Orban promite locuințe ieftine pentru bugetari. Decizia vine înaintea alegerilor, în plină criză economică

62531859
IMAGO

Ungaria vrea să acorde funcționarilor publici, polițiștilor și profesorilor o subvenție anuală pentru locuințe de circa 3.000 de dolari, a anunțat premierul Viktor Orbán, aflat în pregătiri pentru alegerile din 2026, care se anunță strânse.

Promisiunea premierului, anunţată într-o postare în social media, se înscrie într-o serie de alte măsuri bugetare luate de guvernul lui Orban în perioada premergătoare alegerilor, în care acesta se va confrunta cu un adversar neobişnuit de puternic, pe fondul dificultăţilor economice.

Liderul opoziției, Péter Magyar, un fost aliat al lui Orban, este pe val în sondaje, și are șanse reale să-l învingă în scrutinul de anul viitor. 

Fost funcționar guvernamental, Magyar a câștigat rapid popularitate în 2024 după ce a denunțat public corupția, autoritarismul și îndepărtarea de valorile UE a regimului Orbán.

Prim-ministrul veteran naţionalist, aflat la putere din 2010, încearcă să relanseze economia Ungariei, marcată de creşterea inflaţiei în urma invaziei ruse din Ucraina din februarie 2022 şi aflată în al treilea an consecutiv de cvasi-stagnare, notează Reuters.

„Vom acorda un milion de forinţi sub formă de subvenţie pentru locuinţe medicilor, asistentelor medicale, ofiţerilor de poliţie, profesorilor, soldaţilor şi altor funcţionari publici, care poate fi folosită pentru rambursarea creditelor ipotecare sau ca avans pentru un nou credit ipotecar", a precizat Orban.

Premierul a menţionat că guvernul va lua o decizie finală cu privire la acest program luna viitoare.

Planul anunţat vine în condiţiile în care bugetul este deja tensionat, adăugându-se altor cheltuieli ce includ reduceri importante ale impozitului pe venit şi care duc costul total al avantajelor pentru familii decise de guvernul Orban la 4,8 trilioane de forinţi (13,71 miliarde de dolari) anul viitor, reprezentând 5% din producţia economică a Ungariei, aminteşte Reuters.

Guvernul ungar a anunţat de asemenea recent o schemă de credite ipotecare subvenţionate pentru cei care cumpără pentru prima dată o locuinţă, program despre care se estimează că va costa până la 443 de milioane de dolari pe an.

Luna trecută, guvernul Ungariei şi-a majorat planul de împrumuturi, parţial pentru a finanţa măsurile preelectorale, pe fondul unei performanţe economice mai slabe decât se aştepta. Economia Ungariei a crescut cu 0,1% anual în al doilea trimestru. Mai devreme săptămâna aceasta guvernul şi-a redus previziunile de creştere economică pentru 2025 la 1% de la 2,5%.

Orban spera că o revenire a creşterii economice îl va ajuta să-şi asigure un nou mandat la alegerile de anul viitor. 

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62547763
Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat de ”şpaga de supravieţuire”: ”Nu dau, nu iau. E foarte simplu! Nici măcar la polițist”

Vicepremierul Tanczos Barna a fost întrebat, într-o emisiune televizată, dacă a dat „şpagă de supravieţuire”, iar răspunsul acestuia a fost tranşant.

62563761
Guvernul pregătește modificări drastice ale legislației insolvenței. Cum vrea statul să recupereze mai profitabil datoriile

Guvernul își propune, printr-o revizuire majoră a legislației privind insolvența, să scurteze semnificativ durata procedurilor și să încurajeze practicienii să finalizeze mai rapid reorganizările sau falimentele.

62507268
Dispute în coaliție pe tema programului Anghel Saligny: PSD vrea analiză proiect cu proiect

Liderii coaliției de guvernare au discutat din nou despre programul național „Anghel Saligny”.

Recomandări
examen bacalaureat scoala elevi
Guvernul a anunțat un set de măsuri urgente împotriva violenței în școli. Profesorii vor avea un rol vital

Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului.

Liceu maceta pitesti pro
Elevul din Piteşti care şi-a atacat colegii cu o macetă a fost plasat în arest la domiciliu. Instanţa a emis şi două ordine de protecţie

Elevul care şi-a atacat colegii cu o macetă, joi dimineaţă, la Colegiul Tehnic "Armand Călinescu" din Piteşti, a fost plasat în arest la domiciliu, fiind emise totodată şi două ordine de protecţie provizorii faţă de elevii agresaţi.

Fotojet 5
Primele imagini cu nava scufundată parțial după ce ar fi fost lovită de drone, aproape de Constanța

Alertă în Marea Neagră, la 13 mile marine de Constanța, unde o navă comercială ar fi fost lovită de drone. Echipajul format din 13 marinari ucraineni și azeri a cerut ajutor. Salvatorii au scos din apă doar nouă oameni în viață.