, ca parte a contractului de aprovizionare a Uniunii Europene, semnat în mai 2021, precizează, într-un răspuns transmis News.ro, Andrew Widger, senior director Global Media Relations Pfizer.

„Este o situaţie care nu este neaşteptată, având în vedere că Pfizer a făcut acelaşi lucru şi u alte două state membre ale Uniunii Europene, respectiv Polonia şi Ungaria. A venit acum rândul României care nu a acceptat, nu am avut cum să acceptăm să semnăm un amendament propus de către compania Pfizer care presupunea plata unor compensaţii financiare în cazul în care renunţam la contractul... la vaccin. Nu există niciun fel de bază pe legală pentru aceste compensaţii financiare şi, în mod evident, noi nu puteam să comandăm restul de 28 de milioane de doze de vaccin care mai rămăseseră de livrat în cadrul acestui contract, în condiţiile în care în România interesulpentru vaccinare practic nu există în acest moment. Noi avem la dispoziţia populaţiei, pentru cei care doresc să se vaccineze, ultima formulă a vaccinului livrat de către Moderna. Moderna a livrat la sfârşitul anului trecut 1,3 milioane de doze de vaccin în contul unei sume plătită tot în 2021 ca avans de guvernul de la acea vremeşi trebuiau să-l facă livrare. Au făcut o, vaccinul era deja plătit de mai bine de 2 ani, iar cei de la Pfizer, am încercat să discutăm cu ei, am avut nenumărate întâlniri online atât cu ei, cât şi cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, n-am ajuns la un acord şi am primit prin poştă notificarea acestei chemări în faţa instanţei la Bruxelles”, a declarat ministrul Rafila.

El a explicat că va fi căutată o firmă de avocatură şi că România va încercă să se coordoneze cu Polonia din punct de vedere al argumentelor faţă de acest contract.

„În ceea ce priveşte acest contract comercial, o să încercăm la nivelul guvernului să găsim o firmă de avocatură care să ne reprezinte şi dacă o să putem - am avut deja o întâlnire cu ambasadorul Poloniei - să încercăm să ne coordonăm şi din punct de vedere al argumentelor care stau în faţa acestui contract care nu a fost, n-a putut să fie onorat, pentru că acele cantităţi contractate pentru anul 2022-2023, enorme, din punctul meu de vedere, aproape 39 de milioane de doze de vaccin pentru 2 ani, 2 ani care urmau perioadei respective, n-ar fi fost folosite şi oricum le primeam, le plăteam şi nu le foloseam. Deci era o situaţie pe care nu puteam să o acceptăm, nici din punct de vedere moral nu cred că era în regulă. Aşa avem o şansă, trebuie să ne apărăm faţa unei curţi de la Bruxelles şi cred că lucrul ăsta trebuie să-l facem, la fel ca şi celelalte două state la care făceam referire, Polonia şi Ungaria”, a precizat ministrul Sănătăţii.

El a subliniat că 28 de milioane de doze ar însemna ceea ce ar mai fi trebuit România să primească, din partea Pfizer.

„Vă daţi seama, nici nu exista spaţiu de depozitare pentru o cantitate aşa de mare de vaccinuri. Ce să mai discutăm despre utilizare? Era imposibil să utilizezi această cantitate. Noi am explorat şi pentru vaccinurile care între timp au expirat ca posibilităţi de vânzare sau de donare, nu am mai reuşit. După cum ştiţi, eu, la începutul mandatului, am vândut o cantitate importantă, circa 7,5 milioane de doze de vaccin către alte ţări, către Germania, în primul rând şi ulterior, pe măsură ce eficacitatea vaccinului a fost evident că a scăzut, lumea a devenit mai puţin interesantă şi în momentul de faţă sunt puţini cei care se vaccinează în România”, afirmă Alexandru Rafila.

El a explicat şi mecanismul Comisiei Europene prin care s-au semnat contractele pentru vaccinul anti-COVID.

„Exista un contract cadru şi periodic, Comisia Europeană oferea fiecărui stat membru o cotă-parte din tranşele de producţie. În termen de 5 zile trebuia să spui ”Da, vreau să iau acea tranşă” sau ”Nu, vreau să iau acea tranşă”. Cred că unde a fost un pic de grabă sau poate mai multă grabă - nu ştiu, nu vreau să fac niciun fel de comentariu, situaţia atunci era poate diferită - a fost când s-au cumpărat pentru 2 ani în avans aproape 39 de milioane de doze de vaccin, pentru că acea cantitate era enormă, asigura producţia pentru Pfizer, dar cantitatea în mod evident nu putea fi absorbită. Dacă te uitai şi la cifrele legate de rata de vaccinare în ţara noastră în acea perioadă”, a mai precizat Rafila.

Articol recomandat de sport.ro
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Maya Jama a ”rupt” internetul cu ultima postare, după ce Ruben Dias s-a afișat cu noua iubită
Citește și...
Gafă la Guvern: Vom fi gazdele unei delegații din care face parte și guvernatorul Băncii Naționale din Coreea de Nord | VIDEO

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a precizat joi că Guvernul va fi gazda unei delegații conduse de prim-ministru vietnamez Pham Minh Chinh, din care vor face parte mai mulți miniștri și guvernatorul Băncii Naționale de la ”Phenian”.

Vești bune de la Ambasada României la Washington: rata de respingere a vizelor e în scădere accelerată

Pentru ca românii să poată călători în SUA fără viză este nevoie ca rata de respingere a vizelor să fie de maximum 3%. Momentan e 8,8%. De remarcat, însă, că în ultimii trei rata de refuz s-a înjumătățit, semn că România este pe „drumul cel bun”.

Marcel Ciolacu: Aprobăm mâine în Guvern un set de măsuri convenite cu transportatorii şi fermierii

Premierul Marcel Ciolacu a avut, miercuri la Palatul Victoria, noi consultări cu reprezentanţii Confederaţiilor din sectorul transporturilor cu privire la soluţiile pregătite de Guvern ca răspuns la revendicările formulate.

Recomandări
Cum s-a ajuns la eșecul rușinos al legii salarizării. Patru miniștri n-au găsit în ultimii 5 ani o formulă potrivită

Cel puțin 770 de milioane de euro, atât ne costă negocierile eșuate privind legea salarizării din ultimii 5 ani. Au fost patru miniștri la Muncă, însă niciunul nu a reușit să găsească formula potrivită care să împace toate taberele implicate. 

Trump calmează aliații și dă asigurări că Putin nu va ataca NATO: „Am avut discuții bune cu el”

Preşedintele american Donald Trump a dat asigurări joi că omologul său rus, Vladimir Putin, 'nu va ataca un teritoriu al NATO', transmit AFP şi Reuters.

Dezastrul din Nepal, explicat: prăbușirea de la 7.000 de metri care a declanșat o viitură ireală

Dezastrul care a îndoliat Nepalul a pornit în câteva secunde, la peste 7.000 de metri altitudine, iar efectele s-au simțit la mai bine de 100 de kilometri distanță.